Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:53 15 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săgeata Năvodari a câştigat amicalul cu Granitul Babadag

ro

04 Sep, 2014 00:00 979 Marime text
Săgeata Năvodari a câştigat cu 4-0 (Srdic 2, Gorovei, Cervera) meciul amical disputat pe teren propriu în compania echipei tulcene de Liga a IV-a Granitul Babadag.

Antrenorul gazdelor, Cătălin Anghel, a folosit doar jucătorii care au jucat mai puţin sau deloc în meciul de debut în campionat, cu ACS Berceni. De asemenea, în poarta Granitului a stat unul dintre goal-keeperii Săgeţii, Ormenişan. Divizionara secundă a jucat cu: Gordin - Dușan, Ursu, E. Năstase, Iloie - Vagner, Cervera - M. Chițu, Stana, Gorovei - Srdic. În repriza a doua, au mai evoluat Vieru și Deletic.
„A fost un antrenament reuşit. În ziua precedentă, am avut două antrenamente grele, dar băieţii nu au fost obosiţi. Trebuie să le dăm minute şi jucătorilor folosiţi mai puţin. Ne aşteaptă trei meciuri în şapte zile (două de campionat şi unul de Cupa României, cu Farul Constanţa), dar obiectivul nostru nu poate fi decât acela de a obţine trei victorii“, a declarat Cătălin Anghel.
Aflată în cursa pentru promovarea în Liga I, Săgeata a debutat cu dreptul în campionat, învingând la Năvodari ACS Berceni cu 2-1. La finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 11.00, Săgeata joacă din nou în Liga a II-a, în deplasare cu CS Baloteşti. Urmează meciul de la Constanţa, cu Farul (marţi, 9 septembrie, de la ora 16.30), după care disputa din runda a treia de campionat, cu Unirea Slobozia (la Năvodari, sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11.00).

Ti-a placut articolul?

Comentarii