Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 19 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobil de 15 etaje, în Mamaia Seaview Advertising SRL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, la Curtea de Apel! Firma cere revizuirea unui caz mai vechi

ro

12 May, 2024 12:23 625 Marime text
Stațiunea Mamaia, panoramă. Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
  • În 14 octombrie 2021, Seaview Advertising SRL a obținut de la Primăria Constanța CU nr. 3224 vizând Stațiunea Mamaia, Careu C4, Lot 32/1-Lot 32/2, pentru „construire imobil locuințe 2S+P+12-15E, alimentație publică, spații comerciale, împrejmuire, branșamente, organizare de șantier“, CU fiind valabil 24 de luni.
  • Judecătorii de la Curte au anulat din CU doar mențiunile privind Dosarul Retrocedărilor, dar au menținut prevederile vizând elaborarea PUD.
  • Judecătorii au precizat în hotărârea a cărei revizuire o solicită Seaview Advertising SRL că „se observă că investiţia societăţii reclamante, care constă într-un imobil 2S+P+12-15E, poate fi considerată ca având o natură şi amploare ce justifică necesitatea elaborării unui PUD, în sensul art.48 din Legea nr.350/2001, astfel că menţiunea nu poate fi considerată abuzivă, cu consecinţa înlăturării acesteia“.
Curtea de Apel Constanța va deschide mâine, 13 mai 2024, dosarul în care compania afaceristului Ionuț Barbu, Seaview Advertising SRL, cere revizuirea unui caz mai vechi, deschis Primarului Municipiului din Constanța.
 
Curtea va decide mâine dacă se impune revizuirea hotărârii definitive pronunțate în procesul mai vechi, așa cum solicită Seaview Advertising SRL prin calea extraordinară de atac.
 
Procesul vizează un imobil de 15 etaje pe care compania vrea să-l ridice în Mamaia.
 
În cauză, Seaview Advertising SRL solicită revizuirea dosarului 2470/118/2022, proces în care compania privată se judeca pentru un certificat de urbanism vizând un imobil supraetajat pe care compania vrea să-l ridice în stațiunea Mamaia.
 
În acest dosar, în noiembrie 2023, Curtea de Apel a admis numai în parte cererea Seaview Advertising SRL și a dispus anularea în parte a Certificatului de urbanism 3224/14.10.2021.
 
În 14 octombrie 2021, Seaview Advertising SRL a obținut de la Primăria Constanța CU nr. 3224 vizând Stațiunea Mamaia, Careu C4, Lot 32/1-Lot 32/2, pentru „construire imobil locuințe 2S+P+12-15E, alimentație publică, spații comerciale, împrejmuire, branșamente, organizare de șantier“, CU fiind valabil 24 de luni.
 
Astfel, conform minutei, Curtea de Apel „dispune anularea în parte a certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021 numai în ceea ce privește mențiunea din Cap. 1 Regimul juridic, paragraf 3. Menține soluția asupra excepției inadmisibilității cererii precizatoare. Definitivă“.
 
În proces, compania privată solicitase anularea în parte a CU prin prisma faptului că municipalitatea a decis elaborarea unui PUD pentru viitoarea investiție, dar și pentru faptul că s-au făcut mențiuni cu privire la Dosarul Retrocedărilor din Constanța la capitolul vizând regimul juridic al terenului.
 
Judecătorii de la Curte au anulat doar mențiunile privind Dosarul Retrocedărilor, dar au menținut prevederile vizând elaborarea PUD.
 
La Curtea de Apel, dosarul se aflase în atenția completului format din magistrații Roxana Nicoleta Bacu, Ramona Poppa și Constantina Monica Turcu, de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Ce s-a solicitat în proces
 
Astfel, potrivit Hotărârii 866/2023, Seaview Advertising SRL solicitase în proces „anularea în parte a Certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021, în ceea ce priveşte: cap. 3 Regimul tehnic – Coeficientul de utilizare a terenului: 4 și necesitatea elaborării si aprobării unui Plan Urbanistic de Detaliu (fila 4 pct. 5 a certificatului de urbanism, documente care vor însoți cererea de emitere a Autorizaţiei de construire, lit. d 4) şi obligarea Primarului Mun. Constanta la emiterea unui nou Certificat de urbanism care: la pct. 3. Regimul tehnic - Coeficientul de utilizare a terenului (###) să menționeze: «coeficientul de utilizare a terenului este de 4, raportat la suprafața UTR» și în cuprinsul căruia, în cadrul capitolului privitor la documentele care vor însoți cererea de emitere a Autorizaţiei de construire va fi eliminată de la pct. 5 lit. d4) necesitatea elaborării şi aprobării unui Plan Urbanistic de Detaliu, cu cheltuieli de judecată“.
 
Pe parcursul procesului, avocații Seaview Advertising SRL au depus o cerere precizatore, prin care a fost adus „un motiv suplimentar pentru anularea în parte a certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021, referitor la prevederea din cuprinsul Cap.1 Regimul juridic, paragraful 3, potrivit căreia «Terenul a fost iniţial dobândit prin Dispoziţia nr.3332/09.12.2003 care a fost desfiinţată în totalitate prin Decizia penală nr.32/2019 pronunţată de către ÎCCJ în dosarul penal nr.6536/2/2008 prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii terenului în domeniul public sau privat al municipiului Constanţa»“.
 
În motivare deciziei prin care au admis numai în parte cererea Seaview Advertising SRL, judecătorii de la Curte au explicat că „în rejudecare, instanţa de recurs reţine că motivele pentru care menţiunea inserată în certificatul de urbanism nr.3224/14.10.2021, Cap.1 Regimul juridic, paragraf 3 conduce la nelegalitatea parţială a actului rezidă în faptul că aceasta nu este conformă cu realitatea şi nu respectă prevederile legale referitoare la ceea ce trebuie să conţină un certificat de urbanism“.
 
„Inserarea acestei menţiuni, legate de hotărârea judecătorească penală care a desfiinţat un act prin care terenul fusese dobândit iniţial în proprietate, excede normelor legale referitoare la conţinutul certificatului de urbanism“, au mai spus judecătorii.
 
„În consecinţă, se va dispune anularea în parte a certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021, în ceea ce priveşte menţiunea din Cap. 1 Regimul juridic, paragraf 3, respectiv «Terenul a fost iniţial dobândit prin Dispoziţia nr.3332/09.12.2003 care a fost desfiinţată în totalitate prin Decizia penală nr. 32/2019 pronunţată de către ÎCCJ în dosarul penal nr.6536/2/2008 prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii terenului în domeniul public sau privat al municipiului Constanţa»“.
 
Totuși, aceștia au arătat totodată cu privire la necesitatea elaborării PUD că „numai în cazul în care elaborarea unui PUD nu ar fi fost un aspect permis de lege, ori un astfel de PUD exista, s-ar fi putut concluziona că o astfel de conduită nu este conformă legii şi nu respectă justul echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autorităţile sunt chemate să îl ocrotească“.
 
„Actul administrativ nu poate fi sancţionat în jurisdicţia contencios administrativă pentru aspecte de oportunitate, efectuate de autoritatea publică în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea justului echilibru, ci numai în contextul identificării nelegalităţii actului, rezultat fie din depăşirea competenţei autorităţii, fie din nerespectarea sau eludarea legii pe care o execută în concret actul ori a altor dispoziţii legale incidente ori ruperea echilibrului necesar între interesul public ocrotit şi interesul privat reclamat“, a spus Curtea de Apel.
 
În continuare, judecătorii au mai precizat că „se observă că investiţia societăţii reclamante, care constă într-un imobil 2S+P+12-15E, poate fi considerată ca având o natură şi amploare ce justifică necesitatea elaborării unui PUD, în sensul art.48 din Legea nr.350/2001, astfel că menţiunea nu poate fi considerată abuzivă, cu consecinţa înlăturării acesteia“.
 
Acum, cererea Seaview de revizuire a acestei hotărâri va fi analizată de Curtea de Apel mâine, 13 mai 2024, de la ora 10.00, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Despre Seaview Advertising SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 12 mai 2024, Seaview Advertising SRL a fost înființată în 2004, are sediul social în Constanța, strada Maior Gheorghe Șonțu, nr.10 și se ocupă de activități ale agențiilor de publicitate.
 
Asociat majoritar figurează Sorin Ionuț Barbu (96,9951%), care este și administrator, restul părților sociale revenindu-i lui Carmen Antonela Stăncescu (3,0049%).
 
Numele lui Sorin Ionuț Barbu se leagă și de Elite Center SRL, Seaview Media SRL, Buka Holding RO SRL și X-Brise SRL.
 
La rândul său, Carmen Antonela Stăncescu figurează și în Seaview Media SRL și Raycatch SRL.
 
În 2022, Seaview Advertising SRL a declarat 11 angajați, profit peste 440.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 2,87 de milioane de lei.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Teren la intrare în Mamaia, revendicat drept plajă de către Apele Române! Dosarul, amânat pentru toamnă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii