Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:42 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget liber Constănţean salvat de chirurgi după ce i s-a rupt inima!

ro

04 Aug, 2011 11:50 763 Marime text

Medicii din cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Judeţean Constanţa i-au acordat a doua şansă la viaţă unui pacient ce a suferit o complicaţie din care rar se supravieţuieşte: i s-a rupt inima!

Constănţeanul de 51 de ani, Sorin Buzduceanu, a fost adus cu o ambulanţă la spital, la începutul săptămânii trecute, după ce a suferit un infarct miocardic acut. În momentul în care a fost consultat în spital s-a descoperit că suferise şi o complicaţie, şi anume ruptură de miocard, iar sângele se scurgea în afara inimii.

Iar în astfel de situaţii, şansele de supravieţuire sunt sub 20%, a explicat dr. Marius Militaru, medic-şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară: „Cazuri de ruptură de sept ventricular am mai văzut, între cele două părţi ale inimii. Dar în acest caz ruptura a fost în afara inimii, iar sângele a ajuns în pericard, cămaşa care înveleşte cordul, iar pacientul risca să moară în câteva minute. La Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti nu am avut niciun caz care să ajungă să-l operăm, pentru că bolnavii mor în primele minute".

De aceea, s-a impus intervenirea chirurgicală în cel mai scurt timp. „Pacientul a avut noroc că a fost adus imediat de salvare la spital. Jos (n.r. în Urgenţă) i s-a spus că era aproape mort, pentru că asta se întâmplă de obicei: media de supravieţuire a celor cu ruptură de inimă este de opt ore. Mortalitatea este de 80% sau chiar mai mare: 20% mor în primele minute de la apariţia complicaţiei, iar 50 - 55% când ajung pe masa de operaţie. În acest caz, am luat decizia să-l ducem direct în sala de operaţie. Nu-i ştiam nici grupa de sânge, avea tensiune 4, nu mai era conştient şi nimeni nu-i mai acorda nicio şansă. Avea şanse să se spună inclusiv că este un caz depăşit chirurgical. Am decis să-i facem pe parcurs analizele, căci trebuia intervenit rapid. Având o colaborare bună cu Centrul de Transfuzii Sanguine, s-a putut interveni repede", a continuat specialistul.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii