Nicușor Dan, după ședința de la Constanța- „Securitatea acestei zone mă preocupă în cel mai înalt grad”
Nicușor Dan, după ședința de la Constanța- „Securitatea acestei zone mă preocupă în cel mai înalt grad”
185
Marime text
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj amplu după ședința de lucru desfășurată la Constanța, dedicată analizării incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre.
Șeful statului a declarat că securitatea litoralului românesc reprezintă o prioritate și a anunțat măsuri suplimentare pentru creșterea nivelului de siguranță în zonă pe parcursul sezonului estival.
Anunțul făcut de Nicușor Dan
Am avut astăzi, la Constanța, o lungă şedinţă de lucru pentru a analiza incidentul provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre și pentru a evalua măsurile necesare astfel încât litoralul românesc să nu fie în pericol.
Securitatea acestei zone mă preocupă în cel mai înalt grad şi ştiu că oamenii îşi pun în mod legitim întrebarea cât de sigur este să vină la Marea Neagră.
În cursul acestei veri, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Poliția de Frontieră vor suplimenta echipajele care fac misiuni de recunoaștere a eventualelor pericole, ţara noastră va avea în curând şi noi echipamente, iar la nivel NATO, la solicitarea României, va exista, pe 10 iunie, o sesiune dedicată Mării Negre.
De altfel, acum se dovedeşte că preocuparea din ultimii ani ai statului român de a aduce în prim plan securitatea la Marea Neagră a fost corectă.
Ancheta completă privind incidentul din Portul Constanța va fi gata în câteva zile, însă până atunci avem o serie de elemente clare despre ceea ce s-a întâmplat. Este cert că vorbim despre o dronă ucraineană încărcată cu explozibil, parte dintr-un set de patru drone care au pierdut controlul. În urma contactelor diplomatice recente, există un dialog constant cu Ucraina și era deja prevăzută o formă de protocol care să cuprindă inclusiv tipul acesta de evenimente.
Responsabilitatea pentru orice fel de evenimente de acest gen îi aparţine Rusiei, care este ţara agresoare, iar Ucraina este țara agresată şi se apără.
Pentru situaţii precum cea din Portul Constanţa există protocoale care prevăd o serie de operaţiuni specifice fiecărei instituţii şi ţin să precizez că protocoalele au fost respectate.
Suntem însă în postura în care trebuie să ne adaptăm la tehnologia nouă care a fost dezvoltată în contextul acestui război.
România se află într-un proces de înzestrare, inclusiv pe partea navală şi chiar luna viitoare vom primi o serie de echipamente, iar forțele navale române participă la exerciții NATO dedicate acestor tipuri de amenințări.
Teoria că dronele care au pierdut controlul ar fi urmărit un vas din flota fantomă a Rusiei nu se verifică, vorbim despre un vas care nu este definit de Uniunea Europeană sau de Statele Unite în lista de sancțiuni şi care a mai făcut de câteva ori acelaşi traseu comercial.
Citește și:
„Responsabilul este Rusia, țara agresoare în acest război”LIVE VIDEO-TEXT. Nicușor Dan, declarații la Constanța după ședința de urgență privind incidentele cu drone în Port
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


