Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:09 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea 137 de ani de la nașterea poetului dobrogean Panait Cerna

ro

25 Sep, 2018 00:00 834 Marime text
La 25 septembrie 1881 se naște în satul Cerna (județul Tulcea) fiul învățătorului Panait Stancioff, cel care mai târziu va intra în istoria literaturii sub numele de Panait Cerna.
Până la terminarea școlii primare rămâne în comună, crescut de mama sa, Maria, apoi își continuă studiile la Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Brăila.
 
Pasiunea pentru creația literară se vădește încă din primele clase de liceu. Debutează la 16 ani cu o imitație după Lenau, intitulată „Trecutul“, publicată în „Foaia interesantă“, revistă săptămânală care apărea sub îngrijirea lui George Coșbuc.
 

 
Prima poezie originală poate fi socotită Orientale apărută în revista Carmen în 1899. Numele lui este întâlnit apoi și în alte reviste și ziare ale vremii: Floare albastră, Epoca, Revista modernă și Semănătorul, revistă la care își menține mulți ani colaborarea.
 
Urmează cursurile facultății de fizico-chimice și filozofie din București, obținând în 1905 titlul de licențiat în filosofie Magna cum laude.
Lipsit de mijloace materiale, Panait Cerna dă lecții particulare, participă la diferite concursuri pentru ocuparea unui post de funcționar, acceptă funcția de profesor suplinitor. Ros de boală și irosindu-și puterea de muncă, el nu-și poate valorifica întreaga măsură a talentului său.
 
Cu o modestă bursă de stat, obținută prin intervenția lui Titu Maiorescu, are posibilitatea ca în 1907 să plece în Germania, la Berlin și Leipzig, pentru continuarea studiilor.
În 1910 tipărește la București singurul său volum de versuri, apărut în timpul vieții, volum pentru care primește în 1912 premiul Adamachi acordat de Academia Română.
 
În februarie 1913 își susține la Leipzig teza de doctorat, fiind proclamat în unanimitate doctor Magna cum laude. Moare la 26 martie (8 aprilie) la Leipzig. A lăsat o operă restrânsă, în care vibrează aspirațiile și năzuințele spre mai bine ale oamenilor, dragostea pentru cei simpli și asupriți, dorința lor de libertate. În poezia de dragoste, în poezia socială și filozofică, răzbate un puternic optimism, o sinceră solidaritate cu poporul, un înalt patriotism.
 
Dintre cele mai semnificative poezii amintim: Zile de durere, Poporul, Floarea Oltului, Către pace, Din depărtare, Ruga pământului.
Cerna e unul dintre poeții care au exprimat drama săteanului român prins în încleștarea muncii și a revoltei.
 
Despre propria viață, marcată de lipsuri, poetul scria: „Tata - mort, fără să-l fi văzut vreodată, mama biata - săraca, eu - avizat să dau lecții și să învăț în odăi reci, neprietenoase. Multă vreme am locuit într-o casă de mahala, ocolită de oameni, fiindcă se dusese svonul că ar umbla strigoii prin odăile ei. Îți poți închipui trai în toiul iernii, fără foc, cu uși care abia se închid, cu ferestre lipite de hârtie. De fier să fi fost și ți-ar fi intrat frigul până în oase". Ca semn de prețuire pentru poet, biblioteca județeană din Tulcea îi poartă numele, iar în Cerna se află casa memorială „Panait Cerna". Expoziția memorială este alcătuită din două săli cu panouri și vitrine prezentând date biografice, reproduceri după fotografii, documente, acte de stare civilă și de studii, după manuscrise și publicații din diferite perioade. Cea de-a treia sală redă atmosfera modestă a unei camere de locuit.
 
De asemenea, Consiliul Județean Tulcea, prin Centrul Cultural pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, organizează Concursul Național de Poezie și Eseu „Panait Cerna", care, în 2017, ajunsese la ediția a XLIII-a.
 
Sursa text și foto: „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească“, autor Constanța Călinescu
 
Citește și:

Panait Cerna, poetul meleagurilor dobrogene
 
Lumea poeziilor Panait Cerna - Logodna
 
Lumea poeziilor Panait Cerna - Nocturna
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii