Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:59 16 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsurile dispuse de ISU Dobrogea, pentru sezonul estival Opt puncte de prim ajutor, amplasate pe plajele de pe litoral

ro

26 Jun, 2019 15:05 558 Marime text
 
Litoralul Marii Negre este întins pe aproximativ 100 km din teritoriul judeţului Constanţa, cuprinde 14 staţiuni turistice, iar, pe timpul sezonului estival, devine una dintre cele mai aglomerate zone turistice.

Potrivit evidenţei publicate pe site-ul Ministerului Turismului, la nivelul judeţului Constanţa, sunt înregistraţi aproximativ 1800 de operatori economici, ce desfăşoară activităţi de cazare turistică şi 1300 de structuri de alimentaţie publică, ce desfăşoară activităţi în cadrul unităţilor de turism sau independent.

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în această perioadă, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri ce vizează, pe de o parte, asigurarea unei intervenţii operative a structurilor inspectoratului pentru limitarea, lichidarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de urgenţă sesizate prin Sistemul Naţional Unic de Urgenţă 112 şi, pe de altă parte, desfăşurarea controalelor de prevenire, împreună cu structurile abilitate.

Astfel, sunt vizate, cu consecvenţă, următoarele obiective:
  • planificarea şi organizarea acţiunilor preventive în zonele şi localităţileturistice, precum şi a celor în cooperare cu celelalte structuri ale M.A.I.;
  • verificarea structurilor de primire turistice şi de alimentaţie publică, destinate turismului din zona litoralului, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai serviciilor descentralizate, în condiţiile respectării prevederilor legale şi, după caz, a protocoalelor de colaborare;
  • asigurarea unei capacităţi optime de intervenţie pentru îndeplinirea misiunilor specifice situaţiilor de urgenţă generate de incendii şi dezastre în zonele şi localităţile cu potenţial turistic, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora prin intervenţii operative;
  • optimizarea relaţiilor de conlucrare şi cooperare cu unităţile ministerului precum şi a colaborării cu instituţii abilitate în domeniul asigurării ordinii publice şi gestionării situaţiilor de urgenţă;
  • intensificarea controalelor şi acţiunilor preventive în scopul reducerii numîrului de incendii, precum şi situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi sensibilizării turiştilor privind riscurile de incendiu specifice. 
 
În ceea ce priveşte controalele de prevenire a situaţiilor de urgenţă la unităţi de turism şi agrement, acestea vizează, cu prioritate, construcţiile care au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, obiectivele la care se înregistrează aflux mare de turişti pe timpul sezonului estival (cluburi/unităţi de alimentaţie publică), cladirile de turism, încadrate, potrivit reglementărilor tehnice specifice, drept “clădiri înalte”, obiective la care s-au produs situaţii de urgenţă în anul precedent, amenajări temporare în care vor fi organizate concerte sau spectacole, parcuri de distracţii şi agrement, târguri tematice şi alte amenajari similare, precum şi tabere şcolare şi alte asemenea spaţii cu caracter sezonier.

Misiunile preventive vizează şi obiectivele autorizate de Ministerul Turismului, necontrolate în anii 2017 si 2018, din punct de vedere al “numărului locurilor de cazare” (hotel, motel, pensiune, vilă, camere de închiriat etc), motivat de faptul ca, pentru multe obiective a fost schimbată destinaţia, astfel încât acestea să nu mai poată fi încadrate în prevederile HGR nr. 571/2016.

Totodată, pe timpul acestor misiuni, va fi verificat şi sistemul de înştiinţare/alarmare din localităţile de pe litoral şi vor fi verificaţi operatorii economici din agricultură şi SVSU.

Un accent deosebit va fi pus pe acordarea asistenţei tehnice de specialitate, operatorilor economici din turism şi societăţilor comerciale de agrement în domeniul organizării şi functionării sistemelor de protecţie la incendiu, asigurării evacuării şi menţinerii în funcţiune a mijloacelor de intervenţie în caz de incendiu, dezastre etc. precum şi pe activităţile de informare publică, în ceea ce priveşte regulile ce trebuie respectate pe perioada sezonului estival, adaptate la specificul zonei de competenţă.

În conformitate cu OIG nr. 23435 din 35.05.2019, pentru executarea controalelor de prevenire la unităţile de alimentaţie publică şi de turism,  inspecţia de prevenire judeţeană va fi sprijinită, pe toată durata verii, cu 28 de inspectori, grupaţi în 7 serii (câte 4 specialişti/serie), de la inspecţiile de prevenire din unităţile subordonate IGSU, fiind ales doar personal militar cu o vechime mai mare de 3 ani în cadrul inspecţiei de prevenire.

De acelaşi sprijin a beneficiat inspectoratul nostru şi anul trecut, misiunile specifice fiind executate fără probleme.
În ceea ce priveşte asigurarea unui timp de răspuns optim la solicitările persoanelor care se află în situaţii periculoase, comanda inspectoratului a efectuat demersurile necesare pentru operaţionalizarea, pe întreg litoralul, a 10 puncte temporare de stingere (faţă de 9 anul trecut), 8 puncte de prim ajutor (faţă de 7 vara precedentă) şi 5 puncte de salvare acvatică (la fel ca în 2018).
       
Din cele 10 puncte temporare de stingere, 8 au program de lucru permanent (Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Costineşti şi staţiunea Mamaia), iar 2 doar în week-end (Valea Dacilor şi Vama Veche).
       
Fiecare dintre acestea este încadrată cu câte o autospecială de stingere a incendiilor.
       
Cele 8 puncte de prim ajutor au fost amplasate pe plajele din Corbu, Techirghiol, Năvodari, staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Saturn şi Vama Veche.  
         
Acestea sunt dotate, în total, cu 7 şenilate, 7 corturi, 8 ambulanţe SMURD şi 3 motociclete SMURD şi au programul de lucru de 12 ore/zi (în intervalul orar 08.00 – 20.00).

După ora 20:00, când punctul de prim ajutor se închide, ambulanţele şi motocicleta SMURD detaşate din ţară vor executa servicul din alte locaţii.
       
Pe toată durata sezonului estival, punctele de prim ajutor vor fi sprijinite, în mediul acvatic, de 5 ambarcaţiuni (puncte de salvare din mediul acvatic), ce vor staţiona astfel:
1 ambarcaţiune în Portul Turistic Tomis - asigură intervenţia în zona de îmbăiere a Staţiunii Mamaia;
1 ambarcaţiune în Portul Turistic Belona din Eforie Nord - asigură intervenţia în zona de îmbăiere a Staţiunilor Eforie Nord şi Eforie Sud;
1 ambarcaţiune la Grupul de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă - asigură intervenţia în zona de îmbăiere a oraşului Mangalia şi staţiunile aferente până la Costineşti, inclusiv;
1 ambarcaţiune pe Lacul Techirghiol - asigură intervenţia în zona de îmbăiere a Lacului Techirghiol;
1 ambarcaţiune pe Lacul Siutghiol - asigură intervenţia pe întreg lacul, având în vedere că pe acesta se desfăşoară frecvent evenimente cu diferite ambarcaţiuni.Echipajele din Portul Tomis, Siutghiol, Eforie şi Mangalia vor fi sprijinite în acţiunile de căutare-salvare de scafandrii. Aceştia vor fi numiţi din rândul personalului planificat la sesiunea de antrenamente de la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie. 
       
Pentru a putea face faţă tuturor situaţiilor de urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a solicitat, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, suplimentarea forţelor şi mijloacelor unităţii noastre cu personal şi tehnică de la alte inspectorate judeţene.
        Astfel, în sprijinul nostru au fost trimise, de la inspectoratele din ţară,
        - 7 ambulanţe SMURD tip B2 (faţă de 6 ambulanţe anul trecut);
        - 7 şenilate (faţă de 6 autospeciale anul trecut);
        - 5 autospeciale de lucru cu apă şi spumă (faţă de 3 anul trecut);
        - 1 microbuz pentru transport personal (la fel ca anul trecut).
În plus faţă de anul trecut, în această vară au mai fost trimse pe litoral:
        - 2 autoturisme;
        - 1 motocicletă SMURD;
        - 1 ambarcaţiune RHIB.   
       
Totodată, un număr impresionant de forţe, de la 18 inspectorate din ţară – faţă de 26 de inspectorate anul trecut (Dolj, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vrancea, Iaşi, Teleorman, Galaţi, Hunedoara, Buzău, Prahova, Bihor, Maramureş, Suceava, Botoşani, Sibiu, Timişoara şi Drobeta Turnu Severin), va fi angrenat, pe toată durata verii, în misiunile de pe litoral: 1088 de subofiţeri (faţă de 680 anul trecut), împărţiţi în 8 serii (faţă de 7 vara trecută), a câte 2 săptămâni, câte 136 de subofiţeri operativi/serie (faţă de 85 subofiţeri/serie în sezonul trecut) vor veni în sprijinul cadrelor noastre, pentru asigurarea unei  intervenţii rapide şi limitarea situaţiilor de urgenţă. 
       
Programul de lucru al personalului operativ din subunităţile de intervenţie va fi de 9-10 ture/lună, în regim de 24 de ore/tură, cu 48 de ore recuperare. 
       
Pentru a acoperi deficitul de personal, vor fi angrenaţi în misiunile de sezon şi elevii Şcolii de subofiţeri pompieri şi protecţie civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, atât pe ASAS-uri, cât şi pe ambulanţe, pentru elevii care au calificare de paramedic, pe perioada cât aceştia se află în practică.
         
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii