Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XXll) (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:21 18 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XXll) (galerie foto)

ro

12 Dec, 2016 00:00 2314 Marime text
Actorul-cântăreţ Radu Popescu a sosit la Constanţa în stagiunea 1968-1969 şi a rămas pe scena teatrului trei decenii. A terminat actoria, dar, studiind canto cu marele tenor Dinu Bădescu, acesta i-a recomandat să urmeze Conservatorul. Era deja în anul al doilea, ar fi pierdut un an, ceea ce nu era posibil. Iar maestrul Ion Finteşteanu, un celebru actor de teatru şi film, la clasa căruia a studiat în anii facultăţii, i-a sugerat „să meargă la cântăreţi, să-şi facă voce de tenor”. Motivaţia ar fi fost că eroii în teatrul de dramă trebuie să aibă neapărat voce de bas sau de bariton. Tot Finteşteanu l-a sfătuit să abordeze orice rol, de la cele de dus tava, până la rolurile mari, principale.
 
Ne povesteşte despre debutul său la Constanţa. „Romeo Profit, secretarul teatrului constănţean, mi-a dat o şansă: m-a chemat la Constanţa. Eu am venit fără pretenţii, neavând Conservatorul. I-am spus directorului Constantin Daminescu: «Eu vreau să ajung cântăreţ, dar vă rog să mă creşteţi». aşa am dus toate tăvile din spectacolele de operă care se jucau la Constanţa”. Când le-a terminat pe acestea, le-a dus pe cele din operetă. Când a apărut music hallul în repertoriul teatrului, a fost însă foarte bine. „Nu trebuia să am prea multe studii ca interpret, dar se cereau, în schimb, virtuţi actoriceşti. Eu făcusem actoria, studiasem baletul, pantomima”.
 
Radu Popescu a jucat mai întâi în „My fair lady”, apoi în celelalte spectacole montate la Constanţa. A început ca june comic, apoi, când vocea i s-a aşezat, nu a mai avut timp să se bucure de succesele lui. „Eram crescut de maestrul meu să nu mă încânt, ci să muncesc, mereu să muncesc. Să fiu nemulţumit de mine. Eu am fost toată viaţa într-o continuă competiţie, căci mulţi au fost cei care nu m-au privit frumos în teatru. Totuşi, mi-au fost alături Lucia Georgescu Savu, Niculina Cârstea, Eliseu Simulescu. Cel mai plăcut personaj este şi ultimul, din «Vânzătorul de păsări», un rol foarte greu din punctul de vedere al tehnicii vocale, pe care l-am cântat integral. L-am lucrat cu soprana Aida Abagief, o mare doamnă a scenei noastre. A urmat «Văduva veselă», care m-a lansat ca prim-solist. Am jucat în operetele «Silvia», «Mam’zelle Nitouche», «Rose Mari», «Liliacul». Pentru a mi se ierta anumite păcate vocale, mizam mult pe calităţile mele actoriceşti.”
 
Nepot de preot, s-a născut în Ineu, judeţul Arad, acolo unde a urmat Şcoala de Artă avându-i ca profesori pe Victoria Neamţu, actriţă cu o mare carieră în Cluj, şi pe Dan Alexandrescu, directorul teatrului. Oameni care ştiau meserie şi ştiau să înveţe şi pe alţii.
A jucat la Constanţa de toate, timp de 30 de ani. „În plină formă profesională, m-am pensionat. Am colaborat şi cu Secţia de Canto de la Facultatea de Arte. Apoi am fost la Centrul Militar, mai târziu la Colegiul «Mihai Eminescu», constituind trupe de elevi cu care am lucrat, am făcut spectacole. Apoi mi s-a propus să predau mişcare scenică şi actorie la Şcoala Populară de Artă”. La Centrul Cultural „Teodor Burada” predă de peste zece ani actorie şi mişcare scenică.
 
O poveste de dragoste în care personajul principal să fie Radu Popescu? Fără ezitare, mărturiseşte: „Actuala mea soţie. Am avut o primă căsătorie eşuată, apoi ea a fost darul de la Dumnezeu pentru mine, căci am trăit de 31 de ani în armonia la care visam. Liliana a apărut exact când trebuia ca să-mi echilibreze viaţa. Ne-au făcut cunoştinţă soţii Elena şi Titus Gurgulescu, doi mari actori, prieteni şi cu unul, şi cu altul. Liliana a fost stimulentul meu. Iubeşte de mică teatrul, toată familia ei iubeşte teatrul. Este o femeie profundă, delicată, cultă. O iubesc elevii, cu care studiază limba engleză. Ea mi-a adus liniştea necesară, ne-am completat reciproc. A înţeles că teatrul pentru mine a fost şi este însăşi existenţa mea”.
 
Radu Popescu a urcat pe scenă în sute de spectacole. În roluri mici şi, când a fost pe placul regizorilor, în roluri de june, uneori în roluri principale. A făcut în viaţă ceea ce i-a plăcut. Acum, se înfruptă din amintirile celor trei decenii de activitate profesională răsfoind uneori zecile de albume cu fotografii pe care le păstrează cu sfinţenie.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii