Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Chilian „Sper ca pe Mazare nu l-a ametit aerul rarefiat al puterii"

ro

11 Dec, 2008 02:37 872 Marime text

florin_chilian.jpg"Nu cred că Radu Mazăre a uitat atât de repede de unde a plecat"

Cântăreţul Florin Chilian a aflat cu surprindere despre finalul procesului dintre Radu Mazăre şi Feri Predescu. Uimirea i-a fost cu atât mai mare, cu cât îl consideră pe edilul constănţean „un băiat foarte isteţ", care nu poate uita că a fost ziarist la un moment dat.

Aţi aflat de procesul pe care primarul Radu Mazăre i l-a intentat ziaristei Feri Predescu?
Nu ştiam. Însă mă surprinde atitudinea primarului vostru. Este un băiat foarte isteţ. A plecat dintr-un ziar până la urmă. Sper să renunţe Mazăre până la urmă la prostia asta.

florin_chilian_2.jpgVi se pare o reacţie firească din parte unui primar, mai ales a unuia venit din breasla ziariştilor, care a fost acuzat şi condamnat pentru calomnie?
Nu, nu este firesc. Mă gândesc iar la Mazăre. Îl ştiu isteţ şi aplicat. Poţi spune orice despre el, dar nu că este dobitoc. Dacă era aşa, nu reuşea ce a reuşit. Nu se ridica dintre voi (n.r. ziariştii) şi ajungea primar. Sper să renunţe totuşi, să-şi amintească prin ce a trecut şi el ca ziarist. Sincer îţi spun, ce aud este o mare mirare pentru mine.

Veţi semna petiţia online împotriva magistraţilor care au condamnat-o pe Feri?

Sigur că voi semna petiţia!

Credeţi că există vreo şansă ca Radu Mazăre să revină la sentimente mai bune în acest caz?
Sper în continuare să fie o chestie făcută la vanitate, la orgoliu. Nu cred că a uitat atât de repede de unde a plecat. Şi sper să-şi revină şi că nu l-a ameţit atât de tare aerul rarefiat al puterii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii