Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:20 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un tânăr bătea la picior satele dobrogene, cu un nelipsit ghiozdan în mână, pentru a aduna informații - Stan Greavu-Dunăre

ro

27 Mar, 2018 00:00 1883 Marime text
24 de ani. Atât avea Stan Greavu-Dunăre atunci când a părăsit această lume. Oamenii își amintesc de un adolescent cu un ghiozdan în mână, ce străbătea la picior satele dobrogene, pentru a aduna informații despre locuri și oameni. N-a avut studii înalte, pentru că nu i-a ajuns timpul… dar în doar doi-trei ani a avut multe ocupații: învăţător, profesor suplinitor, organizator de spectacole, publicist, director de ziar, poet, pamfletar, compozitor, conferenţiar pe teme istorice şi pedagogice, autor al primei bibliografii a Dobrogei...
 

Referinţe bibliografice

 
S-a născut în aprilie 1905, la Seimeni, judeţul Constanţa, „într-un mediu sărăcăcios, fără multe variaţiuni”. Părinţii săi erau oameni simpli. Vasile, fratele lui Stan Greavu-Dunăre, povestește: „Tatăl nostru era din Topârcea, satul bunicului lui Topârceanu, mama se născuse la Burdujani. Au venit în Dobrogea după 1878, li s-a dat pământ şi n-au mai plecat. Tata avea 15 ani când a venit oier la alde Şerbănescu din Seimeni. La 17 ani a «furat-o» pe mama. Naş le-a fost primarul din sat. Şi-a sporit gospodăria cu oi multe. Mama a avut 12 copii. Pe unii i-a secerat moartea repede. Am rămas : cel mare, Anton - grefier, Petre - cizmar cu atelier în Cernavodă, Stan a fost al treilea, apoi eu, Vasile, ultimul. Am avut şi o soră Maria, în Cernavodă, dar a murit de curând.”
               
Stan Greavu-Dunăre urmează școala primară în localitatea natală. La insistențele învățătorului său, Gheorghe Robitu, copilul urmează Şcoala Normală din Constanţa. Peste doi ani, se transferă la Şcoala Normală din Oradea și apoi la Şcoala Normală din Făgăraş. Până în 1928, acesta va fi învăţător suplinitor, perioadă în care va duce o intensă muncă de culturalizare a maselor printr-o serie de conferinţe şi va deveni director-redactor la un anuar ilustrat. Dar întreaga sa scurtă viaţă este dedicată culegerii de materiale referitoare la Dobrogea. În acest sens, a colindat peste 100 de sate dobrogene, încercând să afle de la bătrânii satului istoria locului. Materialele sunt adunate în monografii. În 1928, se angajează ca muzeograf la Muzeul de Etnografie Bucureşti, lucrând, în acelaşi timp, şi la Cancelaria Academiei Române.
               

Om de cultură, poet, conferenţiar, ziarist

 
În copilărie, elev fiind, ţinea mereu cuvântul de deschidere din partea elevilor la serbările şcolare, a pus în scenă piesa „Pe aici nu se trece”. Cânta frumos la vioara pe care acesta o „moşteneşte”, la fel ca şi harul cântului. Elev la Şcoala Normală din Oradea, a participat la concursuri de poezie, obținând premii. Mai târziu, învăţător fiind, Stan Greavu organiza spectacole, în care prezenta bucăţi muzicale, prelucrări şi chiar creaţii proprii.
 
Stan Greavu-Dunăre a scris și a publicat poezie. Poemele, de inspirație eminesciană, sunt publicate în periodicele „Dobrogea nouă”, „Marea Neagră”, „Marea noastră” şi „Danubiu”. Nu a perseverat în poezie. Nu era nici mai slab, nici mai bun decât tinerii poeţi ai generaţiei lui. Dar reprezenta o speranță, de vreme ce Tudor Arghezi îl apreciază ca fiind un tânăr inteligent, sensibil, superior, iar Istoria literaturii din Dobrogea a profesorului Puiu Enache îl prezintă ca pe unul dintre scriitorii care puteau avea un viitor literar.
 

Conferenţiarul Stan Greavu-Dunăre

 
Discursul personalităţii la care ne referim ajunge în sufletele oamenilor. Dovadă: conferinţele sale - deşi puţine ca număr, dar importante - şi comunicarea cu oamenii simpli, din satele dobrogene, de la care îşi aduna informaţiile.
 
Prezentăm doar două dintre conferințele sale. Una dintre acestea, Înfrăţirea româno-bulgară”, are ca motto „Libertatea şi egalitatea sunt drepturile noastre, fraternitatea, datoria noastră”. În introducere, Greavu-Dunăre explică necesitatea înfrăţirii popoarelor şi buna vecinătate. Subliniază însă că prin „înfrăţire” nu înţelege desfiinţarea graniţelor, ci se referă la o înfrăţire spirituală. În ideea aceasta aduce argumente etnice, lingvistice, istorice. Nu omite nici prieteniile care i-au legat pe mulţi dintre oamenii politici şi de cultură români de cei bulgari. Şi nici că mişcarea de eliberare naţională bulgară îşi are originea pe teritoriul românesc.
 
Într-o altă conferință, Însemnări pedagogice, învăţătorul de la Ezibei - sat cu populaţie majoritară ne-românească - pune în discuţie problema necesităţii învăţării limbii române de către copii de alte etnii şi a educării lor în spiritul respectului faţă de ţara în care trăiesc. În acest sens, subliniază importanţa influenţei familiei şi „tovărăşiei” în dezvoltarea copilului. Dacă în comunitate copilul vorbeşte limba sa maternă, şi nu limba română, eforturile şcolii sunt ineficiente. „Ne rămâne un singur lucru de făcut, acela de a educa masa populaţiei de naţionalitate străină.” Stan Greavu-Dunăre propune şi metoda: „De aceia, limba românească, prin lecturi interesante, memorizări frumoase, cântări naţionale, deloc jignitoare, să se cultive mai stăruitor în dauna celorlalte obiecte, cari totuşi să se menţie. Iarăşi spiritul maselor îl putem acapara, dându-i posibilitatea ca prin numeroase serbări-şezători şcolare ce le vom organiza, să ia parte la toate manifestaţiile fiilor lor, călăuziţi de învăţător”. Trăitor într-un spaţiu românesc multietnic, învăţătorul oferă soluţii izvorâte din practica sa de pedagog, pentru ca toţi copiii să înveţe şi să folosească în mod curent limba română.
 

Ziaristul Stan Greavu-Dunăre

 
„A fost şi ziarist fratele meu, Stan. În Bazargic a tipărit «Santinela română», în Cernavodă scria pentru toate foile locale, la Constanţa trimitea articole la «Straja Dobrogei». Scria şi la «Dobrogea Jună» pe vremea când apărea jumătate românească, jumătate bulgărească, la «Marea Neagră». Prietenii săi cei mai buni erau la Constanţa: Dumitru Chirilă, Alexandru Zavrigeanu din Siliştea, Ionel Prună. Jucau piese de teatru, recitau. Era grozav în toate” (Vasile Greavu, fratele lui Stan Greavu-Dunăre).
 
Scrierile jurnalistice ale lui Stan Greavu-Dunăre sunt naționaliste, mai ales în cele - majoritare - în care se referă la Dobrogea în contextul politicii revizioniste a vecinilor ei bulgari. Nu se dă la o parte nici de la critica socială în condiţiile interbelice, când, după euforia reîntregirii Ţării, speranţele nu se concretizau, între promisiuni şi legi erau prăpăstii, la fel ca şi între legi şi aplicarea lor. Acest sentiment de trădare, de nemulţumire stăpânea mai ales generaţiile tinere, care luptaseră în speranţa unei vieţi mai bune şi din care, prin extensie, face parte şi Stan Greavu-Dunăre. În acest sens, urmărindu-i biografia, amintim următorul moment. În timpul ocupaţiei Dobrogei, copilul de 11-12 ani se afla, împreună cu familia, în refugiu, la stânga Dunării. Curând, şi în acea zonă s-a instaurat ocupaţia germană. Elevul Stan Greavu ducea, instinctiv, propriul său război cu ocupanţii: spărgea ferestrele Comandurii, geamurile şi cauciucurile maşinilor germane, răspândea folclor antinemţesc.
 
Revolta lui Greavu-Dunăre se manifesta și în privința demagogiei. Titlurile articolelor publicate în „Dobrogea nouă”, „Santinela română” sunt semnificative. Fără să fie implicat în politică, apelează la pamfletul politic.
 
În 1926, devine, doar preț de patru numere, director al periodicului „Santinela română”. Acuzat că face politică, Stan Greavu-Dunăre răspunde că el, alături de grupul de „tineri entuziaşti, urmăreşte apărarea, în această parte a ţării, a culturii româneşti, a spiritului naţional”. Declaraţia sa este parţial sinceră. Pentru că, prezentându-se ca un entuziast susţinător al Partidului Poporului, aflat la putere, şi al generalului Averescu şi scriind articole dure împotriva celorlalte partide, el urmărise să primească sprijin pentru a deveni director al periodicului amintit. Însă viaţa politică nu-l atrăgea. În pamfletele O poveste care se repetă: demagogia şi Democraţie sau demagogie, sarcasmul lui se îndreaptă împotriva „scamatorilor politici”, împotriva „demagogilor, gunoiul partidelor, cameleonii politici”, care-şi „miorlăie sentimentele umanitariste prin ziare”. În acelaşi stil este conceput şi articolul La noi e putred mărul. În același periodic, publică articolul Noi vrem pământ, care este mai mult un imn închinat lucrătorilor pământului decât un articol de atitudine.
 
 
Om al şcolii şi director de periodic, Stan Greavu-Dunăre scrie articolul Două vieţi, două lumi, în care subliniază rolul şcolii în educația elevilor în spirit naţional: „Ne trebuie şcoală nouă şi profesori noi. Nu în câtă pregătire i-a dat şcoala este sau nu profesor, ci în câtă dragoste, convingere şi viaţă produce el în şcoala sa.”
 

„Bibliografia Dobrogei”

 
Dorința cea mai fierbinte a lui Stan Greavu-Dunăre era elaborarea unei cărți despre Dobrogea, deoarece, argumenta acesta, existau foarte puţine lucrări despre istoria adevărată a Dobrogei Noi, iar cercetătorii bulgari încercau să legitimeze dreptul lor istoric asupra acestei provincii. Însă avea nevoie de ceea ce am numi noi azi finanțare. Din 1926 până în toamna anului următor, a întreprins cercetări etnografice, anchete privind stabilirea locuitorilor bulgari, germani, ruşi etc. în Dobrogea. Rezultatul a fost apreciat de Societatea Regală Română de Geografie. Publicistul Stan Greavu-Dunăre este împuternicit de Societatea Naţională Română „Straja Dobrogei” şi de Fundaţia Culturală „Principele Carol - secţia Bazargic” cu alcătuirea de studii etnografice în judeţul Caliacra. I-a atras atenţia şi lui Nicolae Iorga, care îl însărcinează să facă cercetări istorice în Basarabia (Hotin şi Cetatea Albă).
 
În 1928, îşi duce la capăt lucrarea căreia îi închinase întreaga sa activitate: Bibliografia Dobrogei - 425 a. Hr.-1928 d. Hr. Lucrarea este prezentată de profesorul George Vâlsan în şedinţa Academiei Române din 6 iulie 1928. În următorul an, este publicată în întreg numărul de Memorii ale secţiunii istorice. Era anul în care se împlineau 50 de ani de la revenirea Dobrogei la Ţară, iar Bibliografia Dobrogei era „un frumos şi util cadou cercetărilor dobrogene... opera migăloasă, întocmită de idealistul Greavu-Dunăre în împrejurări grele şi cu mijloace materiale bănuim, insuficiente, îi face onoare. Este un preţios auxiliar al cercetărilor Dobrogei”.
 
În scrierea acestei lucrări, Stan Greavu-Dunăre a fost mânat de sentimentul moral şi naţional. Dincolo de valoarea sa documentară, lucrarea are şi un caracter polemic, constituindu-se într-un răspuns dat revizionismului istoricilor bulgari, care „au căutat să conteste legalitatea istorică, geografică, etnografică etc. a prezenţei şi supremaţiei României aici”. Însă conţinutul este obiectiv şi ştiinţific. După cum declară autorul Bibliografiei, scopul iniţial era acela de a realiza etnografia şi demografia judeţelor din sudul Ostrovului şi Mangaliei, dar s-a considerat obligat moral să se extindă asupra întregii Dobroge şi din toate punctele de vedere. Scopul realizării acestei lucrări devine acela de a apăra drepturile României asupra Dobrogei.
 
Cele 153 de pagini ale Bibliografiei cuprind 1.862 de titluri, organizate pe domenii, în 27 de capitole: 1 Geologie. Paleontologie; 2. Hidrologie; 3. Meteorologie. Climatologie; 4. Nomenclatură; 5. Cartografie; 6. Floră; 7. Faună; 8. Geografie. Etnografie; 9. Antropologie; 10. Preistorie. Istorie; 11. Arheologie. Inscripţii; 12. Numismatică; 13. Religie. Istorie bisericească; 14. Călători şi călătorie; 15. Constituţie. Drept. Legislaţie; 16. Educaţie. Învăţământ; 17. Politică; 18. Polemică; 19. Statistică. Dări de seamă; 20. Chestia agrară şi economic; 21. Comerţ; 22. Armată; 23. Medicina. Sanitare; 24. Literatură; 25. Folclor; 26. Publicaţiuni periodice; 27. Addenda.
 
Fără îndoială că au existat şi critici la această lucrare a tânărului cercetător. Barbu Teodorescu, în a sa Istorie a bibliografiei române, scrie următoarele: „Şi această lucrare e defectuoasă. Ca plan, e metodică, materialul fiind orânduit pe probleme: geologie, istorie, literatură etc. Operele strânse în lucrare sunt relativ numeroase, totuşi lipsurile sunt enorme. Ele pot fi observate la o sumară comparaţie făcută între această bibliografie şi cele două volume jubiliare închinate Dobrogei şi citate în cursul studiului de faţă. Autorul Bibliografiei Dobrogei mai are şi o altă parte slabă: nu este unitar în redarea notiţelor bibliografice. Explicaţia o aflăm în faptul că o parte din material a fost văzută, iar alta, care e cea mai numeroasă, a fost extrasă din diferite lucrări bibliografice. Astfel, când unele bibliografii sunt consultate sunt corect întocmite şi Greavu este exact, şi contrariul”. De altfel, însuşi autorul recunoaşte: „Cu toată grija de a întocmi o bibliografie completă, nu voi fi reuşit pe deplin”. Aceasta urma a fi completată de Bibliografia Dunării, pe care n-a mai avut timp s-o termine. Bibliografia Dobrogei era printre primele lucrări de gen realizate în România.
 
Cele mai importante „recomandări publice” îi sunt oferite lui Stan Greavu-Dunăre de Tudor Arghezi, care-l cunoscuse personal „pe acest negricios cu zâmbet suav de copil inteligent, gata să se întoarcă în satele Dobrogei pentru isprăvirea monografiilor lui. Dintr-un ghiozdan, stricat ca o căruţă, ne-a scos atunci o carte nouă şi frumos tipărită: Bibliografia Dobrogei, culeasă şi orânduită cu nervozitate. Îi intrase Dobrogea în sânge, cu caravanele ei de vârteje şi de fantome de ţărână albă. Oamenii aveau încredere în ochii lui înflăcăraţi de o văpaie neagră şi de surâsul lui mic de sidef”.
 În 1938, se plănuia chiar organizarea unei biblioteci constănţene, după tematica folosită de Greavu-Dunăre în Bibliografia sa. Acesta era primul bibliograf al Dobrogei.
 

Lucrări rămase în stadiul de... manuscris

 
Monografiile localităţilor dobrogene
 
A primit promisiuni și aprobări la numeroasele cereri de ajutor din partea autorităților pentru a studia, în satele dobrogene, elemente de monografii locale. Acestea însă au rămas la stadiul de promisiuni. În zadar apelul patetic al ziaristului constănţean Florin Andrei: „Oare nu există nimeni care să se intereseze de soarta acestui tânăr care în obscuritate aduce un atât de preţios aport la cunoaşterea Dobrogei?” Tudor Arghezi, în stilul său uşor amar, uşor acid, deosebit de uman însă, în articolul O albină într-un pustiu, din a sa revistă „Bilete de papagal”, făcea, indirect, apel la autorităţi pentru a-l ajuta pe tânărul Stan Greavu-Dunăre: „Nimeni nu l-a numit, nimeni nu l-a subvenţionat, nimeni nu l-a povăţuit să-şi ia o sarcină de absurditatea căreia, admirabilă, numai tinereţea şi o stare de quasiidealitate sunt răspunzătoare. Problema care se strecoară, prin documentele scrise pe genunchi, pe ghiozdan de tânărul pribeag al Dobrogei, interesează cel puţin două ministere şi poate că, statul întreg. Oricum, băiatului îi mai trebuiesc nişte perechi de bocanci să-şi termine ancheta, un rând de haine şi câteva porţii de mâncare pe săptămână”. Portretul pe care i-l face acest titan al literaturii române este unul dintre cele mai frumoase şi  maiumane prezentări ale unei personalităţi: „…Un tânăr drumeţ, negricios şi simpatic, purtătorul unui ghiozdan umflat şi al unui costum aproximativ. În satul în care ajunge, îşi deschide ghiozdanul, îşi scoate plaivazul şi din casă în casă cercetează amintirile locuitorilor bătrâni. Din 200 de localităţi câte are Dobrogea nouă, drumeţul a străbătut o sută şi a schiţat o sută de monografii rapide, stabilind originile, succesiunile şi caracterul naţional al punctului vizitat, legalizate prin semnăturile bătrânilor localnici”. Tot Arghezi scria: „Tenacitatea lui Greavu a impus, pentru că nu detrona pe nimeni şi se îndeletnicea din tot universul universitar cu o provincie, la care nu se gândea nimeni în mod special. Ca să-şi agonisească o catedră. Cei mai înfumuraţi dascăli de serii istorice l-au tolerat să sune la uşa îngâmfării lor - şi a căpătat şi stima sinceră, provocată de o încăpăţânare ştiinţifică admirabilă, a câtorva profesori cu dare de inimă”.
 
Şi colegii de şcoală îşi amintesc despre el: „Un tânăr cu păr cârlionţat, cu lavalieră ponosită, îmbrăcat pirpiriu, cu o servietă uzată şi plină, vizitând satele dobrogene, mânat de aspiraţii pe care rareori le împărtăşea altora, încrezător în steaua sa”.
 
Nimic nou azi în metoda realizării monografiilor față de cea a lui Stan Greavu-Dunăre. Acesta considera că este necesar „să se cerceteze arhiva veche de la primărie şi de la şcoală, de la conacul moşiei dacă e şi inventar de obiecte istorice şi artistice, să se fotografieze, să se scotocească prin hărţile, cărţile şi codicile bisericii - copiindu-se însemnările de pe cărţile vechi - pentru a se găsi notiţe istorice privitoare la trecutul satului (...), eroii satului cu arătarea locului unde s-au luptat şi au murit. Episoade de războiu de la ostaşii satului cum şi cântecele lor. Ce ecouri şi ce urme a lăsat ultimu războiu, cum şi ce conştiinţă s-a creat de la aşezarea României întregite? S-ar putea strânge o mică colecţie istorică în sat? Ce se poate face pentru a se insufla în poporu, respectul pentru păstrarea lucrurilor vechi”.
 
Pentru fiecare localitate, monografia începe cu enumerarea funcţionarilor Prefecturii şi ai Tribunalului, urmată de o scurtă prezentare a satului, aducând şi date inedite. Aflăm, astfel, anul înfiinţării, cine a înfiinţat localitatea, originea satelor, succesiunea populaţiei. Materialele prezintă şi onomastica zonei, inclusiv antroponimice inedite. Se opreşte asupra populaţiei, statistic şi, mai ales, etnic. Toate aceste cercetări, în ideea de a demonstra, şi pe această cale, că, după 1878, statul nostru vecin a dus o politică perseverentă, deliberată de colonizări, pentru a crea o structură demografică favorabilă justificării stăpânirii lui în judeţele de la sud de Ostrov şi Mangalia. Înţelegem, astfel, încă o dată, afirmaţia lui Arghezi cum că cercetările lui Greavu-Dunăre interesau cel puţin două ministere. În aceeaşi perioadă, autorităţile sprijineau cercetări asemănătoare cu ale sale, în judeţele Dolj şi Brăila, sub conducerea lui Dimitrie Gusti. Activitatea lui Stan Greavu-Dunăre era una solitară, pe cont propriu, având la bază sentimentul naţional. Obiectivele sale corespundeau planului realizat de Dimitrie Gusti.
 
Bibliografia Dunării și alte lucrări neterminate
 
Din cealaltă importantă lucrare a sa, Bibliografia Dunării, neterminată, nu s-au păstrat decât coperţile, un plan de idei şi primele 25 de pagini, care au rămas, în manuscris, în casa lui de la Seimeni. Lucrarea urma să cuprindă următoarele capitole: 1. Introducere; 2. Etimologie; 3. Tradiţii. Geologie; 4. Hidrologie; 5. Cartografie; 6. Istorie; 7. Dunărea politică; 8. Dunărea economică şi comercială; 9. Strategie; 10. Literatură.
 
De la Stan Greavu-Dunăre ne-au mai rămas câteva fişe răzleţe care defineau planuri sau lucrări în ciornă. Reţinem, în acest sens, Naţionalismul Românesc şi Scrieri privitoare la chestia României.

*
 24 de ani. Atât avea Stan Greavu-Dunăre atunci când a părăsit această lume. Moare în localitatea în care se născuse, în urma unei tuberculoze galopante contractate în numeroasele sale deplasări prin satele Dobrogei. A fost îngropat în curtea bisericii din Seimeni Mari, vis-a-vis de casa în care s-a născut. Pe crucea sa stă scris, cu litere mari: „Stan Greavu-Dunăre (1904-1929). Aici odihneşte tânărul învăţător şi scriitor Stan Greavu Dunăre în etate de 24 de ani/ 10 mai 1929/ Non omnia moriar/. Sub această piatră veciniceşte omenescu trup al gânditorului şi luptătorului pentru idealul naţional şi social, scriitorul progresist dobrogean Stanie Greavu-Dunăre - 1904-1929. Autorul operei BIBLIOGRAFIA DOBROGEI./ Ridicată din iniţiativa d-lui înv. A.P. Tudorache şi membrii căminului: A.A: Hristake, Preşed. I. Mosoi, V. Poenaru, I.A. Cristake, M. Vâja. C.K.E. Vică, P. Poenaru, V. Greavu şi elevii clasei a IV-V/6 iunie 1935”.
 
Sursă foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitrașcu
 
Lavinia Dacia Dumitrașcu s-a născut la Constanța pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănțene, a publicat în reviste literare și a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitrașcu, prin arhive și biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat și uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanța - Facultatea de Istorie și Științe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universității „Andrei Șaguna“ din Constanța. Din 2005 și până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 
 
Citește și:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Un om care a făcut ceva pentru orașul care l-a „înfiat” Avocatul și parlamentarul Constanței George Dobias


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii