Obiceiuri, datini şi tradiţii de Anul Nou

 Oamenii vor să înţeleagă timpul, dar au simţit că  totul trece  prea repede: Πάντα ῥεῖ - panta rhei" (totul curge, nimic nu rămâne neschimbat).
 
Totuşi, Omul are ştiinţa de a măsura Timpul, apreciindu-l, şi nu vrea  să se mulţumească  doar cu ,,amintirile”, ci să-l înoiască. Doar timpul ,,personificat” a lui Chronos (și kairos) se naşte, trăieşte şi moare.
 
Bucuria la cumpăna dintre Ani este planetară, şi omenirea  doreşte să trăiască ,,Clipa” prezentului, fiindcă trecutul a fost, şi astfel caută perspectiva viitorului, care trebuie să fie mai Bun.
 
Datinile, obiceiurile şi tradiţiile noastre româneşti la Început de An Nou, au o cultură populară  veche şi răzbat ca un ,,colind” plin de folclor, pe la casele noastre.
 
,,Trecerea” de la Anul vechi la Anul Nou, este  precum o reînnoire simbolică a lumii, ce aduce ideea perfecţiunii începuturilor. Se spune că în noaptea dintre Ani, nu trebuie să se stingă lumina în nici o casă. Anul este o personificare a Soarelui, numit la solstiţiul de iarnă, An vechi şi după miezul nopţii, Anul Nou.
 
Acest eveniment se ,,petrece” prin stingerea şi aprinderea ritualică a focurilor, jocurile cu măşti, deschiderea cerului la miezul nopţii. 
 
,,Aho, aho copii şi fraţi, Staţi puţin şi nu mânaţi, Lângă boi v-alăturaţi. Şi cuvântul mi-ascultaţi. Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi”.
 
Până şi ,,Anul” a îmbătrânit, iar colindătorii trag o brazdă nouă,  ca să separe vechiul de nou. Pluguşorul este o tradiţie legată de practicile agricole, iar colindul cu ,,Semănatul" aruncă în ,,brazda” bătăturii din curţile gospodarilor boabele de grâu, care dau pâinea...
 
,,Mâine anul se-noieşte, Pluguşorul se pornşte, Şi începe a brazda, Pe la case a ura!"
 
Simbolismul deşi are reminiscenţe păgâne a rezistat timpului, deoarece urările făcute dau speranţă şi bunăstarea pe care o caută omul.
 
Motiv pentru care, cei mici şi ce mari se ,,înjugă” cu ,,Plugul Mare”, cu ,,buhai”, clopote şi bice, ca în vremurile străvechi: aşa cum o făcea şi Bădica Traian.
 
,,Cu-n plug cu 12 boi, Boi bourei, În coarne codălbei, În frunte ţînţăţei,  Mai mânaţi flăcăi!  Hăi! Hăi!”
 
Se umblă şi cu Plugul tras de patru boi, care au colăcei pe coarnele lor, iar ritualul se explică din textul urărilor. Un adevărat folclor cu datini de iarnă ce păstrează specifcul  fiecărei zone a Ţării.
 
Urăturile au mereu o ,,binecuvântare”: ,,Anul Nou cu bucurie, La mulţi ani ca să vă fie! Clopoţei şi zurgălăi!”
 
Toată lumea aleargă după ,,noroc” şi ar da orice ca să-l afle. Şi aşa lasă conştient ,,obiceiul” ancestral să  treacă pentru că până la urmă e datină străbună!
 
Ramura de măr sau pom fructifer se pune la înmugurit încă din sărbătoarea Sf. Andrei şi acum de Anul Nou  este ,,Sorcova”, care poartă cu ea puterea germinativă a naturii. Obiceiurile continuă şi în prima zi a Anului.
 
Ursul, Capra, Jienii, aduc în scenă mituri antice ce implică însuşirea animalelor, fiind asocierea ritualică în cultul soarelui.
 
Este ca un ,,Teatru” popular în aer liber, cu ,,Măşti” şi,,Capre” cu talăngi, fluiere, pocnitori.
 
O coregrafie şi o regie a ,,Şcolii” populare păstrate din Moşi, Strămoşi, într-o cromatică ,,veselă”, ce se  transmite prin Joc: ,,Ţa ţa ţa Căpriţă ţa/La stânga şi la dreapta. Vine cerbul de la munte/ C-o steluţă-n frunte”.
 
Capra  este divinitate telurică şi ţapul simbol al fertilităţii.
 
Măştile reprezintă divinităţi ale naturii care mor şi renasc în fiecare an. Toate aceste practici implică  ,,puterea” magică împotriva răului, vrând parcă să-l dea pe ,,poartă” în afara timpului. Toboşari, alai de ,,cerbi”, strigături, tobe şi ursari.
 
Vine ,,ursul” oameni buni!
 
Însă e legat în lanţ, joacă ,,îmblânzit” călcând pământul, coboară ,,natura” în sat sau la oraş şi se pregăteşte de iernat.
 
,,Ursul meu tărcat pe bot/ Umblă după miere mort”.
 
Omul  contemporan aşteaptă şi astăzi la fel ca ,,ieri” recolta, aşa că urarea şi colindul sunt transpunerea gândului în ,,rugăciune”. Totul are un sens şi semnificaţie  profundă:Înoirea lumii lui bădica Traian.
 
Primiţi Pluguşorul?
 
,,Dimineață s-a sculat, / Pe ochi negri s-a spălat, / La icoane s-a închinat, / Pe cal a încălecat / Și-n câmp a plecat / La arat și semănat”.
 
Pentru a afla ,,Timpul probabil”, din practici străvechi se răsfoia ,,Calendarul de ceapă”, pentru ca plugarul să cunoască din vreme cum vor fi anotimpurile!
 
Din cele două jumătăţi ale unei cepe se alegeau douăsprezece foi, se lasă în sare toată noaptea, urmând ca a doua zi dimineaţă bătrânul casei să interpreteze în funcţie de cantitatea de apă din fiecare frunză, luniile ploioase ale noului an.
 
Tradiţia românească îmbină  elementele naturii (apa şi focul), cu credinţe precreştine moştenite de la daci, cum ar fi ,,Ardeasca” un ritual de purificare.
 
Anul  într-adevăr se înnoieşte  prin ritualul  şi Slujba de Bobotează, care prin stropirea cu Aghiasmă Mare aduce sănătate, recolte bogate şi are puterea să alunge din văzduh ,,duhurile rele”.
 
Cine nu are nevoie de bucurie şi belşug?
 
„Sorcova, vesela, Să trăiţi, să-mbătrâniţi, Ca un măr, ca un păr, Ca un fir de trandafir! Tare ca fierul, Iute ca oţelul! Tare ca piatra, Iute ca săgeata!
 
La Anul şi La Mulţi Ani!”