Valurile de apărare dintre Dunăre și mare

În anul 2015 am publicat, împreună cu jurnalistul Adrian Cârlescu, un volum intitulat „O istorie a Cernavodei”, în care am prezentat, pe lângă monumentele istorice din orașul Cernavodă, și valurile de apărare dintre Cernavodă și Constanța. Aceste trei fortificații (două construite din pământ și una din piatră) sunt cunoscute sub denumirea generică de Valul lui Traian. În ce privește perioada în care au fost construite, părerile sunt diferite. În timp ce unii istorici sunt de părere că valurile de apărare au fost construite în perioada romană sau romano-bizantină, alții consideră că au fost ridicate în perioada medievală. În continuare, voi prezenta opiniile cercetătorilor care au studiat aceste fortificații, datându-le în funcție de izvoarele istorice pe care le-au avut la dispoziție, dar, mai ales, în funcție de materialele arheologice descoperite în timpul cercetărilor.
 
Valul mic de pământ este cel mai vechi și mai simplu. Este alcătuit dintr-un val și un șanț în partea sud și are 61 km. Începe de la Cetatea Pătulului, de lângă satul Cochirleni, și se termină la Constanța. Primii 4 km de la Dunăre sunt suprapuși de Valul mare de pământ. Înălțimea care se mai păstrează este cuprinsă între 1 și 3 m, iar lățimea este de 7-10 m, după cum se arată în Istoria Dobrogei, publicată de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu în anul 1998.
 
Data construirii nu este clar stabilită, cercetătorii având opinii diferite: Petre Diaconu este de părere că reprezenta frontiera dintre bizantini și bulgari, la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea; Radu Vulpe consideră că a fost construit de geți, goți sau huni în timpul lui Teodosius I sau Teodosius II; Grigore Tocilescu crede că a fost construit de barbarii situați în nordul Dobrogei, pentru a se apăra împotriva Imperiului Roman; C. Schuchhardt preciza că a fost construit de locuitorii din această zonă înaintea venirii romanilor; Radu Harhoiu atribuie Valul mic de pământ protobulgarilor, care l-ar fi construit în timpul khaganatului bulgar.
 
Gh. Papuc menționează, în Cronica cercetărilor arheologice din România, apărută în anul 2001, că cercetările realizate în localitatea Valea Dacilor, lângă municipiul Medgidia, au reliefat următoarele: lățimea fortificației este de 31 m, șanțul are o deschidere de 14 m și o adâncime de 3,75 m, iar valul are lățimea de 17 m și se păstrează pe o înălțime de 2,90 m. La data când a fost construită fortificația, valul avea înălțimea de aproximativ 4 m, iar întreaga fortificație era de aproximativ 8 m.
 
Valul mare de pământ are 54 km, începe de la Dunăre, la aproximativ 100 m către nord de Cetatea Pătulului, merge pe valea Carasu și ajunge la Constanța, în cartierul Palas. Se conservă pe o înălțime de 3,5 m, cu șanțuri la nord și la sud. Este prevăzut cu 63 de fortificații (36 de castre sau lagăre și 28 de castella, mai mici, construite din pământ). Distanțele dintre castre sunt în medie de aproximativ 1,125 km, iar între castella de cca 1,500 km, dar sunt mai dese în zona Dunării și a Mării Negre.
 
În anul 2001 au fost efectuate cercetări arheologice de salvare în perimetrul Valului mare de pământ din localitatea Cochirleni, comuna Rasova. În urma secțiunii trasate s-au constatat următoarele: lățimea fortificației este de 34 m, șanțul are o deschidere de 12 m, iar adâncimea este de 4,25 m; valul are lățimea la bază de 17 m, iar înălțimea de 2,6 m; spre sud valul mai prezintă un șanț lat de 5 m și adânc de 1 m. În momentul realizării cercetării, fortificația se mai păstra pe o înălțime de 7,1 m față de momentul construirii sale, când avea, probabil, 9 - 10 m înălțime, subliniază Gh. Papuc.
 
Perioada construirii Valului mare de pământ este, de asemenea, incertă: Grigore Tocilescu susține că a fost construit în perioada împăratului roman Traian; C. Schuchhardt îl datează în epoca împăratului Domițian; Radu Vulpe este de părere că a fost construit la începutul secolului al V-lea; Eugen Comșa a identificat trei faze de construcție, începând cu sfârșitul secolului al IV-lea și terminând cu recucerirea sudului Dobrogei de către bizantini; Petre Diaconu consideră că a fost construit de cei din sud împotriva celor din nord, în a doua jumătate a secolului al IX-lea, Axiopolis și Tomis rămânând la nordul Valului mare de pământ.
 
Valul de piatră are lungimea de 59 km, este realizat tot din pământ, dar i s-a adăugat un zid de piatră pe creastă, înalt de 1,5 m. Începe de la Dunăre, la aproximativ 3,5 km sud de Cernavodă și la sud de cetatea Hinog-Axiopolis și ajunge la Constanța, la 75 m către sud de Valul mic de pământ. În prezent, valul se mai păstrează pe o înălțime de 2 m, alături de care se află un șanț de 2 m, la nord. Pe traseul acestui val de piatră au fost descoperite 26 de castre, construite din piatră, cu o distanță între ele cuprinsă între 1 și 4 km.
 

În privința perioadei în care a fost construit, există și aici mai multe opinii: Petre Diaconu îl datează pe la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al X-lea. Adrian Rădulescu este de părere că toate cele trei valuri au fost construite în perioada feudală timpurie, în secolele X-XI, fapt demonstrat de sistemul de construcție și de materialele arheologice descoperite în structura lor. Valul de piatră a fost datat între domniile lui Ioan Tzimiskes și Vasile al II-lea. Mai există și ipoteza că Valul mare de pământ ar fi fost construit tot în timpul lui Ioan Tzimiskes, între anii 972-976, peste un val construit în epoca romană, datat între secolele IV-VI.
 
În anii 1997 - 1999, Gh. Papuc trasează șapte secțiuni în curtea seminarului musulman din Medgidia, unde surprinde Valul de piatră. Concluziile sale sunt următoarele: „Din observațiile noastre rezultă clar că Valul de piatră nu a fost o frontieră, ci un aliniament de apărare, realizat de bizantini în perioada menționată (sec. XI). De asemenea, credem că trebuie revizuită cronologia relativă a valurilor transdobrogene, în sensul că Valul mare de pământ este construit după Valul de piatră”.
 
Și o ultimă concluzie, formulată de cercetătorul Gh. Papuc: „Valul prevăzut cu castre denotă concepția strategică a unei autorități militare care nu trecuse de 1-2 secole la viața urbană. Ci aceasta îi era specifică. Bizantinii au realizat acest aliniament pentru a împiedica orice invazie dinspre nord, fără a abandona teritoriul aflat la nord de val până la gura fluviului”.
 
Despre Sorin Marcel Colesniuc              

Dr. Sorin Marcel COLESNIUC, cercetător științific, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța și a primit titlul de DOCTOR în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, a absolvit un master în științe politice la SNSPA București, specializarea „Securitate și Diplomație”. A fost directorul Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia în perioada 2009 – 2013, apoi șeful Muzeului „Callatis” (din cadrul Complexului Cultural Mangalia) în perioada 2013 – 2017. A inițiat și coordonat sute de proiecte culturale și a participat la numeroase conferințe, colocvii și sesiuni științifice, naționale și internaționale. Pentru activitatea științifică și culturală a primit numeroase premii, diplome și distincții. A publicat opt cărți ca autor sau coautor și coordonator științific, peste 70 de studii în reviste științifice de specialitate și peste 400 de articole în reviste de cultură și ziare, prin care a popularizat istoria locală și națională. Cea mai importantă realizare a sa, în plan profesional, o reprezintă recuperarea de la Moscova, în anul 2011, a singurului papirus antic descoperit pe teritoriul României. Papirusul fusese trimis la Moscova pentru conservare și, timp de jumătate de secol, toți oamenii de știință din România l-au considerat ca fiind pierdut.

Citește și:

Colaborare ZIUA de Constanţa
Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie
  
Interviu online cu cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Tema este - „Ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea“

Cartierul romano-bizantin din sud-estul Cetăţii Callatis (galerie foto)