Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Denis Alibec, înapoi la Farul Constanța? Iată ce a declarat Gheorghe Hagi

ro

11 Dec, 2023 11:53 2090 Marime text


O posibilă revenire la Farul Constanța a atacantului Denis Alibec a aprins speranțele fanilor „marinarilor“.

În prezent, fostul golgeter al campioanei României joacă la echipa Muaither SC, din Qatar, și a mărturisit că, pentru a avea un nivel de vârf pentru Euro 2024, ia în calcul și un transfer la o altă echipă, într-un campionat mai puternic, în pauza competițională de iarnă.

Iar, după cum a precizat la Digi Sport jucătorul, una dintre variantele sale ar putea fi și Farul Constanța!
 

Prezența la un turneu final e o șansă unică în viață, de aceea vreau să fiu cât mai bine pregătit pentru Euro 2024. Am vorbit cu Mister (n.r. antrenorul lui Muaither SC) și poate mă transfer în iarnă. Am înțeles că acum pot juca și la trei echipe într-un an, dacă nu, la Farul. Însă prima dată mă gândesc să joc la actuala echipă, am contract aici. Totul depinde de ei, a menționat Denis Alibec. 

 

După meciul cu Petrolul Ploiești, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi, a vorbit pe marginea unei posibile reveniri a lui Alibec în tricoul alb-albastru.
 

Nu știu, vom vedea, acum cred că ar fi cea mai mare greșeală a mea să vorbesac despre transferuri, chiar dacă se lucrează. Vom vedea, nu știu. Denis să vină la Farul înapoi, să dea Domnul, lăsând banii pe care îi are acolo și să se întoarcă în condițiile financioare de la noi, mâine, nu-i nicio problemă! Dar mira-m-aș să fie, e foarte greu. De aceea a și plecat, întrucât câștigă foarte mult acolo. Dar, dacă el vine, îl primim cu brațele deschise. E omul casei, fost căpitan, care a avcut o contribuiție foarte mare la titlul câștigat de noi în sezonul trecut. Când ai jucători de acest gen, poți spera cât mai sus, a menționat Hagi.


Sursa foto: Farul Constanța

Citește și:


Revenirea la Farul Constanța, una dintre variantele lui Denis Alibec!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii