Percheziție a polițiștilor Capitalei într-un dosar de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale
Percheziție a polițiștilor Capitalei într-un dosar de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale
27 May, 2026 18:29
ZIUA de Constanta
197
Marime text
197
Marime text

La data de ieri, 26 mai 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în județul Ilfov și au reținut doi bărbați, în vârstă de 55, respectiv 58 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
La data de 1 aprilie 2026, polițiști din cadrul Secției 13 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
În fapt, la data de 27 martie a.c., un bărbat în vârstă de 58 de ani s-a prezentat la sediul subunității pentru a formula o solicitare în vederea eliberării atestatului de agent de securitate, context în care a depus, anexat solicitării, două documente în acest sens.
Ulterior, din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că cele două documente atașate ar fi fost falsificate, potrivit instituției.
De asemenea, în urma extinderii investigațiilor, a fost identificat un alt bărbat, în vârstă de 55 de ani, în sarcina acestuia stabilindu-se că, în perioada 28 octombrie 2025 - 11 decembrie 2025, în două situații diferite, acesta ar fi falsificat cele două documente în baza cărora bărbatul de 58 de ani ar fi depus solicitarea pentru obținerea atestatului.
În vederea administrării materialului probator, la data de 26 mai 2026, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în județul Ilfov.
Cei doi bărbați au fost depistați și conduși la audieri. Față de cei doi bănuiți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
Precizăm că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu procesual penal prevăzut de Codul de procedură penală, utilizat pentru administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei și care nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


