Potolirea furtunii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:58 19 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Potolirea furtunii

ro

29 Jul, 2018 04:56 1228 Marime text
 
„Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” 
 
Neîncrederea, îndoiala, frica, suspiciunea şi laşitatea, sunt boli sufleteşti care distrug speranţa. Lumea Îl căuta iarăşi  pe  Domnul, care  cu câteva zile în urmă  săturase doar cu cinci  pâini şi doi peşti peste 5000 de bărbaţi, afară de femei şi copii.
 
Au trăit minunea şi după ce au plecat s-au mai strâns 12 coşuri de firimituri: dar se obişnuiseră cu supranaturalul. Evanghelia de astăzi ne spune că  Mântuitorul a mai zăbovit ceva timp  vorbind poporului, iar ucenicilor le-a poruncit să treacă cu corabia de partea cealaltă a mării.
 
Apostolii deşi erau  pescari,au trăit un episod dramatic în mijlocul apelor învolburate.

 

,,Şi făcându-Se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă”.
 
Vântul, valurile, natura se deslănţuise. Au trăit clipe dramatice. Tulburarea şi neliniştea ce i-a cuprins  îi acoperea cu disperarea.
 
Stihiile erau pornite cu înverşunare împotriva unei biete corăbii ce purta pe aceşti,, pescari de oameni”.
 
Erau învăţaţi cu greutăţile şi nu erau fricoşi de apă, pentru că majoritatea dintre ei locuiau pe aceste meleaguri istorice şi sfinte: Galileea Neamurilor.

 
Mai întâlniseră furtuni, dar acum era o mare încercare! Au rememorat în câteva secunde împrejurările, întrebându-se:de ce au plecat singuri şi nu L-au aşteptat pe Hristos?
 
Acum  ar fi fost linişte! Ce ispită, ce protivnic voia să-i piardă ? 

 
De ce i-a silit să urce în corabie? Au greşit că n-au mai avut răbdare să-L aştepte? De ce nu au mers împreună cu El să se roage? Dar acum era deja a patra strajă din noapte şi erau în primejdie de moarte.
 
Aveau gânduri grele şi totul era înceţoşat: mintea şi atmosfera. Le-a mai rămas o singură speranţă. Să strige după Iisus. Să ţipi în mijlocul furtunii dezlănţuite care acoperea cu talazuri corabia! 
 
Cine să te mai audă? Vedeau ceva în depărtare, dar nu distingeau dacă este închipuire sau nălucă. O fi Domnul? Frica aduce panică, groază, îndoială şi moarte. Doar credinţa dă curaj, bărbăţie, izbăvire şi Viaţă.

 
Această corabie este Biserica: ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”.
 
Să te prăpădeşti doar că te-ai despărţit pentru puţin timp de Dumnezeu? Ce stare şi situaţie  complicată, ce simţământ! Credinţă sau deznădejde? Mai aveau puţin glas. Dar credinţă?,,
 
Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”.
 
 Atunci Petru îşi face curaj şi cere binecuvântare ca să coboare în valuri şi să-L întâmpine pe  Fiul lui Dumnezeu.
 
”Un dialog în mijlocul apelor cu talazurilor ce se năpusteau să acopere luntrea definitiv. ,,Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă”.
 
 Pe moment nădejdea din suflet îi dădea putere să calce apa şi să urmeze chemarea. Dar înfruntarea era prea mare şi credinţa prea slabă ca să poată face paşi peste valurile de hulă.
 
Simţea că se scufundă proporţional cu îndoiala acumulată în acest răstimp de primejdie. Totul se verifică mai ales la grele încercări. Aşa  este şi în viaţă! Iar credinţa este un tezaur nesecat de virtuţi. Valoare de mare preţ care se face punte şi te duce în Sus.
 
,,Dar văzând vântul, s-a temut şi începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 
 
Acest strigăt este comun făpturii umane, este ecou şi rugă indiferent când îl rosteşti. Doar  trebuie să crezi că nu eşti singur pe Aici, în lumea asta trecătoare. Scena este dramatică chiar în pagina Evangheliei care o relatează, iar iconografia a surprins-o: tragic şi mântuitor. Mână divină întinsă unui om. 
 
,,Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui". (Matei 16, 18)
 
Încă o încercare. Ce obstacol!  Marea pe care au slujit-o şi care i-a hrănit, chiar ea să-i despartă de Mesia?
 
 

,,Iar Iisus, întinzându-i îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit”?
 
Era la un pas să se piardă, dar ştiau de Arca lui Noe care a plutit, pentru că slujea Viaţa. Era doar începutul Urmării lui Hristos!
 
Adresare şi constatare pentru o lume călătoare pe marea acestei vieţi trecătoare. Doamne, nu ne lăsa singuri! Încă ne este frică de moarte şi nu toţi am ajuns la statura bărbatului desăvârşit. Vrem să trăim ca să înţelegem şi  rostul nostru pe aici.

 
Suntem conştienţi că într-o bună zi tot la Tine vom veni!
 
,,Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”.
 
Avem  slăbiciuni Mântuitorule, dar ne-ai lăsat modelul sfinţilor.
 
Ştim că ei au răzbit prin credinţă şi viaţă aleasă, păzind poruncile Tale. Vrem să nu ne fie frică dar:vino, întru întâmpinarea noastră! Lasă-ne, îngerul păzitor ca să scăpăm! Nu căuta la faţa omului care a rămas mincinos, ci la sufletul nostru care are credinţă cât ,,un bob de muştar”.
 
Lecţia pe care ne-o dă viaţa cu furtunile şi valurile multor ispite ne copleşeşte. Ne-ai zidit Biserica ca să ne bucurăm şi să ieşim la liman precum corabia din valuri. Ne rugăm şi doar de la Tine mai aşteptăm, izbăvire! Treci creştine peste prăpastia abisului!
 
Nu te vei înpotmoli  dacă ai credinţă dreaptă!

 

,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Şi în viaţa noastră timpul este senin şi dintr-o dată s-au stârnit  furtuni, iar ,,valurile” cu păcatele lumii ne-au murdărit ca să nu mai semănăm cu El. Ne afundăm pe zi ce trece şi uităm  de Hristos. Toţi cei care  l-au strigat, s-au salvat.
 
O, îndoială amăgire drăcească! Te-ai căznit ca ,,fiii cerului”să ajungă ţărână şi ai reuşit, dar cei care te-au nesocotit au devenit fii ai Învierii. Ne minunăm că după atâta necredinţă mai suntem vii.

 
Am scăpat şi Îţi  mulţumim! Unde este Dumnezeu, liniştea şi pacea îşi fac sălaş. Ce minuni ar mai trebui să vedem ca să nu ne mai îndoim? Oare nu tot ce ne înconjoară este mirific?
 
„Cine este, oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?” (cf. Marcu 4, 41).  Totul Îi aparţine şi Îl ascultă. Dar tu? Nu este hazard ci doar mişcare în cadenţă: rânduială. Ce mai poţi zice? 
 
Universurile, Macrocosmosul! Una din frescele celebre a lui Rafael, intitulată,,Şcoala din Atena" înfăţişează pe filozofi greci ai antichităţi, pe Platon şi Aristotel. Primul arată cu mâna cerul, iar cel de-al doilea pământul.
 
Tu, care ai Treimea Sfântă vrei să te îneci la mal? Roagă-te ca să treci peste necaz!  Teama a trecut şi credinţa a rămas.
 
Rosteşte mereu această rugăciune zicând: Doamne, ajută-mă şi scapă-mă! 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii