Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:58 27 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal între unchi și nepot, încheiat cu o înjunghiere! Tribunalul Constanța, așteptat să dea sentința

ro

27 May, 2026 17:00 160 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Tribunalul Constanța este pe cale să încheie dosarul unui scandal sângeros, în care ar fi fost implicați doi bărbați!
 
Mai precis, este vorba despre dosarul în care A.A.I. a fost deferit justiției pentru tentativă la omor în varianta violenței în familie, după ce, spun procurorii, acesta și-ar fi înjunghiat propriul unchi.
 
Ce au reținut procurorii în sarcina inculpatului
 
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 15.12.2023, în jurul orei 10:45, pe fondul unui conflict spontan, aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate (unchiul său), care îl extrăsese în mod forțat din habitaclul autoturismului personal și încercase să-i răsucească mâna stângă către spate, inculpatul a aplicat două lovituri puternice în direcția capului persoanei vătămate, folosindu-se de un cuțit tip karambit, doar prima dintre lovituri atingându-și ținta, cauzând persoanei vătămate o fractură corticală externă a osului frontal, cu mic fragment metalic inclavat, leziunile traumatice necesitând circa 20 zile de îngrijiri medicale.
 
Judecata pe fond, la Tribunalul Constanța
 
După ce A.A.I. a fost deferit justiției de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pe rolul Secției Penale a Tribunalului Cosntanța, a fost înregistrat dosarul cu indicativul 2749/118/2024. Primul termen pe fond s-a derulat la începutul lunii februarie 2025.
 
Tentativă eșuată a inculpatului de a scăpa de o pedeapsă aspră

 
Pe parcursul procesului, care durează de mai bine de doi ani, apărarea a încercat să obțină o încadrare juridică mult mai blândă pentru inculpat. La data de 1 aprilie 2026, completul de judecată F11 a respins însă ca neîntemeiată cererea formulată de Anca Andrei Ion de schimbare a încadrării faptei din tentativă de omor în infracțiunea de lovire sau alte violențe săvârșite asupra unui membru de familie (art. 193 alin. 2 C.pen. rap. la art. 199 C.pen.), o faptă penalizată mult mai blând de legislație.
 
Ulterior acestei decizii, la termenul din 7 aprilie 2026, instanța a declarat dezbaterile încheiate și a amânat inițial pronunțarea sentinței finale pentru data de astăzi, 27 mai, motivând că are nevoie de timp pentru a delibera.
 
Proces marcat de expertize și suspendări
 
Conform istoricului din portalul instanțelor, procesul a parcurs un traseu anevoios din cauza administrării probatoriului. Pe parcursul anului 2025, cauza a suferit amânări succesive pentru audieri de martori și depunerea raportului de expertiză medico-legală, fiind inclusiv suspendată timp de două luni în toamna anului trecut (octombrie – decembrie 2025), ca urmare a unei hotărâri a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanța.
 

Recent, la data de 7 mai 2026, instanța a admis o cerere privind decontarea sumei de 135 de lei din fondurile Ministerului Justiției, reprezentând contravaloarea expertizei psihiatrice efectuate în cauză de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
 
Astăzi, deși era așteptat un prim verdict pe fond, magistrații au decis să amâne din nou cauza, urmând ca noul termen de pronunțare să fie aibă loc la finele lunii iunie. Hotărârea pe care Tribunalul Constanța o va pronunța în acest dosar nu va fi definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
 

 
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro
 
Facem precizarea că toate persoanele cercetate penal se bucură de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Unchi înjunghiat de nepot, după un scandal! Termen la Tribunalul Constanța într-un dosar de tentativă la omor

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii