Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:09 22 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală O călătorie în timp - orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (I). Necesitatea unei reconstituiri istorice

ro

15 Oct, 2019 00:00 1424 Marime text
Ne plimbăm adesea pe străzile din peninsulă admirând clădirile vechi ale urbei, edificii monumentale încărcate de istorie. Unele au fost renovate și își continuă poveștile, altele sunt ruinate și se zbat să supraviețuiască într-un cotidian în care, pentru cei mai mulți dintre oameni, timpul nu mai este clepsidra istoriei, ci doar un banal termen oneros, folosit mereu în demersul de a-ți construi averi.
 

 
Clădirile Constanței vechi sunt însă mereu gata să îți împărtășească din tainele lor, dacă ai, fie și pentru o clipă, bunăvoința de a te opri în loc și de a le admira. Cele mai multe dintre aceste edificii au fost construite la începutul veacului trecut sau în tumultuoasa epocă interbelică. Există chiar și câteva mai vechi, de la finele secolului al XIX-lea. Sunt toate martore ale unei istorii minunate, iar cercetarea lor te poate ajuta să reconstitui povestea unui oraș modern al cărui locuitor însuși tu ești astăzi.
 
Privind vechile străzi ale urbei, casele impunătoare cu decorațiuni arhitecturale deosebite, gândul te duce la vremurile acelea de demult. Te gândești la ce oameni au locuit în acele clădiri, ce visuri au avut, cum le-au fost viețile... Este drept să faci asta pentru că tu însuți, cititorule, vei deveni la un moment dat doar o poveste a Constanței și vei dori ca cineva să își aducă aminte de... istoria ta!
 
Dincolo de acest început, pentru unii poate cu prea mult iz melodramatic, este misiunea noastră să încercăm să reconstruim povestea urbei pe care o iubim. În această serie de articole nu ne vom referi decât indirect la povestea Tomisului antic, obiectivul principal fiind acela de a înțelege cum s-a născut orașul modern Constanța. Pentru aceasta ne vom folosi de mărturii ale perioadei respective, precum și de bogate studii și opere semnate de-a lungul ultimelor decenii de specialiști reputați.
 

Constanța anilor 1887-1890

 
Demersul nostru gazetăresc nu poate cuprinde toate elementele legate de istoria modernă, motiv pentru care am ales să abordăm doar o anume perioadă, și anume Constanța anilor 1887-1890. Este una mai puțin cunoscută publicului larg dar analizarea acelor ani ne poate ajuta să înțelegem dezvoltarea ulterioară a orașului de la țărmul pontic. De aceea, vom încerca să răspundem la întrebarea: cum arăta orașul în urmă cu aproximativ 130 de ani?
 
În 1889, Constanța era o comună urbană, o așezare intrată pe drumul ascendent al dezvoltării și modernizării. Abia trecuse un deceniu de la Războiul de la Independență și de la intrarea administrației românești în Dobrogea. Se folosesc cu privire la momentul 14 noiembrie 1878 tot felul de termeni: unire, reintegrare, reîntregire, alipire, anexare, dar lăsăm polemica alegerii unui cuvânt potrivit pe seama specialiștilor.
 
În 1889 Constanța era așadar de 11 ani urbe a Regatului României, dar încă departe de aspirațiile statului român, de viziunea lui Carol I de a crea aici un port important pe harta Europei. Portul Constanța era încă mic, nemodernizat, lucrările în acest sens urmând să aibă loc, sub conducerea genialului inginer Anghel Saligny, abia în perioada 1899-1909.
 
La 11 ani după Războiul de Independență, Dobrogea era în continuare izolată de restul țării, neexistând un drum terestru care să o lege de aceasta (n.a. Podul Carol I, numit azi Saligny începe să fie construit în 1890 și va fi inaugurat în 1895).
 

Traseul București - Constanța era parcurs în două zile

 
Este drept că orașul Constanța era deja stațiune turistică și țintă a vilegiaturiștilor dornici de "băi de mare și de soare". Ca să ajungi însă să te desfeți în apele Mării Negre, trebuia însă să te înarmezi cu răbdare: de la București la Constanța făceai aproape două zile. Era așadar o adevărată aventură: plecai de la București cu trenul la Giurgiu, de aici luai vaporul care după ore bune ajungea la Cernavoda. De aici te îmbarcai în trenul de Constanța, care mergea pe linia ferată făcută în 1860 de către englezii de la Danube Black Sea Railway (DBSR).  Chiar și aceste condiții, Constanța atrăgea iar vara, în ciuda obstacolelor pomenite, devenea ținta turiștilor din întreaga țară. Să nu uităm că aici ajunsese în 1882 și suferindul Mihai Eminescu, mereu îndrăgostit de mare.
 

Date demografice

 
Constanța de la finele anilor 1880 se confrunta așadar cu probleme serioase de infrastructură dar, chiar și în aceste condiții, se dezvolta continuu, de la an la an. În sprijinul acestei afirmații ne vin datele statistice privind creșterea demografică. Astfel, În 1879 orașul număra 4.530 de persoane, dar dintre aceștia doar în jur de 3.000 erau vechi locuitori, restul fiind funcționari ai noii administrații românești sau soldați ai armatei naționale. O altă sursă ne indică o populație civilă de numai 1.263 de persoane. Este vorba despre un raport din 1943 al avocatului Scarlat Huhulescu (prim-ajutor de primar în anii 30), raport intitulat „Constanța -eri, astăzi, mâine; Tomis, Kiustendje, Constanța“, disponibil în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 
Înclinăm spre prima variantă, întrucât un an mai târziu, în 1880, Constanța avea 5.203 locuitori. Dintre aceștia doar 279 erau români, 1.543 greci, 348 bulgari, 288 armeni, 353 turci, 1.917 tătari, 12 sârbi, 23 de italieni, 15 englezi, 11 ruși, 477 israeliți (evrei) etc.
 
Populația Constanței crește de la an la an: în 1881 avea 5.710 locuitori. dintre care 348 erau români. Ultimul recensământ oficial al deceniului este cel din 1882, până în 1896 nemaifiind realizat un altul. Astfel, în 1882, urbea număra 6.437 de persoane, din care 485 erau români, 1.738 greci, 366 bulgari, 404 armeni, 1885 tătari, 52 italieni, 31 francezi, 82 englezi, 11 ruși, 535 israeliți (evrei), 156 alte naționalități. Pentru anul de referință 1889 nu avem cifre privind populația orașului.
 
La următorul recensământ oficial, cel din 1896, Constanța va avea 10.419 locuitori, dintre care români 2.519, un procent de 24% din totalul populației urbei.  În 1905, orașul numără 15.777 de locuitori, dintre care 9.156 români, adică un procent de 58%. Ultimele două statistici (din 1896 și 1905) nu surprind deloc, fiind vorba despre o creștere demografică survenită după construirea Podului de la Cernavodă și explicabilă și prin continua dezvoltare a Constanței.
 

„În Gara Constanța, te așteaptă poporația orașului cu o simpatie familiară...“

 
Constanța era un magnet pentru toți românii, dornici să cunoască magia acestui tărâm udat de apele Pontului. Iată ce scria la 1887 un publicist al vremii, V. Grozescu, autor al articolului "Unsprezece luni în Orient" (n.a. citat de sursa bibliografică Doina Păuleanu în "Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii", vol.1, p.92): "Era ora 9 de sera când trenul intră în Gara Constanța, unde de regulă te așteaptă poporația orașului cu o simpatie familiară...".
 
Grozescu se arată inițial surprins să găsească un oraș plăcut și cu "arangiament european", dar tot el este cel care ne oferă și explicația necesară: "Guvernul român a depus aici mari sacrificii ca să renască acest oraș... pururea comercial și de mare interes. A pavat și regulat stradele, a edificat o catedrală de o frumusețe și de un stil rar care redică aspectul orașului de minune (n.a. la 1887 Catedrala Ortodoxă Petru și Pavel este deja construită, terminată în 1885 dar nu este încă pictată total și nici sfințită)... (Guvernul) a lăsat a se construi școli, hoteluri, casărmi, scăldi maritime, a renovat portul unde dilnic îmbarcă o mulțime de corăbii productele române... Cu un cuvânt: a curățit ca un Hercule grajdul lui Augias și a plantat aici în Orient cultura română din nou".
 
Comparația făcută de Grozescu este interesantă. Curățirea grajdurilor lui Augias reprezintă a cincea muncă a eroului grec Hercule (Herakles). Potrivit legendei elene, acesta a curățat într-o singură zi grajduri nespălate de trei decenii, abătând prin acest staul de vite cursurile a două râuri Alphaeus și Peneus, apele acestora ducând cu ele gunoiul strâns atâta amar de ani.
 
Dincolo de aspectul plăcut al orașului, martorul vremii ne oferă și o descriere extraordinară a priveliștii (n.a. aceeași sursă bibliografică - Păuleanu, op.cit, p.92): "Posiția orașului e una din cele mai plăcute, spelat de mare în golful Mării Negre și privesci pururea o panoramă din cele mai importante. Vedi adesea cum vapoarele  gigantice cu catargele lor împânzate se luptă cu turbatele valuri... E magnifică priveliscea atunci când fiica dimineții, Aurora cu degetele trandafirii resare peste valul negru al nopții... O! Ce frumoasă privelisce este la Constanța pentru un suflet zdrobit!"...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
"Raportul prefectului județului Constanța referitor la situația județului pe anul 1887-1888. Instrucțiunea publică, mișcarea populației, starea sanitară, căile de comunicație, arest preventiv, venituri înregistrate, cheltuieli efectuate" - document publicat în volumul Dobrogea în Arhivele Românești 1597-1989, coordonator Virgil Coman, "document nr.50 - Constanța 1889"
Doina Păuleanu - "Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii", vol.1 și 2, 2005
Colonel Ionescu M. Dobrogianu - "Tomi-Constanța", monografie, 1931
Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan - "Constanța - memoria orașului 1878-1940", vol 1, 1997
Th.Ionescu, IN Duployen - "Constanța și Tekirghiolul, ghid ilustrat", 1924
Marian Moise - "Constanța veche - Restituiri necesare", 2001
Petru Vulcan - "Albumul național al Dobrogei 1866 - 1877 - 1906"
Maria Comăniţă Cica - "Poveştile Mamaiei"
"Analele Dobrogei", serie veche 1920-1938
Petre Covacef  - „Povestea Farului Genovez”
Av. Scarlat Huhulescu - "Constanța -eri, astăzi, mâine; Tomis, Kiustendje, Constanța", 1934, raport prezentat la cel de-al treilea congres al presei de provincie din România, din 28-30 septembrie 1934.
 
Sursa foto: Ilustrație din „Dobrogea 1878 - 1928. Cincizeci de ani de vieață românească“

Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (IV). Misiuni dificile

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii