Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnări pe viață, la Constanța, după crima care a șocat Tulcea! Dosarul nu se va rejudeca

ro

23 Sep, 2021 00:00 3608 Marime text
 
  • Potrivit procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, într-un imobil din Tulcea, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte mai vechi, victima a fost bătută, după care a fost dusă într-o cadă, unde a decedat. A doua zi, unul dintre inculpaţi a tranşat cadavrul, punând împreună cu alt inculpat bucăţile în doi saci de nailon. Ulterior, inculpaţii s-au deplasat cu două taxiuri aproape de ieşirea din municipiul Tulcea, unde au ascuns sacii.
 
În seara zilei de 23 mai 2013, un bărbat din județul Tulcea a fost ucis în bătaie, iar a doua zi dimineaţă trupul i-a fost secţionat iar bucăţile rezultate au fost ascunse.
 
În luna noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea definitivă la închisoare pe viaţă a doi bărbaţi acuzaţi de comiterea îngrozitoarei fapte Cel de-al treilea inculpat (suspectat că a participat doar la bătaie) a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru omor.
 
Ieri, 22 septembrie 2021, Tribunalul Constanța a analizat cererea de rejudecare a dosarului, solicitare formulată de inculpatul care a primit 12 ani de închisoare.
 
Magistrații de la Tribunal au respins iei cererea individului.
 
Oficial
 

Solutia pe scurt: În baza art.459 al.5 c.pr.pen; Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect revizuirea sentinţei penale a Tribunalului Constanţa formulată de condamnatul – revizuent (...), deţinut în Penitenciarul Arad. Dispune avansarea sumei de câte 627 lei onorariu avocaţi din oficiu Nula Mihai, Vieriu Panţuru Alina şi Lungu Ana Maria se avansează din fondurile MJ către Baroul Constanţa în favoarea avocaţilor nominalizaţi. În baza art. 275 al.2 c.pr.pen ; Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului . Cu drept de apel. Cercetată în camera de consiliu. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 22.09.2021.

 
Conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, în seara zilei de 23 mai 2013, în timp ce se aflau într-o locuinţă, trei bărbaţi au ucis prin cruzimi un alt cetăţean. Anchetatorii arată că victima a fost lovită în mod repetat, timp de două-trei ore, cu o ţeavă metalică, iar a doua zi dimineaţă inculpaţii au secţionat cadavrul şi au ascuns bucăţile rezultate. Potrivit procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, într-un imobil din Tulcea, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte mai vechi, victima a fost bătută, după care a fost dusă într-o cadă, unde a decedat. A doua zi, unul dintre inculpaţi a tranşat cadavrul, punând împreună cu alt inculpat bucăţile în doi saci de nailon. Ulterior, inculpaţii s-au deplasat cu două taxiuri aproape de ieşirea din municipiul Tulcea, unde au ascuns sacii.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Criminalul din Medeea vrea să fie liber! Și-a ucis cumnata cu 42 de lovituri de cuțit
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii