Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta conducere a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, trimisă în judecată de către DNA. Procesul, amânat

ro

17 Jul, 2018 00:00 1848 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au acordat un nou termen în dosarul în care fosta conducere a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă, Ionel Bucur, directorul general al CNE Cernavodă, şi Elena Marinela Negulici, director economic al CNE Cernavodă, a fost trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză au mai fost trimişi în judecată Mădălina Olteanu, Ionel Encică, Laurenţiu Theodor Nicola şi Victor Dărămuş.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 19 septembrie, pentru administrare probe.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada decembrie 2007 - mai 2014, inculpaţii Bucur Ionel, Negulici Elena-Marinela, Olteanu Mădălina, Encică Ionel, Nicola Laurenţiu-Theodor, în calitate de persoane cu funcţii de conducere din cadrul Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (SNN) şi al sucursalei CNE Cernavodă, prin acţiuni sau inacţiuni concertate, au îndeplinit în mod defectuos sau nu au îndeplinit acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, în mai multe rânduri, în legătură cu atribuirea unui acord-cadru, având ca obiect servicii specifice de protecţie fizică şi monitorizare pentru Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă“.
 
„Acţiunile sau inacţiunile acestora au fost coordonate în vederea acordării, în mod preferenţial, a serviciilor menţionate către o societate controlată de inculpatul Dărămuş Victor, prin eludarea legislaţiei în domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a legislaţiei speciale în domeniul încheierii şi derulării contractelor ce necesită autorizaţii speciale din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), având în vedere că prin respectivul contract se gestionau informaţii clasificate. De precizat este faptul că societatea respectivă nu întrunea condiţiile necesare pentru negocierea şi derularea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente, în lipsa autorizaţiei de securitate industrială şi a certificatului de securitate industrială emis de ORNISS.
 
Concret, cei patru inculpaţi au urmărit sau, după caz, au acceptat ca ceilalţi participanţi la procesul de achiziţie (membri ai Consiliului de Administraţie, directori generali ai SNN, membri ai serviciilor de achiziţii) să îndeplinească defectuos acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, fără vinovăţie, prin invocarea, de către compartimentul de specialitate, cu girul directorilor sus menţionaţi, a unor false motive tehnice, pe fondul unei false urgenţe, generată tocmai de inacţiunea anterioară a inculpaţilor“, conform anchetatorilor.
 
Procurorii DNA mai arată că „această conduită infracţională a avut scopul de a atrage în mod fraudulos posibilitatea contractării cu un singur agent economic (sursă unică), ceea ce a condus în final la atribuirea contractului printr-o procedură neconcurenţială, discriminatorie şi lipsită de eficienţă în cheltuirea banilor publici, contrar dispoziţiilor exprese ale prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică“.
 
„Consecinţa directă a favorizării acestei societăţi a fost autorizarea la plată, de către inculpaţii Bucur Ionel, Negulici Elena-Marinela şi Encică Ionel, a sumei totale de 3.471.463 de euro către societatea omului de afaceri, plăţi care reprezintă prejudiciul adus Societăţii Naţionale Nuclearelectrica/CNE Cernavodă, concomitent cu obţinerea unui folos patrimonial necuvenit pentru firma respectivă.
 
În perioada noiembrie 2010 - mai 2014, inculpaţii Bucur Ionel Negulici Elena-Marinela şi Encică Ionel, în calitate de proprietari ai unor apartamente dintr-un complex rezidenţial situat în municipiul Constanţa, au beneficiat gratuit de servicii de pază din partea firmei inculpatului Dărămuş Victor, în condiţiile în care societatea omului de afaceri avea în derulare contractul mai sus amintit.
 
În perioada aprilie 2012 - noiembrie 2015, inculpaţii Bucur Ionel, Encică Ionel şi Negulici Elena-Marinela au procedat la întocmirea documentaţiei tehnice şi ulterior la derularea unui alt acord-cadru de prestări servicii încheiat între SNN/CNE Cernavodă şi o altă firmă de pază, având ca obiect servicii de pază civilă pentru obiectivele exterioare ale CNE Cernavodă.
 
În acest document, conform caietului de sarcini, erau incluse şi servicii de pază la Centrul de Control al Urgenţelor Alternativ, al cărui sediu este situat într-un imobil unde locuiau cei trei inculpaţi. Prin urmare, cei trei inculpaţi, ca persoane fizice, erau beneficiarii direcţi ai serviciilor de pază“, conform rechizitoriului.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţi
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii