Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:42 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XXl) - galerie foto

ro

08 Dec, 2016 00:00 2884 Marime text
Aurora şi Sandu Simionică, o viaţă pe scenă, o viaţă în doi. Teatrul din Constanţa a beneficiat, într-un timp al recunoaşterii lui glorioase în plan naţional, de o pleiadă de mari actori din rândul cărora fac parte şi cei doi. De bărbaţi care umpleau scena cu farmecul lor măreţ, impunând modele, de piese care se potriveau măsurii talentului lor. Pe Sandu Simionică îl prindeau foarte bine rolurile de mari eroi ai istoriei naţionale. După ce interpretase mai bine de zece ani acest rol, copiii îl strigau cu numele eroului îndrăgit, Mircea cel Bătrân, din piesa cu acelaşi nume de Dan Tărchilă. Nu este o poveste, ci chiar adevărat, la o oră de literatură, într-o şcoală generală din oraş, profesoara le-a cerut elevilor să descrie faptele unui domnitor român şi unul dintre şcolari a scris făcându-i portretul fizic lui Mircea cel Bătrân: acesta semăna leit cu Sandu Simionică.
 
I-am povestit actorului despre acest episod şi s-a simţit măgulit. Jucase rolul, ne mărturisea, cu mare plăcere. Se simţea bine în pielea luptătorului pentru creştinătate care ţinuse piept turcilor cotropitori. Aşa cum i-a mai jucat pe Răzvan, Decebal, Burebista.
 
Până să-şi descopere vocaţia actoricească, colindase prin mai multe meserii, unele tehnice - şofer, sudor, macaragiu, altele mai artistice, student dar numai un an, la secţia de pictură de la facultatea de arte, lucrase şi ceva scenografie, dar mai ales teatru de amatori. De acolo i s-a tras de fapt, căci a fost selecţionat de o comisie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică prezentă la o bienală „I.L. Caragiale”. A avut marea şansă să fie coleg în an cu Ştefan Iordache,  Irina Petrescu, Grigore Gonţa, Valentin Uritescu, Cornel Coman, Emil Boroghină, Virgil Andriescu, Constantin Duicu, Titus Gurgulescu şi mulţi alţii... La un an după absolvirea facultăţii, a venit la Constanţa. Era anul 1964. Îl însoţea delicata lui soţie, actriţa Aurora Simionică, cu care a jucat apoi în foarte multe piese.
 
„Prea multe n-am făcut pentru teatrul românesc, dar dramaturgia originală am slujit-o pentru câteva generaţii de aici încolo”, spunea, fără emfază, Sandu Simionică. Şi nu greşea deloc.
 
Aurora a avut şansa să fie distribuită în cele mai variate roluri, de la dramă la comedie, uneori fiind repartizată în aceeaşi piesă în mai multe ipostaze, aşa cum a fost în „Opinia publică”, bunăoară, jucând cinci roluri deodată. Visa la Cleopatra, dar era perfectă şi în ipostaza femeii zilelor noastre. Îmi mărturisea cândva: „Pe scenă, când aud gongul şi lumina se stinge în sală, spectatorii nu ştiu că înainte de a se ridica cortina există pentru noi toţi o clipă de maximă emoţie, când întunericul ne sperie, când ochii îndreptaţi spre noi ni se par iscoade... Dar este o emoţie creatoare. Mai rău este când nu am rol şi sunt în sală, iar pe scenă joacă Sandu Simionică. Ale mele sunt mai uşor de suportat, dar devin pentru soţul meu cel mai sever critic, acel spectator viciat de profesionalism care simte fiecare oscilaţie a rolului, fiecare undă a glasului lui. Vedeţi, noi nu suntem un balast unul pentru celălalt: trăim alături toate împlinirile şi necazurile. Ne-am dori nişte spectacole împreună, nişte recitaluri de poezie bună”.
 
În timpul liber, Aura croşeta, era o desăvârşită gospodină, dând fiecărui lucru pe care-l făcea plăcerea şi bucuria ei. Despre Aurora Simionică scria colegul său Al. Lazăr în catalogul revederii de la 40 de ani: „Aurora, ajutată de excelentul actor care era Sandu, a devenit o subretă cu aplomb, o zvârlugă, o fetită simpatică, cu mult haz şi farmec feminin. Glasul ei cristalin cu modulaţii de clopoţel întregea prezenţa ei plină de şarm şi bucurie. Realizările ei artistice au rămas ca importante pagini de reuşită clară în istoria teatrului contemporan: Casandra, Isabelle, Sylvette, Mary, iar ce a realizat în «Edith Piaf» sub îndrumarea regretatei Nicoleta Toia a fost cazul unei performanţe de excepţie”.
 
Destinul le-a fost potrivnic. După ce s-au mutat la Teatrul din Timişoara, mai aproape de familia Aurorei, un accident stupid a curmat viaţa soţului grăbit să ajungă acasă, să împodobească bradul de Crăciun. O tragedie dintre cele care nu pot fi explicate sau înţelese.
 
Fiica lor, Ada Simionică, a îmbrăţişat aceeaşi carieră. Este actriţă pentru a duce mai departe numele părinţilor ei.
 
O reputată scriitoare bănăţeană, realizatoare de emisiuni la Radio Timişoara, Veronica Balaj, posesoarea unor excepţionale înregistrări de voci ale unor personalităţi române, povestea despre mesajul extraordinar pe care-l transmite vocea umană. Realizase o emisiune cu Sandu Simionică ce era planificată să fie difuzată în Ajunul Crăciunului. Dar accidentul în care s-a sfârşit actorul a fost înaintea programării emisiunii, astfel că, în timpul slujbei de înhumare, stranie coincidenţă, la Radio Timişoara se auzea vocea actorului recitând din lirica eminesciană...
 
Marcela Sassu si Sandu Simionica ("Anna Christie", 1965) Sursa foto: Dan Şambra

Ca între coperţile unui spectacol, cel al unei vieţi pline, reproduc ceea ce îl întrebasem atunci, la primul interviu: Ce reprezintă marea pentru Sandu Simionică? Şi-mi răspunsese grăbit: „Marea este ca o femeie în toate ipostazele ei... Cochetăria ei m-a convins pentru un microrecital de versuri marine din creaţia lui Eminescu...”
 
Din păcate, reporterul nu a putut procura fotografiile care să însoţească aceste rânduri. Cele reproduse din catalogul realizat la aniversarea a 40 de ani de la absolvirea facultăţii sunt de calitate slabă, iar portretul actorului este o captură de pe internet.
 
Sursa foto 1: Teatrul „Regina Maria”

Ti-a placut articolul?

Comentarii