Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 14 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nava-școală „Mircea“ pornește într-un marș transaltantic până în Statele Unite ale Americii

ro

14 Apr, 2026 15:57 316 Marime text
foto: Forțele Navale RomâneNava-școală „Mircea” va pleca joi, 16 aprilie, din portul militar Constanța, într-un marș internațional de instrucție, cu durata planificată de cinci luni, având la bord un echipaj format din 188 de membri, dintre care 75 sunt cadeți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și 19 sunt studenți străini de la academii navale din zece țări partenere (Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia), care se vor alătura cadeților români pe parcursul marșului.

Potrivit Forțelor Navale Române, acesta este al patrulea marș transatlantic executat de nava-școală „Mircea” până în Statele Unite ale Americii, după cele din anii 1976, 2004 și 2009. Nava simbol a Forțelor Navale Române va participa la o serie de activități de instruire pe mare și de reprezentare în diferite porturi de escală, incluzând și participarea la ceremoniile organizate cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independență a Statelor Unite ale Americii.

Astfel, velierul își va asuma cu responsabilitate titlurile de „Ambasador Onorific în Serviciul României” și de „Ambasador al României sustenabile”.

Nava-școală „Mircea” va reveni în portul militar Constanța în luna septembrie, după peste 150 de zile de marș, timp în care va parcurge aproximativ 14.000 de mile marine și va executa escale în 15 porturi din Italia, Spania, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Puerto Rico, Canada, Tunisia, Grecia și Turcia.

Ceremonia de plecare a velierului va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 10.00, în portul militar Constanța.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii