Preot Iulian Zisu: Despre Timp şi Veşnicie
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:04 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preot Iulian Zisu Despre Timp şi Veşnicie

ro

01 Jul, 2018 05:11 1250 Marime text
Celor care nu cred le arătăm cerul şi le spunem că acolo poate încăpea şi Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea ar fi o glumă să-ţi iroseşti timpul doar cu cele materiale şi să nu te preocupi câtuşi de puţin şi de cele spirituale.
 

Timpul nu este doar un concept sau o unitate de măsură în care este încadrată viaţa pământenilor, ci clipă în universurile veşniciei. Ştiinţa chiar constată că este o secvenţă în care se regăseşte tot cosmosul.

 
Timpul este dăruit de Dumnezeu şi are un sens, rost, scop: chiar dacă îl înţelegem mereu cu întârziere. Deja timpul înseamnă umanitate şi identitatea în care suntem cuprinşi, fiind un dar de la El. Unii spun că e o întâmplare sau hazard, dar nouă ne este dat ca ,, azi ” să ne lucrăm Mântuirea.
 
Timpul îşi poate lua doar huma, pe când Veşnicia, sufletul.

 
Acesta este motivul pentru care la un moment dat vorbim de ,,timpul pierdut”, pe care îl vrem mereu înapoi pentru că am înţeles sensul. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan XVII,3).
 
Ca oameni religioşi şi ortodocşi, păstrători ai ,, vechilor cazanii” distincţiea personalităţii umane o dă Evanghelia care este deasupra timpului, deoarece,, Cerurile şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece”( Matei XXIV,35).

 
Zeităţile Antichităţii precum Cronos şi Ianus aparţin trecutului, pe când Hristos este Alfa si Omega.

Veşnicia din noi dă importanţa de ,,Chip şi asemănare” în care am fost zidiţi.

Timpul nostru este doar ,,o clipă numai”, motiv pentru care pământeanul caută ,,Lumea de dincolo”.

 
Problema frământă omenirea de la începuturi şi cel care este mulţumit de răspunsul dat de Dumnezeu îşi găseşte liniştea, Mântuirea şi nu resemnarea.
Întrebarea este legitimă şi logică, iar răspunsul Scripturilor aduce echilibrul sufletesc.
 
Insuficienţa cercetării pozitiviste şi inaccesibilitatea raţiunii de a pipăi veşnicia, nu sunt argumente pentru a o nega, mai ales că viaţa tumultoasă plină de mistere de nepătruns din jurul nostru a rămas apanajul necredincioşilor.
 

Viaţa viitoare este un suspin adânc în istoria religiilor, ea făcând parte din patrimoniul universal al omenirii care a crezut în divinitate. În mazdeismul perşilor, paradisul e sediul luminii veşnice, unde sufletele se odihnesc pe covoare de aur.
 
La egipteni, cultul nemuririi era ideea centrală care organiza întreaga viaţă a faraonilor, iar la chinezi sufletul trăia într-o regiune superioară. În mitologia greacă, paradisul este Olimpul zeilor, eroii merg pe câmpiile Elizee, iar la dacii noştri, Zalmoxis primeşte sufletele în cerul albastru.

 
Cu toate superstiţiile religiilor politeiste şi în filozofia lui Pitagora, Platon, Aristotel, ideea Antichităţii clasice a fost nemurirea.
 
Teologia îşi face datoria să ne vorbească cu dovezile Revelaţiei despre toată descoperirea şi cuprinsul veşniciei. Aşa că omul duhovnicesc purtat de Duhul Sfânt poate cunoaşte realitatea.
 

,,Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. (1 cor XIII,12).

Pentru ca să cunoaştem Fiul se Întrupează, ca noi într-o bună zi să ne întoarcem Acasă.

Poporul ales credea în Veşnicie, deoarece auzise: ,,Eu sunt Domnul Dumnezeu", iar Iisus Hristos ne spune că Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta ci în fiecare din noi.
 
,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan III,16).

 
Fără perspectiva veşniciei totul ar fi fără sens şi de aceea dorim să avem locuinţă stătătoare în cer.
 
Ideea veşniciei este nostalgia paradisului pierdut.
 
,,În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan XIV 2-6)
Omul căutând mereu adevărul ajunge în faţa a doua realităţi atât de sigure, ca şi existenţa lui: gândeşte că este viu, dar şi că într-o zi va pleca.
 
Povestea ,,vieţii’ o cercetează cu argumente ştiinţifice, dar nu poate rezolva problema morţii, fiindcă în spatele aceleaşi realităţi stă veşnicia.
 
Mereu materialiştii s-au încrâncenat la această întrebare enigmatică şi încă nu au găsit răspuns, pentru că Timpul aparţine lui Dumnezeu: ,,dar problema morţii cum o rezolvăm, tovarăşi", zice Andrė Malraux.
 
Blaise Pascal recomandă: ,,Cercetaţi neîncetat. Dacă vei afla, vei lămuri totul. Vei dobândi mai multă experienţă, vei deveni mai matur în gândire şi, deci mai înţelept, cu capul pe umeri".

Apostolul Filip nelămurit întreabă: ,, În Nazaret poate fi ceva bun?"

Natanael îl cheamă să verifice: ,,Vino şi vezi!"
 
Auziţi, ce spune Mântuitorul” ,,Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine!"
 
Ştiinţa este un lanţ de reprezentări şi construcţii doar teoretice ca efect al experienţelor şi observaţiilor pe care omul de ştiinţă le verifică atent.

,,Dar, omule, tu cine eşti care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut aşa? Sau nu are olarul putere peste lutul lui?”( Romani IX,20-21)


Deşi este  zidit din ţărână creştinul îşi cere condiţia, deoarece are în suflet perspectiva eternităţii: asumându-şi atemporalitatea.

Având natură duhovicească datorită credinţei, nici nu-şi închipuie că poate dispărea şi crede în Creator, pentru că are un ideal datorită sufletului: Veşnicia.
 
Şi în felul acesta totul are sens, mai ales că ştiinţa nu i-a rezolvat dilema şi nu i-a răspun la întrebarea existenţială. I-a spus doar că mai trebuie şă aştepte, iar noi nu mai avem timpul necesar.
 
Chiar dacă ,,ţărăna e uşoară” nu vrem să rămânem definitiv în groapă, ci ne fololosim de şansa dată prin credinţă: Învierea.
 
E simplu motivul pentru care majoritatea alege pe Dumnezeu, care-Şi dovedeşte veşnicia.

 
Aici nu-i vorba de curiozitate, nici de frică, ci de evlavie şi Revelaţie. „Făcutu-ne-ai, Doamne, pe noi căutători către Tine și neliniștită va fi inima mea până se va odihni întru Tine”( Fer. Augustin).
 

Nimic nu este întâmpător şi mai ales că am  fost răscumpăraţi cu Mare Preţ.
 
Chiar dacă ne-am purtat ca fii risipitori Doamne, cerem iertare şi timp pentru îndreptare!
 
În responsabilitatea vremurilor materialiste să adunăm totuşi cu râvnă în fiecare zi spiritualitate.
 
Pervertirea noastră nu trebuie motivată de avalanşa civilizaţiei informatice.
 
Împărăţia lui Dumnezeu  este Liturghie .,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică.”(Ioan XVI,54)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii