Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:00 16 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea la 1896. Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon (II) „Când se va termina construirea portului, aici va fi debuşeul tuturor producţiunilor României“ (galerie foto)

ro

19 Aug, 2019 00:00 634 Marime text
Trecuseră deja 18 ani de la intrarea Dobrogei sub administraţie românească, dar ţinutul dintre Dunăre şi Mare era guvernat de legi speciale, iar locuitorii săi nu se bucurau încă de toate drepturile celorlalţi români (un exemplu: judeţele Dobrogei nu aveau reprezentanţi în Parlament). Dobrogea era un ţinut cosmopolit, văzut de unii drept un El Dorado promiţător de înavuţire rapidă, de alţii ca un ţinut secetos şi bătut de vântul aspru - interesant doar vara pentru băile de soare şi de mare, iar de o a treia categorie, cea a celor mulţi şi simpli - drept casa şi locul unde sperau să ducă un trai liniştit.
 

 
Dobrogea îi atrăgea însă pe toţi, ca un magnet, având aura acea misterioasă a unui ţinut milenar, cu poveşti şi locuri incredibile, cu pitoreşti locuitori de toate rasele şi religiile şi cu aşezări din care parfumul oriental, moştenire a Evului Mediu otoman, refuza cu îndărătnicie să dispară. Aşa cum se întâmpla cu toţi cei care îi călcau ţarina, Dobrogea aceasta îl fermeca şi pe tânărul ofiţer de geniu Athanasie Napoleon.
 
Pe drumul său, început pe ţărmul dobrogean al Dunării, autorul ajunge la Măcin, la acea vreme un oraş (comună urbană) de 3.915 locuitori. Descrierea geografică este exactă, aşa cum îi sta bine absolventului de şcoală de geografie militară: „... situat pe malul Dunărei vechi, cari în această parte se chiamă şi canalul Măcinului şi la o depărtare de aproape dece kilometri de Brăila. Are o importanţă militară destul de mare, corespundând punctului favorabil de trecere de la Ghecet (azi comuna Smârdan, spre Brăila), ce e la o depărtare destul de mică de Măcin. În acelaşi timp, micul port de pe Dunăre este nodul comunicaţiilor ce vin de la Isaccea, Babadag şi Hârşova”.
 
Mai atras este autorul de alt oraş important al nordului dobrogean, Isaccea, la acea vreme locuit de 2.329 de oameni: „Are o mare importanţă militară, fiind singurul punct favorabil de trecere din Basarabia în Dobrogea. Pe aci au trecut toate popoarele barbare cari au invadat în peninsula Balcanică; asemeni Ruşii când au trecut în campaniile din 1828-1829 contra Turcilor. Isaccea este considerat ca şi cheia apărării Dobrogei în partea despre Nord, fiind punctul cel mai important de sprijin al liniei de apărare, însemnată prin Dunăre“.
 
Cel mai important oraş al judeţului din nord este însă, bineînţeles, Tulcea, unde la 1896 locuiau 18.860 de persoane. Athanasie Napoleon descrie urbea înfloritoare şi pitorească: „Aşezată pe o poziţiune dominantă... Pe malul Dunărei şi anume în partea de Nord Est se află un del (n.a. deal) înalt şi pietros numit Hora Tepe (n.a. azi Colnicul Hora)... Pe vârful lui Măria Sa Domnitorul Românilor (n.a. regele Carol I) a pus piatra fundamentală a unui Monument Comemorativ în urma alipirei Dobrogei la România, dupe resboiul din 1877-1878 şi în urma încheierii tractatului de la Berlin”.
 
Informaţiile oferite de Athanasie Napoleon nu ne surprind prea mult acum, dar la acea vreme ele erau foarte puţin cunoscute de către românii trăitori în alte provincii ale ţării. Ofiţerul de geniu călătoreşte şi în Deltă şi pe braţele de vărsare ale Dunării în Marea Neagră. Scrie despre Chilia Veche aşezată pe malul drept al braţului cu asemenea numire şi în faţa oraşului Chilia Nouă din Basarabia... Avea o mare importanţă militară şi comercială odinioară, pe când forma punctul extrem al apărărei Moldovei de jos”.
 
Călătoria sa îl duce până la Sulina, pe ţărmul mărei, într-un oraş înfloritor graţie Comisiei Europene a Dunării, ce îşi avea sediul acolo. Este un oraş unde se face comerţ intens dar care este şi de o mare importanţă strategica militară. Ne spune autorul: „...comandă intrarea oricărui bastiment de resboiu de pe mare, pe Dunăre prin Canalul Sulinei. Posedă doue faruri mari şi unul mic în curtea Palatului Comisiunei Europene. Unul din cele două mari faruri e înaintat de la ţerm la 1500 de metri, spre a înlesni orientarea năvilor ce sosesc din depărtare cu direcţiunea Sulinei, celălalt far este de partea de jos a Canalului, pe ţermul mărei chiar, spre a ilumina vaselor în timpul nopţii intrarea lor în port”.
 

 
După o scurtă descriere a Catarlezului (Sfântu Gheorghe, sat de 725 de locuitori a căror activitate este „pescăritul”, autorul coboară spre sud. De la Sfântu la Constanţa nu mai sunt porturi importante, dar în această zonă de lacuri (complex Razelm Sinoe) el nu uită să amintească de „câteva sate cari fac un comerciu important cu pescăritul”. Acestea sunt Enisala, Caramanchioi (azi sat Sălcioara, com. Jurilovca), Jurilofca şi Casapchioi (Sinoe). Ne spune autorul: „majoritatea populaţiunei acestor sate ocupându-se exclusiv cu acesta (n.a. cu pescuitul) deorece lacurile din împrejurimi sunt destul de bogate în tot soiul de pesci”.
 
Cea mai amplă dintre descrierile localităţilor este evident cea referitoare la Constanţa, despre care ne spune că are o populaţie de 10.418 locuitori. În acel moment, statul român demarase oficial acţiunea de modernizare a Portului Constanţa, dar aceasta era încă în faza de proiecte, planuri, acordări de fonduri şi credite, licitaţii, contestaţii, scandaluri de presă etc. Modernizarea efectivă a Portului Constanţa avea să se facă efectiv în perioada 1899-1909, sub conducerea aceluiaşi genial Saligny, dar Athanasie Napoleon nu avea cum să ştie acest lucru în anii peregrinărilor sale dobrogene. Iată ce scrie el despre Constanţa: „Este situată pe o limbă de pământ ce-naintează în Mare şi care poartă numele de Capul Constanţei. Portul se află ]n partea de sud a oraşului şi construirea sa sistematică s-a început anul acesta chiar, în urma aprobării de către guvern a creditului necesar construcţiei lui... Are două faruri, dintre cari unul pe ţărmul Mărei (Farul Genovez), în partea de nord a oraşului, pe bulevardul de lângă ţărmul Mărei (bulevardul Elisabeta), iar celălalt în vale, la intrarea în Port”.
 

 
Locotenentul îşi continuă descrierea, oferind informaţii interesante legate de istoria Constanţei, atât cât era cunoscută aceasta la acea vreme: „În vechime purta numele de Tomis, după numele fondatorului ei Tomis (!), şeful unei colonii eline din Milet, care a venit din Asia Mică pentru a se stabili aici... În timpul dominaţiunei romane forma împreună cu oraşele din prejur republica Tomitanorum a cărei capitală era Tomis. Constantin cel Mare îi dete numele de Costanţiana după numele surorei sale... Bulgarii în secolul VII distruseră până la temelie cetatea iar genovezii o reconstruiră din nou în timpul cruciadelor (?) (n.a. genovezii primesc de la bizantini monopol comercial în Marea Neagră şi la Gurile Dunării în sec. XIII şi fac unele amenajări portuare în Constantia)... În timpul turcilor Constanţa căzând în puterea lor, începe a degenera din nou, perdându-şi şi însemnătatea de mai nainte”.
 
Athanasie Napoleon ajunge cu descrierea sa şi în vremurile moderne, vorbind despre potenţialul uriaş al acestei urbe: „Azi, cu construirea podului de peste Dunăre ce o pune în legătură directă cu restul ţărei românesci, ea merge cu paşi repezi spre progres... Când se va termina şi construirea portului ei, aici va fi debuşeul tuturor producţiunilor României, mai ales ale Olteniei şi Munteniei, remânând Galaţii şi Brăila mai mult ca debuşee pentru producţiunile Moldovei...”
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Lt. Athanasie Napoleon - Dobrogea şi Gurile Dunării din punctele de vedere fisic, militar şi politic-administrativ (text şi hartă, Bucuresci, Stabilimentul Grafic IV Socecu, str. Berzii, 1896
Lt. Athanasie Napoleon - Curs de Geografie Militară a României, 1897
Marin Ionescu Dobrogianu - Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti, 1904
Maria Buturugă - Războiul româno-bulgar, Bibliografia militară a anului 1913, Biblioteca Academiei Române, biblacad.ro/philobibliographica
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Dobrogea la 1896 Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon. Oraşele provinciei (I)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii