Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversare Denis Alibec, la 30 de ani. Mesajul emoţionant al mamei fotbalistului

ro

06 Jan, 2021 00:00 2292 Marime text
 
  • Denis Alibec a început fotbalul la Mangalia, iar apoi a trecut la FC Farul Constanța, club care l-a lansat în fotbalul mare și sub culorile căruia a debutat în Liga 1, la 17 ani.
 
Denis Alibec, cunoscutul fotbalist originar din Mangalia, care joacă în prezent în Turcia, la echipa Kayserispor, a ajuns la o vârstă frumoasă, 30 de ani.  
 
Cu ocazia acestui eveniment, Emilia, mama jucătorului, a postat un mesaj emoţionant pe Facebook: „Am închis ochii pentru un moment și când i-am deschis, un bărbat stătea în locul în care mai ieri era un copilaș drăgălaș. Acum nu te mai pot duce în braţe, dar te duc oriunde cu mine în inima mea! Mi-ai oferit atâtea motive de mândrie! Și momentul când sunt cea mai mândră e atunci când spun tuturor că ești fiul meu. Te iubesc acum și pentru totdeauna! La mulţi ani!”.
 
De asemenea, mama fotbalistului a postat şi o imagine cu un frumos tort de ziua lui Denis, din partea familiei, cu un teren de fotbal şi cu o minge, cu mesajul către Denis şi cu tricoul său de la Kayserispor, totul în culorile clubului turc, roşu şi galben. 
 
Internaţional al României, cu care a participat şi la Campionatul European din 2016, Denis a început fotbalul la Mangalia, iar apoi a trecut la FC Farul Constanța, club care l-a lansat în fotbalul mare și sub culorile căruia a debutat în Liga 1, în 2008, la 17 ani, în meciul Dinamo - Farul 1-0. În străinătate, fotbalistul a mai evoluat la Inter Milano (care l-a transferat de la Farul), Mechelen și Bologna, iar în campionatul României a jucat la Astra, FC Viitorul și FCSB. Cu Astra Giurgiu, Denis a devenit campion al României, în sezonul 2015/2016, dar şi-a trecut în palmares și Cupa, și Supercupa României.
 
Sursa foto: Facebook (Emilia Stroe)
 
Citeşte şi:
 
Campionul din Mangalia
Denis Alibec, amintiri din copilărie. Imagini cu atacantul Astrei Giurgiu pe când era mic! (galerie foto)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii