Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:47 17 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea In Memoriam Mihail Kogălniceanu, la 202 ani de la naștere

ro

06 Sep, 2019 00:00 497 Marime text
Dobrogenii, poate mai mult decât oricare alt român, ar trebui să-l omagieze astăzi pe Mihail Kogălniceanu, cel căruia i se datorează multe dintre legile și ordinea acestei provincii, după revenirea sa în 1878. Drept recunoștință pentru contribuția sa la devenirea Dobrogei moderne, i-au fost dedicate trei statui, situate în localitățile 2 Mai - întemeiată de el în anul 1887, o alta în curtea bisericii din Tuzla și a treia în localitatea Mihail Kogălniceanu.
 

 
Născut pe 6 septembrie 1817, la Iași (d. 20 iunie 1891, Paris), Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici ai României, istoric, scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societății Academice Române și președinte al Academiei Române.
 

Unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea

 
Colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cei doi bărbați de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme ce vor pune bazele constituirii statului român modern. Președinte al Consiliului de miniștri, titular la Ministerul de Interne și Ministerul de Externe, Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanți oameni de stat ai generației sale.
În timpul mandatului la conducerea Ministerului de Externe, România își cucerește independența de stat. Personalitate cu vastă experiență politică și diplomatică, a fost unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Liberal.
 
Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naționale și dezvoltarea literaturii românești. În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor pașoptiști, punând astfel bazele curentului pașoptist din literatură. Drept recunoștință pentru contribuția sa la dezvoltarea culturii, a fost ales președinte al Academiei Române.
 
Familia Kogălnicenilor, mari proprietari de pământ din județul Fălciu, își trăgea numele de la râul Cogâlnic, din județul basarabean Orhei, pe malurile căruia se întemeiaseră primele familii încă din secolul al XVI-lea. Mihail era fiul marelui vornic Ilie Kogălniceanu și al Catincăi Stavilă, care, rămasă orfană, fusese crescută în familia viitorului domn al Moldovei, Mihail Sturdza. Viitorul om politic primește o educație aleasă sub îndrumarea călugărului Gherman Vida, apoi la pensionul lui Victor Cuenin din Iași și la Institutul francez al lui Lincourt de la Miroslava, lângă Iași. În această perioadă, este coleg cu Vasile Alecsandri și Alexandru Ioan Cuza.
 
În vara anului 1834, Mihail este trimis să studieze în străinătate la Colegiul Lunéville din Paris. Din anul următor trece la Universitatea din Berlin, unde devine pasionat de istorie.
În 1838, Kogălniceanu revine la Iași, iar domnitorul Sturdza îl numește locotenent-aghiotant, apoi căpitan-aghiotant al domnitorului din 1840.
 

Scriitor, avocat și profesor

 
Timp de aproape zece ani, până la izbucnirea revoluției de la 1848, Kogălniceanu desfășoară o bogată activitate cultural-științifică. Este, pe rând, scriitor, editând 6 tomuri din Letopisețele Valahiei și Moldovei, patron de tipografie, istoric, traducător, dar cel mai important, publicist. Pe 30 ianuarie 1840, împreună cu alți colegi de generație, Mihail Kogălniceanu pune bazele revistei „Dacia Literară”. În articolul „Introducțiune” din primul număr al revistei, acesta va sintetiza în câteva puncte idealurile scriitorilor pașoptiști, printre care amintim combaterea imitației scriitorilor străini și a traducerilor mediocre, crearea unei literaturi cu specific național, inspirată din istorie, natură și folclor, lupta pentru unitatea limbii și dezvoltarea spiritului critic.
 
În tot acest timp practică și avocatura, iar pentru scurt timp, este profesor de istorie națională la Academia Mihăileană din Iași. Relațiile sale cu domnitorul Mihail Sturdza se răcesc considerabil, astfel că din 1846 pleacă într-o călătorie în Franța și Spania. Când revine la Iași, nu se implică în mod direct la mișcările revoluționare din Moldova. Din prudență, Kogălniceanu trece granița în Bucovina, iar la Cernăuți redactează documentul „Dorințele partidei naționale din Moldova” și colaborează la ziarul „Bucovina”.
 
În decembrie 1863, se adoptă legea secularizării averilor mănăstirești, prin efectul căreia 25% din suprafața arabilă a țării intră în sfera fondului funciar al statului român. În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administrației. Prin legea comunală, satele și cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăși formau un județ. Administrația județelor și a comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administrației județului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de un primar. Una din cele mai importante înfăptuiri a fost reorganizarea justiției. Astfel, au luat ființă judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați și Curtea de Casație, care era totodată și instanța de recurs.
 
După lovitura de stat al lui Alexandru Ioan Cuza din 2 mai 1864, prin care domnitorul dizolvă Adunarea și elaborează o nouă constituție, Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris, arogându-și largi prerogative legislative și executive, a fost posibilă adoptarea acelor reforme esențiale pentru modernizarea României. Legea electorală scădea censul și sporea considerabil numărul alegătorilor, care erau împărțiți în alegători direcți (plăteau o contribuție de 4 galbeni, știau carte, aveau vârsta de cel puțin 25 de ani) și alegători primari (votau prin delegați, formați din cei care plăteau impozite mai mici, puteau fi alese persoanele în vârstă de cel puțin 30 de ani).
 
Cea mai importantă a fost legea rurală promulgată pe 14 august 1864. Potrivit acesteia, claca este desființată, iar sătenii clăcași devin pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Țăranii au fost împărțiți în: fruntași, mijlocași și pălmași și au primit pământ prin despăgubire, în funcție de această împărțire și în funcție de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă și grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani și nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani.
 
Sursa text: enciclopediaromaniei.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii