Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorul Cătălin Anghel „Când nu bagi mingea în poartă, fotbalul te poate pedepsi“

ro

11 Sep, 2014 00:00 2335 Marime text
Cătălin Anghel, principalul Săgeţii Năvodari, se aştepta la un meci greu cu FC Farul în Cupa României, avertizându-şi în acest sens jucătorii. „Farul e o echipă de tradiţie, care dă mereu dovadă de spirit.

Ştiam că vom avea o partidă dificilă. Însă noi singuri ne-am făcut meciul greu şi am băgat Farul în meci prin nişte greşeli foarte mari pe care le-am făcut în defensivă. În atac, în prima repriză, nu am fost atât de incisivi pe cât ar fi trebuit, din cauză că benzile terenului pot spune că nu au existat. A fost un joc slab din partea ambilor atacanţi laterali. Din finalul primei părţi însă şi începând chiar imediat după pauză, am început să dominăm chiar foarte mult. Atunci când am dus mingea la margine, au apărut şi ocaziile. Când nu bagi mingea în poartă, fotbalul te poate pedepsi, dar, până la urmă, a ieşit bine pentru noi. Ne bucurăm că mergem mai departe în Cupă“, a arătat Cătălin Anghel.

Săgeata are ca obiectiv clar promovarea în Liga I, dar îşi doreşte şi un parcurs cât mai lung în Cupa României. „Pentru noi, este foarte importantă şi Cupa, dovadă că în meciul cu Farul am început cu echipa care a jucat acum trei zile. Încercăm să mergem pe toate planurile. Eu nu sunt genul de antrenor care încearcă să spună că e greu să joci din trei în trei zile. Vrem să-i obişnuim în primul rând mental pe jucători cu acest sistem. Totuşi, îmi pare rău că nu am terminat în 90 de minute jocul de la Constanţa, pentru că ne aşteaptă un meci greu sâmbătă, cu Unirea Slobozia“, a mai spus Anghel.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii