Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:05 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea Supremă decide dacă trebuie achitate peste 4,71 de milioane de dolari pentru Dosarul Retrocedărilor

ro

01 Nov, 2022 00:00 2501 Marime text
  • Dosarul 2515/118/2021 este acum în atenția Secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, după ce atât Tribunalul Constanța, cât și Curtea de Apel Constanța au stabilit că cererea sumei ar fi fost formulată prea târziu în instanță.
  • Foarte interesant, însă, într-un dosar similar, în care suma cerută era de circa 4,38 de milioane de dolari, pentru cazul de retrocedare „Leșe“, Curtea de Apel Constanța a stabilit că, de fapt, acțiunea nu ar fi fost prescrisă, așa cum constant stabiliseră judecătorii până atunci.
Dosarul în care au fost ridicate pretenții de peste 4,71 de milioane de dolari pentru Dosarul Retrocedărilor din Constanța a ajuns recent pe masa judecătorilor Curții Supreme a României.
 
Acum, judecătorii instanței supreme trebuie să decidă dacă trebuie achitată sau nu suma totală de 4.712.592,40 de dolari care a fost cerută în proces, banii reprezentând prejudiciul calculat cu privire la cazul de retrocedare „Cocăneanu“.
 
Dosarul 2515/118/2021 este acum în atenția Secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, după ce atât Tribunalul Constanța, cât și Curtea de Apel Constanța au stabilit că cererea sumei ar fi fost formulată prea târziu în instanță.
 
Foarte interesant, însă, într-un dosar similar, în care suma cerută era de circa 4,38 de milioane de dolari, pentru cazul de retrocedare „Leșe“, Curtea de Apel Constanța a stabilit că, de fapt, acțiunea nu ar fi fost prescrisă, așa cum constant stabiliseră judecătorii până atunci.
 
În prezent, acel dosar va ajunge tot pe rolul Curții Supreme, în urma recursurilor declarate în cauză.
 
În ce privește dosarul ajuns recent la ÎCCJ, este vorba despre cazul 2515/118/2021, cauză în care judecătorii, atât cei de la Tribunalul Constanța, cât și cei de la Curtea de Apel Constanța, au stabilit că acțiunea ar fi prescrisă – adică ar fi fost introdusă prea târziu la instanță.
 
Părți în dosar sunt UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac, în calitate de reclamant, pârâți fiind fostul primar Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Dan Miron, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Nicușor Constantinescu, Răsvan Mircea Tudorache și Paraschiva Barbu.
 
În motivarea Hotărârii 3687/2021, Tribunalul Constanța a arătat că s-a decis respingerea acțiunii promovate de noul primar, ca fiind prescris.
 
Astfel, judecătorii au punctat, printre altele, că „în esență, reclamantul (nr., UAT Municipiul Constanța prin primar Vergil Chițac) susține că nu a putut cunoaște paguba și pe cei care răspund decât la momentul condamnării definitive, însă instanța reține că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este necesară condamnarea penală a autorilor faptelor ilicite“.
 
Judecătorii au explicat că „dacă am accepta teza contrară, ar însemna că răspunderea civilă delictuală să poată fi antrenată doar pentru fapte ilicite ce constituie totodată și infracțiuni“.
 
Din prima decizie a instanței
 
Mai exact, instanța a reținut faptul că termenul de prescripție a început să curgă la data de 13.03.2008, dată la care Consiliul Local Constanța a votat hotărârea 139 prin care acesta „s-a pronunțat în sensul că, întrucât nu există un raport de expertiză judiciară semnat de un expert judiciar autorizat ANEVAR neutru, nu se poate pronunța asupra existenței sau inexistenței unui prejudiciu cauzat Consiliului local“.
 
Mai departe, au arătat judecătorii, „prin Hotărârea Consiliului Local al Mun. Constanța nr. 139/13.03.2008 (f. 20 vol. II), Consiliul Local a susținut astfel că nu se poate pronunța asupra existenței vreunui prejudiciu în patrimoniul UAT Constanța“, potrivit www.rolii.ro.
 
De asemenea, instanța a mai arătat că „prin urmare, la data primirii adresei organului de urmărire penală, reclamantul trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoanele răspunzătoare de producerea sa, astfel că, de la acest moment, a început a curge și termenul de prescripție a dreptului său material la acțiune“.
 
Totuși, Tribunalul Constanța a reținut faptul că „deși a început la data de 13.08.2008, prescripția nu a curs între unitatea administrativ – teritorială și pârâtul Mazăre Radu Ștefan până la data încetării mandatului acestuia, 05.06.2015, conform Ordinului prefectului nr. 261/05.06.2015“.
 
Judecătorii au mai spus că, în acest interval, deși prescripția a început, doar curgerea ei este temporizată.
 
Pe de altă parte, se mai arată în cele două hotărâri că „în ceea ce privește apărările reclamantului formulate prin intermediul notelor scrise privind «apartenența politică a pârâților la un partid care a fost la conducerea Consiliului local inclusiv la data pronunțării deciziei 32/2019, ceea ce făcea din punct de vedere conceptual dificilă demararea de proceduri pentru recuperarea prejudiciilor suferite de UAT», Tribunalul constată că aceasta nu constituie o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului termenului de prescripție prevăzută de lege, iar împrejurarea dacă noile autorități publice locale, ulterior datei de 05.06.2015 aveau sau obligația sau posibilitatea de a se constitui parte civilă pentru recuperarea prejudiciului constituie o chestiune ce excede obiectului pricinii“.
 
„Prin urmare, raportat la toate aceste aspecte, cererea introductivă de instanță depusă la 01.04.2021 a fost formulată cu depășirea termenului de 3 ani al prescripției extinctive, astfel că excepția prescripției se impune a fi admisă, cu consecința respingerii ca prescrisă a cererii formulate“, au mai arătat judecătorii Tribunalului Constanța în cuprinsul celor două hotărâri civile.
 
În aceste condiții, acțiunea UAT Municipiul Constanța pentru recuperarea celor două prejudicii a fost respinsă ca fiind prescrisă.
 
Hotărârea a fost reconfirmată de Curtea de Apel Constanța, prin respingerea apelurilor declarate în cauză.
 
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu atât mai mult cu cât, într-un dosar similar, Curtea de Apel Constanța a spus că, de fapt, termenul de la care ar fi început să curgă prescripția este luna februarie 2019, când a fost pronunțată decizia definitivă de condamnare în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Sursa motivare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Sume impresionante
Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii