Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:41 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea 130 de ani de la nașterea avocatului Hurmuz Aznavorian. Destinul unui profesionist de renume

ro

26 Mar, 2018 00:00 838 Marime text
Născut la 26 martie 1888, la Trebizonda (Trapezunt), în Turcia, Hurmuz Aznavorian s-a refugiat, împreună cu familia, când nu împlinise încă zece ani, la Constanța, din cauza persecuțiilor la care erau supuși armenii de către stăpânirea otomană a timpului, astfel că România a devenit patria sa de adopție.
Tatăl său a murit în 1902 la Constanța, unde a fost funcționar comercial. Mama sa a fost croitoreasă și și-a îngrijit cei șase copii până când fiecare în parte, după vârstă, a ajuns să-și câștige existența. Ea a murit în 1940, la București.

Școala primară și gimnaziul „Mircea cel Bătrân“ le-a urmat la Constanța, fiind premiantul clasei, în toți anii. Și-a procurat mijloacele necesare dând meditații unor copii și colegi mai înstăriți. La București a urmat Liceul „Sfântul Sava“ și a luat bacalaureatul cu distincție în 1910. Și aici a trăit din mijloace proprii, dând meditații. S-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, unde și-a luat licența în 1913.
A efectuat serviciul militar la regimentul 21 de infanterie din București, iar ulterior a fost transferat la regimentul 34 de infanterie din Constanța.

În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, a luat parte, ca ofițer în rezervă, la luptele de la Balcic. După războiul balcanic, Hurmuz Aznavorian, ajutat de câteva familii mai înstărite ai căror copii fuseseră meditați de el, a plecat la Paris, pentru a-și da doctoratul. Acolo, concomitent cu studiile juridice, a urmat cursurile libere ale filosofului Henri Bergson, precum și cursurile profesorului de sociologie Émile Durkheim, de la Sorbona.

Primul Război Mondial l-a prins în capitala Franței, unde era la studii. În calitate de corespondent al ziarului „Viitorul“, Hurmuz Aznavorian a activat pentru intrarea României în război alături de Antanta. El a trimis acestui ziar numeroase articole și note privind situația de pe frontul din Vestul Europei.

În urma intrării, la 28 august 1916, a României în cel de-al Doilea Război Mondial, Hurmuz Aznavorian, aflându-se în fruntea studenților și doctoranzilor români din Franța, a solicitat guvernului francez repatrierea în România pentru a-și face datoria față de țară. A plecat spre țară prin Suedia și Polonia. Imediat după sosire, Hurmuz Aznavorian a fost mobilizat în aceeași unitate în cadrul căreia luptase și în 1913. A luat parte la eroicele lupte dintre Neajlov și Argeș, însă a fost luat prizonier de către germani la sfârșitul lunii noiembrie 1916 și închis, timp de doi ani, până în august 1918, în lagărul de la Haskovo, Bulgaria, împreună Gheorghe Topîrceanu și Florea Stănculescu, viitor profesor la Facultatea de Arhitectură din București. Frații săi, Garabet și Karekin, au murit în timpul luptelor de la Mărășești, fiind îngropați la Socola, în cimitirul eroilor români.

În 1918 s-a întors la Paris, unde și-a trecut examenele de doctorat în drept în fața celebrului profesor de drept comercial Jean Percérou. În anul 1919, Ion I. C. Brătianu a sosit la Paris, pentru a susține interesele României la Conferința de Pace de la Versailles, fiind însoțit de o importantă delegație de diplomați, istorici și juriști. Ion I. C. Brătianu a făcut apel la câțiva studenți români aflați la Paris, printre care și Hurmuz Aznavorian, să colaboreze cu delegația română în calitate de secretari. Hurmuz Aznavorian și-a luat diploma de doctor în drept la 20 decembrie 1919 - magna cum laude.
 

S-a întors în țară în 1920, an în care s-a înscris în Baroul de Avocați Ilfov. Hurmuz Aznavorian s-a căsătorit, în anul 1922, cu domnișoara Victoria Seni, din Constanța, și a dus o viață de familie exemplară. Din această căsătorie s-a născut fiica, Rodica Renée, în anul 1925.
În domeniul avocaturii, Hurmuz Aznavorian a impresionat în mod deosebit. A avut o pregătire juridică remarcabilă, dublată de talent oratoric și de o inteligență ascuțită. Hurmuz Aznavorian a făcut parte din pleiada avocaților de renume dintre cele două războaie mondiale, care au dominat prin atitudinea corectă în dezbateri, studiu și implicare în deslușirea controverselor, precum și prin înalta conștiință profesională.
 
A pledat într-o serie de mari procese, printre care unul de notorietate, care figurează și în renumita publicație juridică „Biblioteca Marilor Procese“, sub titlul „Păltineanu-Lăzărescu“.
S-a înscris în Partidul Liberal în 1930, constituind, împreună cu alți colegi, grupul de stânga al formațiunii politice. A fost ales deputat din partea Partidului Național Liberal în 1933 și a activat în Parlament până în 1937, având o importantă contribuție la viața parlamentară. În 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al ll-lea, s-a retras din politică pentru a se dedica exclusiv avocaturii.

După decembrie 1989, prin diligențele fiicei sale, Rodica Aznavorian-Sfințescu, și a ginerelui său, Claudiu Sfințescu, a fost declarat recurs în anulare împotriva hotărârii pronunțate în 1958, iar Curtea Supremă de Justiție l-a achitat pe Hurmuz Aznavorian pentru lipsa intenției ca element esențial al infracțiunii de „uneltire împotriva ordinii sociale“. Tot la inițiativa lor, s-a înființat Fundația „Avocat Hurmuz Aznavorian“.

O altă fațetă impresionantă a lui Hurmuz Aznavorian a reprezentat-o pasiunea sa pentru artă, fapt pentru care a devenit un colecționar avizat. Preocupat de dobândirea unei culturi plastice solide, el și-a luat atestatul de expert. A fost prieten statornic al mai multor artiști, printre care Gheorghe Petrașcu și Nicolae Tonitza, a contribuit la consacrarea unor pictori, cum a fost cazul lui Alexandru Ciucurencu și, ca un autentic și împătimit colecționar, și-a îndreptat atenția spre generația în curs de formare, care la acea vreme era reprezentată de Octav Angheluță, Alexandru Padina, Adam Bălțatu, Ion Țuculescu, Eugen Drăguțescu. Colecția sa, adăpostită în modesta casă din strada Luigi Cazzavillan, însumând peste 300 de lucrări, era, în epocă, drept urmare a pregătirii sale în domeniul picturii, una dintre cele mai ample și mai exigent constituite.
 
În cea mai mare parte, aceasta s-a risipit în anii în care Hurmuz Aznavorian a fost supus persecuțiilor politice. Au rămas din această colecție 36 de lucrări, donate de fiica sa, Rodica Aznavorian-Sfințescu, și soțul ei, Claudiu Sfințescu, în anul 2000, Muzeului Colecțiilor de Artă din București.
 
Sursa text și foto: http://www.araratonline.com
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii