Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:29 19 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militar care a participat la alergări şi în judeţul Constanţa, laureat cu Trofeul „Omul Anului 2020“

ro

24 May, 2021 00:00 2565 Marime text
  • Laurenţiu Cobzaru a obţinut premiul I la secţiunile „Moral, bunăstare şi recreere” şi „Sănătate şi sport”.
 
Militarul gălăţean (cu grad de caporal clasa a III-a) Laurenţiu Cobzaru, participant la alergări pe distanţe lungi în toată ţara (inclusiv în judeţul Constanţa), se numără printre cei cărora Statul Major al Forţelor Terestre le-a acordat Trofeul „Omul Anului 2020”.
 
Polițist militar la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, Laurenţiu Cobzaru a fost laureat cu această distincţie după ce a obţinut premiul I la secţiunile a 7-a şi a 8-a, „Moral, bunăstare şi recreere”, respectiv „Sănătate şi sport”, în cadrul concursului organizat la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre.  
 
Fan înrăit al exerciţiului fizic şi al alergării, Laurenţiu Cobzaru este cunoscut pentru numeroasele sale curse în scop caritabil (atât singur, cât și alături de alți colegi, la multe dintre evenimente luând parte și plt. adj. Costel Mazâlu, de la ISU „Dunărea” Brăila, iar cei doi având parte și de sprijinul năvodăreanului Ioan Chifu). Laurențiu Cobzaru și Costel Mazâlu au multe asemenea curse la activ, cu prilejul unor zile de rezonanță ale țării noastre, precum Ziua Pompierilor, Ziua Principatelor Române, Ziua Protecției Civile, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului Național, Ziua Armatei Române sau Ziua Imnului Național. Caporalul Cobzaru a participat la multe întreceri şi la Mamaia, şi în judeţul Constanţa, nelipsind de la startul cursei Galaţi - Constanţa din 2017 (în cinstea Zilei Naţionale a României), al „Maratonului Nisipului“, al „Autism 24h Marea Neagră“, al „Black Sea 10K“, al Trichallenge sau al „Alerg pentru Unirea de la Marea Neagră“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Laurenţiu Cobzaru)
 
Citeşte şi:

 
#ConstanțaEsteBine
„Aș alerga până la capătul universului, să știu că pot aduce înapoi remediul pentru fiecare boală“ (galerie foto)

 
#ConstanțaEsteBine - De Ziua Marinei, au alergat de la Baia la Constanța
Cursă umanitară, pentru ajutorarea fetiței unui militar de pe Fregata „Regina Maria“ (galerie foto)

 

 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii