Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:48 25 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militarul Laurențiu Cobzaru, cursă umanitară de Ziua Armatei Române

ro

25 Oct, 2020 20:07 2215 Marime text
  • Laurențiu Cobzaru a alergat pe traseul Galați - București în campania ”Fii erou pentru o zi”.

Om cu suflet mare și un obișnuit al curselor în scop umanitar, militarul gălățean Laurențiu Cobzaru (polițist militar la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”) a marcat în acest mod (alergând pentru ajutorarea semenilor) și Ziua Armatei Române.

Caporalul Cobzaru a luat parte, singur, la o cursă de 260 de kilometri Galați - București, în cadrul campaniei ”Fii erou pentru o zi”.

De Ziua Armatei României 2020, licitează pentru cei 260 km dăruind o donație  în contul copiilor. Alergare in scop umanitar de la Galați la București. Împreună vom fi eroi pentru o zi, susținând cauza umanitară: Fii erou pentru o zi, împreună pentru Delia, Bianca, Miruna, Darius!, a menționat pe Facebook Laurențiu Cobzaru.

Fan înrăit al exerciţiului fizic şi al alergării, Laurenţiu Cobzaru este cunoscut pentru numeroasele sale curse în scop caritabil (atât singur, cât și alături de alți colegi, la multe dintre evenimente luând parte și Costel Mazâlu, iar cei doi având parte și de sprijinul lui Ioan Chifu).

Laurențiu Cobzaru și Costel Mazâlu au multe asemenea curse la activ, cu prilejul unor zile de rezonanță ale țării noastre, precum Ziua Pompierilor, Ziua Principatelor Române, Ziua Protecției Civile, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului Național, Ziua Armatei Române sau Ziua Imnului Național.

Caporalul Cobzaru a participat la multe întreceri şi la Mamaia, şi în judeţul Constanţa, nelipsind de la startul cursei Galaţi - Constanţa din 2017 (în cinstea Zilei Naţionale a României), al „Maratonului Nisipului“, al „Autism 24h Marea Neagră“, al „Black Sea 10K“, al Trichallenge sau al „Alerg pentru Unirea de la Marea Neagră“.

În secțiunea Galerie Foto, găsiți și alte imagini de la ultima cursă în scop caritabil a lui Laurențiu Cobzaru.

Sursa foto: Facebook (Laurențiu Cobzaru)

Ti-a placut articolul?

Comentarii