Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:38 24 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Preotul militar Bănică Roşescu - mărturisiri de pe front „Zi vrednică e ziua în care, pentru prima dată, am pus piciorul pe pământul Basarabiei“

ro

22 Jan, 2018 00:00 4865 Marime text
 Printre preoţii militari dobrogeni care au fost mobilizaţi în Primul Război Mondial s-a numărat şi preotul Bănică Roşescu, de la Parohia Rasova, judeţul Constanţa. Părintele Bănică a fost numit confesorul Regimentului 34 Infanterie pe 1 aprilie 1917, unitate în care s-a făcut remarcat prin comportamentul său curajos, jertfelnic şi patriotic, focul inamic găsindu-l de multe ori în tranşeele din prima linie. Activitatea preotului Bănică pe front a fost foarte complexă. De la rostirea predicilor moralizatoare către soldaţi, oficierea de slujbe şi împărtăşirea ostaşilor, până la pansarea răniţilor şi eliberarea de ordine de evacuare, după cum singur mărturiseşte într-una dintre adresele trimise către superiorul său, preotul Constantin Nazarie:
 

„Cât timp a stat trupa în tranşee şi eu am fost alături de ea, am făcut serviciu şi în prima linie, îngropând morţii conform datinilor strămoşeşti, fără a mă sustrage de la datorie, chiar în timpul barajului de artilerie inamică.
 
În timpul luptelor de la Mărăşeşti şi Muncelul, din ordinul d-lui comandant al regimentului, am rămas împreună cu domnii medici la postul de prim ajutor, dând ajutor la pansarea răniţilor, mângâindu-i şi încurajându-i sufleteşte, eliberând biletele de evacuare şi dând ultima binecuvântare celor morţi.
 
Fiind retraşi pe zona de reorganizare, am căutat să-mi urmez datoria de părinte sufletesc, săvârşind servicii ca: parastas pentru morţi şi alte servicii religioase însoţite de cuvântări patriotice, la care a luat parte şi d-l general comandant al diviziei“.

 
Una dintre cele mai emoţionante relatări ale preotului Bănică este momentul când a ajuns cu regimentului în Basarabia, pe 7 mai 1918. Însă bucuria ce îi copleşea inima a fost rapid umbrită de primirea cu reticenţă din partea basarabenilor, supăraţi pe necazurile pe care trupele române le-au pricinuit:
 

„Zi vrednică de ţinut minte va fi pentru mine 7 mai 1919, când pentru prima dată am pus piciorul pe pământul Basarabiei. Inima mea era în mare palpitaţie de bucurie, că Dumnezeu m-a învrednicit ca şi eu să iau parte la înfăptuirea unei părţi din visul dorit de străbunii noştri.

Păşesc cu încredere în fruntea vitejilor mei fii sufleteşti. În satele unde treceam, un neastâmpăr nu-mi da pace de a vorbi cu fraţii noştri basarabeni, care, de drept, erau cam supăraţi de multele neajunsuri ce li se făceau din partea armatei noastre. Îmi era mai mare dragul să stau de vorbă cu sătenii, dar de multe ori nu puteam să-mi astâmpăr oftatul de la multele neajunsuri, pe care mi le povesteau că le păţiseră din partea armatei noastre şi de aceea ne priveau şi pe noi ce eram în trecere, cu mare neîncredere“.

 
Prin predici emoţionante, părintele Bănică a încercat să îndrepte neîncrederea în ostaşii români prin satele pe unde ajungeau şi i-a îndemnat şi pe soldaţi să facă acelaşi lucru:
 

„Mai toţi sătenii priveau rău armata noastră, deoarece cavaleria ce fusese înaintea noastră îi fura şi îi înşela; am găsit pe la săteni mai multe bonuri false date pentru orz, ovăz porumb, şi neplătite. (...) Sătenii priveau armata ca apărători ai boierilor, spunând că n-au venit pentru înfrăţire, ci pentru apărarea boierilor, şi aceasta o ziceau pe baza că mulţi dintre domnii ofiţeri de la cavalerie, căutând să servească pe boierii cărora bolşevicii le fărâmaseră curţile, îi apăsau pe săteni să le plătească stricăciunea. Am întâlnit propagandişti, dar întrebând pe săteni dacă le-a vorbit cineva, ei mi-au spus că nu le-a vorbit nimeni. Domnul comandant al nostru a şi făcut raport pentru propagandişti, că nu fac nimic, ci se plimbă în multe părţi de prisos.
 
(...) În ziua de 9 mai, când toţi basarabenii au obiceiul de a serba pe Sfântul Nicolae de primăvară, am luat parte la serviciul divin în biserica din satul Iablona; după serviciul divin, am oficiat în faţa trupei şi a sătenilor un Tedeum, după care printr-o cuvântare am amintit tot trecutul şi legăturile noastre de neam şi modul de purtare pe care trebuie să-l avem unii către alţii ca fraţi de sânge. După masă, domnii ofiţeri şi trupa au luat parte la petrecerile sătenilor.
 
Văzând că trupa noastră este disciplinată şi-i ajută la munca câmpului forţe mult, se bucurau şi-i iubeau pe soldaţi. În multe părţi se rugau să nu plece trupa, că ei singuri o întreţin. (...) În vara trecută fiind lipsă de ploi şi plantele păioase fiind puţine, am sfătuit sătenii să semene în locul păioaselor, păpuşoi des pentru nutreţ, care a reuşit foarte bine“.

 
Dragostea pe care basarabenii începeau să o poarte regimentului părintelui Bănică era văzută cu ochi duşmănoşi de preoţii locali, care nu slujeau niciodată în limba moldovenească, ci doar în rusă:
 

„Cu mare părere de rău am putut constata că majoritatea preoţilor ne privesc foarte rău şi, deşi moldoveni, serveau tot ruseşte. Deşi sunt moldoveni, sunt cu totul rusificaţi din cauza avantajelor ce aveau, aşa că, la înmormântări iau câte 50-60 şi 100 de ruble şi la cununii tot la fel, bisericile au câte 40-50 şi 100 desetine de pământ de cultură de care se folosesc tot preoţii. Preoţii nu stau de vorbă cu sătenii, ci sunt priviţi ca burjoi (boieri). Se mirau că eu le vorbeam şi le dădeam sfaturi“.

 
Văzând basarabenii că părintele Bănică slujeşte în limba română, mulţi îl rugau să le oficieze diverse slujbe bisericeşti. O astfel de slujbă, emoţionantă, se regăseşte tot în memoriile sale. După ce părintele a cununat doi tineri, le-a dăruit din partea ofiţerilor din regimentul său 1.000 de lei:
 

Ajunşi în satul Camenca la ora 2 p.m., unde am şi poposit până a două zi, pe la ora 5, se prezintă la mine o femeie şi mă roagă să-l cunun pe fiul său, căci preotul local îi cere prea mult (100 ruble). Am rugat pe toţi ofiţerii să facem o faptă caritabilă şi să cununăm noi pe fiul văduvei sărace. Toţi domnii ofiţeri au primit cu dragoste propunerea, asistând toţi ca nuni, făcând tinerei perechi un cadou de 1.000 lei. Cununia am oficiat-o eu, căci deşi satul era moldovenesc, însă preotul era rus şi nu citea moldoveneşte. Cu mare bucurie au asistat la oficierea cununiei sătenii şi sătencele, rugându-l pe domnul general să mă lase preot la ei“. 

 
În timpul pe care l-a mai petrecut cu regimentul în Basarabia, părintele Bănică a înfiinţat Societatea Culturală Românească în localitatea Otaci şi a făcut mai multe vizite pastoral-misionare în unele sate, precum: Volocineţ, Călărăşenca, Unguri, Arioneşti, Lipnic, Sauca, sau Şioldăneşti, Olişcani, Parcăni, Ţereuca, Glingeni, Şipca, Mihuleni, Şiştaci, Răspopeni, Ţipordeni şi Cobâlca. Totodată, a vizitat şi mănăstirile Jupca, Cuşilovca, Dobruşa.
 
În memoriul adresat preotului Constantin Nazarie, protopopul preoţilor de armată, părintele Bănică îi propunea câteva recomandări pentru a veni în sprijinul basarabenilor, concluzionând că „numai aşa se poate face înfrăţirea mai bine“:
 
„Este nimerit a se interveni către P.S. Arhiepiscop al Chişinăului şi al Hotinului să impună preoţilor să ţină conferinţe în graiul moldovenesc, la care să luăm parte şi noi, preoţii militari, să li se interzică de a se mai tocmi pentru servicii. Seminariştii ce vor să fie hirotonisiţi, să le dea parohii în ţară, iar celor din ţară să le dea parohii în Basarabia.

Învăţătorii trebuie trimişi cel puţin un an sau doi în ţară şi în urmă să li se dea catedre în Basarabia. Protoiereii şi subprotoiereii să fie aduşi preoţi din ţară. La reşedinţele de voluste să fie puşi învăţători din ţară, care, ca şi subprotoiereii şi învăţătorii, să ţină conferinţe. Ca funcţionari în Basarabia, este bine a se trimite pe la sate mai mult moldoveni, căci se împacă mult mai bine cu spiritul basarabean. O vizită de plăcere a P.S. Episcopi din ţară nu strică să se facă, căci ar aduce multe roade de mai mare înfrăţire, căci poporul basarabean este foarte primitor şi o socotesc ca o mare băgare în seamă din partea patriei mume.

În multe părţi am fost întrebat că de ce nu vin oameni mai de seamă care să le grăiască şi să stea de vorbă cu ei, mulţi mi-au spus că mai marii noştri vin numai la Chişinău, dar nu se coboară la sate, în mijlocul poporului. Cu cinste şi cu dreptate se câştigă foarte lesne sufletul poporului. Este necesar să se trimită funcţionari buni cu duhul lepădării de sine, căci numai aşa se poate face înfrăţirea mai bine, căci ei cunosc pe funcţionarii ruşi ca pe nişte satrapi, care nu făceau dreptate decât celor ce dau ruble mai multe, aşa ca să vadă că la noi se dă dreptate celui ce o are, nu celui ce dă bani.

În ţinuturile ce au fost ocupate de trupele austriece boierii au fost foarte protejaţi, aşa că şi-au arendat moşiile la săteni, forţându-i a plăti câte 150 de ruble deseatina, care mai înainte se arenda cu 10-15 ruble, e bine a le impune să le restituie banii sătenilor. Orice propuneri voi raporta la timp“.
 
Deşi şi-a dorit din tot sufletul să rămână în Basarabia, ca să continue acolo misiunea duhovnicească şi patriotică, acest lucru nu a fost posibil, şi părintele Bănică s-a întors acasă, alături de Regimentul 34 Infanterie.
 
Preotul Bănică Roşescu s-a născut în anul 1870. Absolvent de seminar teologic, a fost hirotonit preot pe 20 martie 1898 pe seama Parohiei Rasova din judeţul Constanţa. După terminarea Primului Război Mondial a slujit în Parohia Tuzla, tot din judeţul Constanţa. Pentru întreaga activitate desfăşurată în ogorul Bisericii, a fost decorat cu „Coroana României“, „Virtutea Militară“, „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1919“, „Răsplata Muncii cl. I pentru învăţământ“, „Victoria“ şi medalia de „25 de ani de domnie a Regelui Carol I“. Între 5 şi 6 mai 1914, părintele Bănică Răşescu a primit la Rasova vizita Familiei Regale a României.

 Bibliografie 

- Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria Altinum, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2016
- Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Rasova, 1967
- Eparhia Constanţa, Zece ani de autonomie bisericească, Călăraşi-Ialomiţa, Tipografia „Modernă“, 1936
- Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000 apud http://www.fundatiagusa.ro/assets/files/Media%20presa%20PDF/PREOTI-IN-LUPTA-PENTRU-MAREA-UNIRE,-1916-1919.pdf

Despre Ionuţ Druche  

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa: Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
7 Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“: „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Bombardarea bisericii din Topraisar în timpul Sfintei Liturghii (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii