Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:20 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moromeţii 2, continuarea legendei

ro

19 Nov, 2018 09:45 857 Marime text
Prin Moromeţii 2, prezentat pe 15 noiembrie la Constanţa, în faţa unei săli arhipline, regizorul Stere Gulea înscrie o altă piesă de referinţă a cinematografiei româneşti. Filmul se alătură firesc celui din urmă cu treizeci de ani, formând împreună un diptic unitar, chiar dacă momentul evocat, realizatorii şi interpreţii rolurilor principale sunt alţii.

În timp ce  Moromeţii 1 era despre satul tradiţional, cel de acum prezintă ,,începutul sfârşitului”, în speţă anii 45-46 ai instaurării comunismului, văzuţi prin ochii lui Ilie Moromete şi ai fiului Niculae, ajuns adolescent. Speranţele tânărului se lovesc de scepticismul tatălui, care descifrează mai bine realitatea, încercând să-şi ţină fiul departe de comunişti. Dacă, participând la reprimarea brutală a unei demonstraţii de ziua regelui de către noile autorităţi, Niculae bănuim că va câştiga în luciditate, focalizându-se pe descoperirea de sine ca scriitor (personajul este un alter-ego al lui Preda), tatăl, în schimb, se va stinge în tăcere, învins de greul vieţii şi de presiunea noii puteri, căreia îi predă într-un final pământul rămas după înzestrarea fiilor.
           
Ca o primă observaţie, făcută imediat după vizionarea peliculei, aş aminti excelenta interpretare a lui Horaţiu Mălăele. Victor Rebengiuc crease în Moromete mai degrabă un sensibil ultragiat, pe când Mălăele îl face un cerebral apt să anticipeze mersul lucrurilor. Şi umorul personajului este mai accentuat, replicile seci, ,,englezeşti”, fiind savurate de cei din sală. Să menţionăm şi că ele nu apar în textul lui Preda, fiind imaginate, însă absolut în spiritul eroului, de scenaristul Stere Gulea.Cu talent de literat, acesta îl scrie pe Moromete în palimpsest de la un film la altul, adâncindu-i personalitatea.
           
Întrebarea finală a lui Moromete pusă primarului nu este dacă era corect să i se ia pământul la C.A.P., fiindcă evident nu era, ci dacă ,,o să iasă bine”, noul primar răspunzându-i cam cu jumătate de gură ,,O să iasă, de ce să nu iasă”. Moromete din film, ca şi cel din roman, are puterea să vadă peste interesul personal, iar întrebarea amintită invită spectatorul la o privire din dublă  perspectivă temporală asupra epocii de comunism, fiind generatoare şi de alte întrebări.
           
Moromete al lui Mălăele e genial ca şi cel al lui Rebengiuc, după cum toţi ceilalţi actori sunt convingători şi percutanţi ca şi cei ai primei serii. Se fixează în memorie debutantul Iosif Paştina  în rolul tânărului candid, Dana Dogaru - o Catrina bigotă şi resentimentară, Oana Pellea, iubita de la bătrâneţe a lui Moromete - o femeie modernă, independentă, ivită în lumea satului, Gheorghe Visu - Matei Dimir, ţăranul care provoacă turbulenţe în timpul strângerii cotelor, Florin Zamfirescu - Ţugurlan, Ion Caramitru - directorul şcolii (păcat că apariţia a fost aşa de scurtă!).
           
Imaginea alb-negru pare singura posibilă pentru acest film, iar coloana sonoră e de excepţie, fiind alternate fericit pauzele de vorbire cu muzica şi zgomotele vântului (,,vântul istoriei”!), adevărat personaj, ca şi în filmul ,,Iarba verde de acasă”. Decorurile, de asemenea, recompun cu grija detaliilor impresia de puritate şi austeritate a unei case din Muntenia. Memorabilă este şi imaginea gării minuscule în care tatăl se desparte de fiu, ce sugerează că pe acolo nu trece decât linia a doua sau a noua a istoriei, una prea grăbită şi dispreţuitoare cu oamenii.

De unde această iubire a publicului pentru Moromeţii 1 şi 2?

Pe lângă stima pentru actori îndrăgiţi, pentru regizor, pentru Marin Preda, cred că e vorba despre nostalgia după satul românesc, pe care l-am cunoscut aproape toţi în copilărie. Stere Gulea ne explică celor atenţi la detalii ce s-a întâmplat cu el, de ce nu mai e… El transpune în două ore intervalul de aproape treizeci de ani din volumul al doilea al cărţii lui Marin Preda, coroborându-l cu date autobiografice din Viaţa ca o pradă şi din publicistica scriitorului. Cred că face un mare serviciu generaţiilor de azi, care găsesc greu timpul pentru romane şi chiar pentru a se informa în legătură cu istoria  recentă a ţării.

Despre Marina Cuşa
 
Potrivit www.usr-dobrogea.ro, Marina Cuşa este membră a Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2017. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea din Bucureşti, Secţia română-engleză, a fost profesor în mediul rural, bibliotecar la Biblioteca Universităţii Ovidius, iar din  anul 1991, profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanţa.
Provine dintr-o familie ce a dat încă doi scriitori, istoricul şi romancierul Nicolae Cuşa şi George Cuşa, fost deţinut politic, memorialist al detenţiei comuniste.
A debutat editorial cu „Poemele mature“, Constanţa, Ex Ponto, 2009. Au urmat volumele: „Întâlnire virtuală“, roman, Ex Ponto, 2012 (Premiul pentru debut în roman pe anul 2012 al Filialei Dobrogea a USR), „Orizontul cărţilor“ (recenzii şi eseuri), Ex Ponto, 2016, „Grădina japoneză“, Ex Ponto, 2017.
A colaborat cu revistele de cultură constănţene Ex Ponto, Agora, Albatros, InterArtes, dar şi la Permanenţe, Actualitatea literară, Poezia, Helis şi altele.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii