Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, decizie importantă în dosarul terenurilor din Portul Tomis

ro

25 Nov, 2021 00:00 2285 Marime text

 
  • Judecătorul Gabriel Mustaţă a admis proba în apărare propusă de Decebal Făgădău, prin avocații săi, Adrian Gheorghiță și Radu Doicescu, din Baroul Constanța, și a încuviințat efectuarea expertizei tehnice evalutorie imobiliară, având patru obiective.
 
  • Până în prezent, în acest dosar au fost audiați: Ionuţ Toma, fostul arhitect-şef al Constanţei, asociat în cadrul societății comerciale Kalinia Proiect SRL, Bactali Nadir, administratorul Astera Consulting SRL, Drăguț Encică, fostul șef al Poliției Locale Constanța, și Decebal Făgădău, fostul edil al municipiului Constanța. Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) va fi audiată la un termen următor.
 
 
Judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, a luat o decizie importantă în dosarul terenurilor din Portul Tomis, cauză în care Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa, au fost deferiți justiției de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.    
 
Judecătorul Gabriel Mustaţă a admis proba în apărare propusă de Decebal Făgădău, prin avocații săi, Adrian Gheorghiță și Radu Doicescu, din Baroul Constanța, și a încuviințat efectuarea expertizei tehnice evalutorie imobiliară, având patru obiective: I) evaluarea terenurilor (...) în funcție de regimul juridic, economic și tehnic ce rezultă din cuprinsul certificatelor de urbanism eliberate pentru fiecare teren în parte, II) expertul să stabilească dacă suprafețele de teren ce au fost avute în vedere de expertul numit în cursul urmăririi penale în vederea efectuării evaluării, prin metoda comparației (...) reprezintă terenuri din punct de vedere al regimului juridic, economic și tehnic cu cele ce fac obiectul expertize, III) să stabilească expertul dacă având în vedere dimensiunile, form și vecinătățile celor trei terenuri (...) acestea puteau fi utilizate de terțe persoane, altele decât Astera Consulting și IV) în situația în care terțe persoane ar fi dobândit terenurile respective, societatea Astera ar mai fi avut acces la calea publică?    
 
În cauză, Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) este bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Consiliul Local Constanţa este parte civilă.
 
Până în prezent, în acest dosar au fost audiați: Ionuţ Toma, fostul arhitect-şef al Constanţei, asociat în cadrul societății comerciale Kalinia Proiect SRL, Bactali Nadir, administratorul Astera Consulting SRL, Drăguț Encică, fostul șef al Poliției Locale Constanța, și Decebal Făgădău, fostul edil al municipiului Constanța. Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) va fi audiată la un termen următor.
 
Date din anchetă
 
În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că, în cursul anului 2015, inculpații Decebal Făgădău și Marcela Enache și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
 
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători, conform DNA.
 
Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.
 
Amintim că în anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.
 
Noul termen a fost stabilit pentru finele lunii ianuarie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Ionuţ Toma, fostul arhitect-şef al Constanţei, audiat în dosarul lui Decebal Făgădău - „Nu am avut nicio implicare în procesul de achiziție a celor trei terenuri!“
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii