Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 20 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Bulgarii care au preluat Argus SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. Se aleg noii administratori

ro

20 Nov, 2025 10:01 167 Marime text


În Monitorul Oficial nr. 5514/17.11.2025 a fost publicat convocatorul pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Argus SA din Constanța. Aceasta va avea loc în data de 18 decembrie 2025, de la ora 12:00, la sediul societății din strada Industrială nr. 1.
 
„Au dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunărilor generale toţi deţinătorii de acţiuni înregistraţi nominal în Registrul Acţionarilor la sfârşitul zilei de 05.12.2025, care este data de referinţă”, se arată în convocator.
 
Ședința AGOA a fost convocată de Ivo Ivanov, președintele Consiliului de Administrație al Argus SA.
 
Pe ordinea de zi se află următoarele puncte:
1. Luarea la cunoştinţă a demisiilor foştilor administratori ai Societăţii, Negoiţă Costin Teodora, Popica Daniela şi Răduca Elena-Adi, şi constatarea încetării mandatelor acestora.
2. Aprobarea descărcării de gestiune a lui Negoiţă Costin Teodora, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie, pentru activitatea desfăşurată până la data încetării mandatului acesteia.
3. Aprobarea descărcării de gestiune a lui Popica Daniela, fost membru al Consiliului de Administraţie, pentru activitatea desfăşurată până la data încetării mandatului acesteia.
4. Aprobarea descărcării de gestiune a lui Răduca Elena-Adi, fost membru al Consiliului de Administraţie, pentru activitatea desfăşurată până la data încetării mandatului acesteia.
5. Ratificarea actelor efectuate de către Ivo Ivanov, în numele ARGUS - S.A., până la data Adunării Generale a Acţionarilor.
6. Numirea Ivo Ivanov, cu datele de identificare disponibile la sediul Societăţii, în calitate de administrator al ARGUS - S.A., pentru un mandat de doi ani.

7. Numirea lui Magda Boyanova, cu datele de identificare disponibile la sediul Societăţii, în calitate de administrator al ARGUS - S.A., pentru un mandat de doi ani.
8. Numirea lui Carlo Miguel Duraes De Matos, cu datele de identificare disponibile la sediul Societăţii, în calitate de administrator al Societăţii pentru un mandat de doi ani.
9. Aprobarea datei de 15.01.2026 ca data de înregistrare şi a datei de 14.01.2026 ca data "ex date", în conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru stabilirea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate.
10. Împuternicirea lui Ivo Ivanov, cu posibilitatea de înlocuire de către Directorul General, să îndeplinească toate formalităţile legale, să semneze toate actele juridice necesare pentru depunerea hotărârii A.G.O.A., la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, spre a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial al României, precum şi toate actele juridice necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
 
În cazul în care la prima convocare nu se realizează cvorumul legal şi statutar de prezenţă, adunarea generală ordinară va avea loc în data de 19 decembrie 2025, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc.
 
Despre Argus SA
 

Conform termene.ro, platformă consultată joi, 20 noiembrie a.c., firma a fost fondată în anul 1991 și se ocupă de fabricarea uleiurilor vegetale.
 
În anul 2024, Argus SA a avut o cifră de afaceri de peste 218 milioane lei, o pierdere de peste 22,8 milioane lei, datorii de peste 73,6 milioane lei și 240 de salariați.
 
La nivelul județului Constanța, Argus SA are șase puncte de lucru și încă unul în județul Călărași.
 
Vânzarea către bulgarii de la Buildcom EOOD
 
Reamintim că în luna august a.c., Argus SA anunța printr-un raport curent transmis Bursei de Valori București și ASF că Infinity Capital Investments S.A., acționarul majoritar, a încheiat un acord cu Buildcom EOOD pentru transferul participației de 91,42% din capitalul social al Argus.
 
Tranzacția vizează, indirect, și controlul asupra Comcereal S.A. Tulcea, companie deținută în proporție de 95,35% de Argus.
 
Detalii ale acordului
  • Valoarea întreprinderii Argus și Comcereal a fost stabilită la 14,5 milioane euro.
  • Prețul final pe acțiune va fi ajustat în funcție de datoria netă, capitalul de lucru și costurile de afaceri ale Argus, fiind ulterior convertit în lei la cursul BNR.
  • Cu titlu ilustrativ, pe baza situațiilor financiare la 30 iunie 2025, prețul ar rezulta la aproximativ 1,85 lei/acțiune. Compania avertizează însă că această estimare nu reprezintă o garanție și tranzacția depinde de aprobările autorităților de reglementare din România.
 
Buildcom EOOD este companie bulgară fondată în 1994, specializată în comerțul internațional cu cereale și oleaginoase. Este afiliată cu Oliva AD, cel mai mare producător de ulei de floarea-soarelui din Bulgaria.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Tranzacție majoră în industria uleiului Infinity Capital Investments își vinde participația de 91,42% din Argus S.A. către compania bulgară Buildcom EOOD

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii