Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul USR Ramona Dinu, amendamente la Legea Turismului

ro

22 Jul, 2019 00:00 1814 Marime text
Senatorul USR de Constanţa Ramona Dinu a depus mai multe amendamente la Legea Turismului.

Din păcate, în România există o multitudine de obiective turistice inaccesibile grupurilor mari, din cauza faptului că nu există spații de parcare corespunzător dimensionate pentru staționarea autocarelor.

„Iată, deci, cum un astfel de neajuns limitează profund potențialul turistic din multe zone ale țării!
În acest sens, am realizat un amendament la Legea Turismului care prevede ca, în apropierea punctelor turistice, autoritățile locale să aibă obligația nu numai de a înființa parcări, ci să se asigure că acestea au capacitatea să servească în mod optim fluxului turistic specific”, susţine senatorul USR.
Ramona Dinu consideră că turismul românesc are nevoie de o mai bună promovare în mediul online. Până în momentul de față, această nevoie a fost acoperită în România, cu precădere, prin inițiative private.
„Pornind de la această observaţie, am depus un amendament la Legea Turismului prin care propun îmbunătăţirea accesibilităţii de la distanţă a centrelor naționale și locale de promovare turistică, prin crearea unor website-uri dedicate care să furnizeze informaţii atât în română, cât şi în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională” – afirma senatoarea.
România se bucură de mii de obiective turistice unice. „Avem obligația de a le face cunoscute publicului larg, din țară și din străinătate, prin toate mijloacele de comunicare! Una dintre cele mai mari amenințări la adresa dezvoltării optime a turismului din România este deficitul de forță de muncă, ultimele estimări realizate de reprezentanţii mediului de afaceri susțin că afacerile din domeniu au nevoie de cel puțin 150.000 de angajați în plus.
Așadar, am realizat un amendament la Legea Turismului care prevede ca, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii, autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului să aibă obligația de a iniția demersuri legislative pentru adoptarea unui pachet integrat de măsuri care să susțină echilibrul între cererea și oferta de forță de muncă din turism” – conchide Ramona Dinu.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii