Violență în familie la Constanța! Doi copii retrași din familie după ce ar fi fost agresați de părinți. Tatăl a fost reținut
Violență în familie la Constanța!: Doi copii retrași din familie după ce ar fi fost agresați de părinți.
28 Mar, 2026 12:50
ZIUA de Constanta
318
Marime text
318
Marime text

O intervenție a polițiștilor din cadrul Secției 4 Constanța a scos la iveală un caz de violență în familie.
În urma unei sesizări primite în seara zilei de 27 martie 2026, autoritățile au constatat că doi minori, în vârstă de 12 și 16 ani, ar fi fost agresați fizic în mod repetat de către propriul tată. Verificările au confirmat faptul că actele de violență s-au produs în perioada 25 - 26 martie.
Potrivit IPJ Constanța, astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cei doi părinți fiind obligați să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de minori.
Totodată, polițiștii au colaborat cu reprezentanții D.G.A.S.P.C. Constanța, iar cei doi minori au fost retrași din mediul familial și plasați într-un centru.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Oficial de la IPJ Constanța
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 47 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Astfel, la data de 27 martie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că doi minori, de 12, respectiv 16 ani, ar fi fost agresați fizic de către părinții lor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificați părinții acestora, un bărbat de 47 de ani și o femeie, de 48 de ani.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 25 - 26 martie a.c., minorii ar fi fost agresați fizic de către tatăl acestora.
Conform prevederilor legale, polițiștii au evaluat situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, fiind constatat că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică.
Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cei doi părinți fiind obligați să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de minori.
Totodată, polițiștii au colaborat cu reprezentanții D.G.A.S.P.C. Constanța, iar cei doi minori au fost retrași din mediul familial și plasați într-un centru.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.
Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


