Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la bordul Navei-Școală „Mircea” (FOTO)
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la bordul Navei-Școală „Mircea” (FOTO)
31 Mar, 2026 21:53
ZIUA de Constanta
191
Marime text
191
Marime text

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu au urcat la bordul Navei-Școală „Mircea”, unde au transmis urări de drum bun militarilor și cadeților marinari, care vor porni în cel de-al patrulea marș transatlantic din istoria velierului.
Familia Regală a vizitat centrul de comandă și a discutat cu echipajul despre misiunile internaționale de instruire care promovează duc departe de țară mesajul României, pe mările lumii. Oaspeții regali s-au întâlnit cu viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale, cu comandorul Silviu Moraru, comandantul navei, precum și cu ofițeri ai Statului Major, a transmis Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.

„Marșul de instrucție al Navei-Școală Mircea va dura 153 de zile, acostând în douăsprezece țări și ajungând pe continentul american unde, la New York, pe 4 Iulie 2026, marinarii români vor sărbători alături de colegii lor americani 250 de ani de la Declararea Independenței Statelor Unite ale Americii. Un număr de aproape 100 de cadeți marinari, din România și alte opt țări ale lumii, alături de 100 de membri ai persoanalului militar navigant, vor petrece cele cinci luni ale anului pentru a se instrui, teoretic și practic.
După cincizeci de ani, Nava-Școală „Mircea” se va afla, în anul 2026, în aceeași cursă cu navele sale surori (fabricate în secolul al XX-lea la Hamburg, în Germania): Nava Eagle din SUA, Nava Gorch Fock din Germania și Nava Sagres din Portugalia.
Fabricat la Hamburg, în Germania, în anul 1938, și intrat în serviciul Marinei Militare Române în anul 1939, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, Bricul Mircea rămâne un reper al identității naționale și un laborator de formare pentru multe generații de ofițeri marinari.”, se mai arată în postare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


