Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:15 28 09 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diznou vluisiti zboarî di adeţile armâneşțî „Sărbătoarea sfântă a Crăciunlui”, Creștinismul și „Nascerea (Facerea) Domnuluĭ nostru Isus Christos”

ro

27 Dec, 2021 09:11 1404 Marime text
 
În vremurile moderne, de când vlahii balcanici (aromânii și meglenoromânii), încep să-și consemneze (în dialect și în limba literară), din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – printr-o sumă de intelectuali ieșiți din rândurile lor, formați în spiritul asumării dimensiunii național-identitare românești –, trăiri și tradiții proprii, apelul la obârșia traco-romană și Creștinismul apostolic este prilej de readucere aminte a unor permanențe constitutive, cu atât mai prețioase în vremuri de restriște (cum sunt primele două decenii din veacul trecut).
 
Crăciunlu, prima dintre atestări, a apărut în decembrie 1913 în paginile jurnalului „Aromânul”, editat de București de către un grup de aromâni stabiliți în capitala Vechiului Regat; articolul – unul dintre foarte puține scrise în dialect, ziarul fiind redactat, practic, în limba literară – este semnat At. (nu este exclus să fi fost scris de către conducătorul ziarului, Apostol/Toli Hagigogu, sau de către profesorul-publicist Năstase Hâciu).
 
Creștinizmul în Macedonia a apărut în revista aromânească „Frățilia” (iulie 1901), cu semnătura: Boemus – unul dintre numeroasele pseudonime ale profesorului, scriitor și  publicist, mai târziu și membru în parlamentele din Constantinopol și, respectiv, București – cunoscutul militant național-cultural Nicolae Bațaria (născut la Crușova/Macedonia Otomană în 1874, decedat la București în 1952).
 
Sbor la nascerea (facerea) Domnuluĭ nostru Isus Christos, este publicat în „Revista Pindul” (decembrie 1898), de către un viitor de știință (născut în 1879 la Prilep/Macedonia Otomană, decedat în 1953 la București), membru al Academiei Române; articolul era semnat Theodor Căpidan Seminarist (junele aromân, cu liceul absolvit în Capitală, se afla, pe atunci, la studii în Germania, la faimosul Instituts für rumänische Sprache (Rumänisches Seminar) zu Leipzig, înființat de învățatul german Gustav Weigand (1860-1930).
------------------------------------
 

CRĂCIUNLU 

 
            Vini şi sărbătoarea sfântă a Crăciunlui, vini dzua şi ne aduţi aminte faţirea Hristolui. Lumea creştină, lumea di la noi, care vidzu lăeţli mai cama marli ţi pot s’încapă tu mintea a omlui, care vidzu agrimea a aţilor ţi tăļiară şi virsară sănzi în numele a Hristolui care vidzută cum aişti „creştini” îşi bătură joc di înviţăturli al Isus, cum li călcară îi cicioare ş’li întrebuinţară ca s’arâdă pi alanţi creştini, lipseaşte să s’întreabă: cum di dzâc aişti că ţân sărbătorli al Isus?

            Că năşi fură duşmani a înviţăturilor.

            Numa a cruţilei u purtară ninte, ca s’poată s’teli şi să spindzură. Cu numa cruţiļei s’vearsă sândzile creştinilor cari s’hărisea că vin s’ti nu era înarmaţi, cu numa a cruţiļei căftară s’ascapă di aţeli cari va-ļi află la loclu a lor,cu numa a cruţiļei ascumsiră lăcomia şi agrimea tri care era închisită.

            Tri aţea eļi nu au drept la haraoa cari nu da aduţerea aminte a dzuăli în care apărătorlu a lumiļei s’dipusi pi loc.

            Iu nă easte eroul a nostru Dimitri Cicma... Iu săntu ni-agărşiţli fraţi Dimitri Zica di Petrici şi alumtătorļi din mărata Meglenie... Ti s’faţi tora tu casili a lor, pi ţi stare s’află fumeaļia a lor ţi haraoă pot s’duchească ficiorli oarfăni şi inveastile lăite a lor!

            Ţi harao pot s’aibă dascali a noştri avinanţi, fruntaş ļi a noştri ameninţaţi şi agudiţi, alumtătorļi a noştri şi toţi tinerļi luaţi cu forţa di greţi ca s’facă armata în „batalioanele sacre” a greţilor, ca să-şi da bana ti un ideal care nu i al lor, care easte în contra intereselor lor armâneşti.
            Aşi nă află Crăciunlu, aisti nă li adusiră creştinli...

            Ghini că ti noi şi arăulu care îl tradzim, nă easte înviţătură. Oamenļi chiruţi, casile asparte, horile arse, dascaļi încļişi, fruntaşii bătuţi, prefţili avinaţi, tuti nă săntu un călăuz care va nă ducă s’va nă dischidă calea tră luptele viitoare.

            Sărbători e a Crăciunlui di anlu aistu va nă aducă aminte ţi totuna di datoria a noastră di Armăni ți u avem ca s’băgăm la loc lucrurile asparti şi s’alumtăm după cum nă inveaţă martirii noştri: că ţiva nu s’faţi fără chiardiri şi fără sacrificii.
 
------------------------------------

CREŞTINIZMUL ÎN MACEDONIA

După çe işiră din Filipi, Apostolul Pavlu, Sila şi Timoteiŭ în calea tri Sărună trecură pe la câsăbălu Amfipolis, ca 10 oare cale de Filipi. Muşat era aestu câsâbă, care s’afla la partea din ghĭos a lacluĭ Tachino, aclo iù ază easte ună m̃ică hoară, Eni-Kioi. Amfipolea era mare şi avută, de cât nu avea sinagogă (havră) şi aşi că Ap. Pavlu cu soţĭļi a luĭ dzîua alantă şĭ loară calea şi s’duseră seara tu câsâbălu Apolonia, ĭù stătură maşĭ ună noapte şi dzîua alantă după ună cale ca de 60 de chilometri Apostoļi agĭunseră tu avdzîtlu câsâbă Sărună (Tesalonic), capitala a Macedonieĭ a doŭa şi scamnul a unuĭ proconsul (guvernator roman).

Şi tu chirolu açel Săruna era câsâbă mare şi făçea multu bun lucru, ună că pe aclo treçea gĭadea Via-Egnatia, a doua că era, cum easte şi ază, cama buna şi sigura schele la amare. Veacļĭa numă a câsăbăluĭ era Therme. De cât în anul 315 năintea a Hristoluĭ fu pre-adrat şi mărit de Casandru, dzinerele a Amirăluĭ macedonean Filip II. El îl cļimă Tesalonic după numa a muļĭare-saĭ. Aoaçe avea şi atunçea mulţĭ uvreĭ, avea sinagogă şi tr’açea Apostoļi şedzură, ca s’arĕspândească muşata învĕţătură a Hristoluĭ. Tră şedeare aflară în casa a unuĭ uvreŭ, care din Iisus şĭ-avea alăxită numa în Iason după numă grêçească. Iason ļi-aproche fără plată, ma nu era lişor tră Apostoļĭ ca si-s hrănească. Pradzĭ nu avea, că tută-ļĭ bana Ap. Pavlu bână ca om multu oarfăn. Apoĭa cându s’duseră nêşĭ, în Sărună, era ’nă foame ahât mare, çe tute lucrele s’vindea de şease orĭ cama scumpe de cât totûna.

Agĭutor de la alanţĭ Ap. Pavlu nu vrea s’aproache. Ca să-şĭ scoată hrana, el şi soţĭļi a luĭ lucrară şi-s’pidipsiră multu. Singur Ap. Pavlu, tu cartea I pitrecută cătră tesalonicenĭ, dzîçe aşi: „v’aduçeţĭ aminte, fraţĭ, de curmarea şi lucrul a nostru, că lucrândaluĭ dzîuă şi noapte, ca s’nu îngrecăm a vêrnuĭ de voĭ” (c. 2. v. 9). De cât în Sărună, Ap. Pavlu fu agĭutat şi de nafoară. De doŭă orĭ îļĭ se pitrecură pradzĭ de la Filipi, singurlu loc de la care Apostolul vru s’aproache agĭutor.

De la Filipi, Ap. Pavlu vine cu sănătatea frântă şi cu truplu vătămat de băteare şi de lungă cale. Ma nês şĭ-agârşi tută neputearea a luĭ, nu s’aspăre de alţî nŏĭ pidimadzĭ şi acâţă cu multă gĭuneaţă s’înveaţă lumea Vângheļĭlu. Sburâ treĭ sâmbete pe aradă tu sinagogă. Puţîñĭ uvreĭ s’feaçeră creştiñĭ, de cât Apostolul aduse la îndreapta învĕţătură mulţĭ de alanţĭ locuitorĭ a Sărunăļĭeĭ, ma vîrtos muļĭerĭ de ma bunle case. Şi aşi fu toate părţile pri ĭù trecură Apostoļi. Uvreĭļi nu vrură s’aproache graĭlu al D-dzĕŭ şi mutriră s’facă cât cama arĕŭ a Apostoļĭlor. Păgâñļi s’purtară cama ghine. Iar multe muļĭerĭ de a lor cu tută inima s’feaçeră crĕştine şi nĕse multu agĭutară la arespândirea a crêştinătateļĭeĭ.

După cărţîle çe are pitrecută Ap. Pavlu, videm că de crêştiñĭļĭ din Sărună easte multu mulţumit şi ļĭ alavdă tră credinţa a lor. Iar din Sărună înveţătura crêştină s’arespândi în toată Macedonia.

Ma neoaspeţĭļi a crĕştinătateļĭeĭ nu alăsară ca s’poată Ap. Pavlu s’şeadă în Sărună până s’bagă ghine lucrĕle pe cale bună. Uvreĭļi lu-avinară tută-ļĭ bana pre ĭù trecu el. Aşi şi în Sărună. Pe ascumtişaluĭ să sburâră cu oameñĭļi açeļĭ de cama’nghĭos, cu tuţĭ çirătorĭļi, linicoşĭļĭ, furĭļi, de carĭ era împliñĭ câsăbazĭļi tu chirolu a romanĭlor. Înţăpaţĭ de uvreĭ, aeşti ună dzîuă aplicusiră casa al Iason, ca s’acaţă Ap. Pavlu cu soţĭļi a luĭ. Nu putură s’ļi află, că cu puţin cama năinte eļĭ avea loată tu ştire şi s’avea ascumtă tru altă casă. Tu loclu a lor lu-acâţară Iason şi nescânţĭ alţĭ, care lĕ se părea că sûntu crêştiñĭ, şi-ļĭ duseră la giŭdecătorĭļi din Sărună, le şeaptiļĭ politarchĭ, cum lĕ dzîçea. Al Iason şi a Apostoļĭlor l-afla stepsu, că taha înveaţă lumea, că Amiră nu-ĭ Cesarul Roman, ma Iisus. Gĭudecătorĭļi îļĭ loară al Iason ună sumă de pradzĭ ca chifile (garanţie) şi-l sălăghiră fără si-ļĭ facă çeva arĕŭ. Nu-s’purtară aşi duumvirĭļi de la Filipi.

După aeste çe s’feaçeră, Apost. Pavlu ma nu putea s’şeadă în Sărună. Ascăpă un’oară, de cât uvreĭļi nu vrea lu-alasă arihate. Apoĭa şi ditra nês păţa multe açeļĭ din Sărună, ca Iason şi alanţî, care era fapţĭ crêştiñĭ. Tr’açea fudzi deadun cu Sila s’veade că Timoteiŭ armase nica puţîn ca s’bagă pe-aradă băsearica. Pavlu şi Sila işiră din Sărună noaptea, ca s’nu-ļĭ duchească lumea. Ma ĭù s’m̃eargă? S’loare gĭadea, vrea s’agĭungă la câsâbălu Pela (aproape de Enige-Vardar, Ianiţa de ază), aclo ĭù s’feaçe Alexandru cel Mare. Nu s’duseră, că vrea s’înveaţă tr’oară uvreĭļi din Sărună şi nu vrea s’ļi-alasă arihate. Atumçea alăsară gĭadea, loară altă cale ma multu cătră’n ghĭos şi după çe călcară ahâte arîurĭ, Apostoļi s’duseră la m̃iclu câsâbă Veria, ĭù nu putea ahât curundu s’ļĕ ļĭa urma.

Uvreĭļi din Veria s’purtară multu ghine cu Apost. Pavlu. Lu-alăsară s’înveaţă şi să sburască tu sinagogă şi mulţĭ uvreĭ şi păgâñĭ s’feaçeră crêştiñĭ. Aşi putu nescânte săptămâñĭ s’şeadă neavinat Apostolul.

Ma uvreĭļi din Sărună loară hâbare. Atumçea pitrec oameñĭ, ca s’înţapă açeļĭ din Veria contra al Pavlu. Şi açia, tot ca în Sărună, îļĭ se spuse de cama năinte a Apostoluluĭ çe minduescu uvreĭļi şi atumçea nĕs lipsi s’fugă şi din Veria. Aclo alăsă Sila şi Timoteiŭ, care avea vinită din Sărună, ca s’arĕspândească învĕţătura a Hristoluĭ, iar nês fudzi. Nu fudzi singur. Iļĭ se-avea frămtă dip sănătatea, îļĭ se-avea şcurtată şi videarea. Tr’açea mulţĭ de nŏĭļi crêştiñĭ din Veria s’duseră cu el până la Diona, schele la amare. Aclo intră Apostolu Pavlu tu căiche ş’lo calea tri Athina.

Iar oameñĭli alăsaţĭ de el şi açeļĭ çe viniră după nêşĭ arĕspândiră în Macedonia muşata noastră învĕţătură crêştinească.
------------------------------------
 
SBOR LA NASCEREA (FACEREA)
DOMNULUĬ NOSTRU ISUS CHRISTOS
„Nu vĕ înfricoşaţĭ, că ia vĕ aduc ’nă mare harauă,
care vas’hibă tră tut populu; că astă-ḑĭ s’a născut
în çitatea luĭ David Măntuitorul, care easte Christos Domnul”
 

Fraţĭ chrĕştiñĭ!

Aiste suntu sboarile cu care picurarilli fură andămusiţĭ di anghelu a lui Dumniḑă, care ṽinea ca s’lă spună ’nă mare harauă. Şi cu dealihea mare fu aistă harauă, pi di ună parte, că aistă hăbare nu s’avea avḑâtă dit eta etilor, şi niçi că va si s’avdă vârnă oară; iar pi di altă parte, că maşĭ cu aiste sboară să stinse tută jalea, tută durearea şi tută lacrima di pi faça loculuĭ.

            Ḑîua, în care fură spuse aiste sboară, easte multu mare trĕ noĭ chrăştinilli, că tu aistă  ḑîuă amintăm pe Domnul, care cu putearea luĭ di Dumniḑă aştearse tute picatele anoastre străuşescĭ. Tu aistă ḑîuă amintăm amirăulu amirăllilor, care spulbiră tută putearea açea arauă a lui satan. Aistă easte ḑîua, cându nă înghilliciă un Adam nou, soarle dreptăţillei, care nu póte s’hibă arîs di muşiteaţa pomlui açelui arău, şarpile nu va s’lu urască şi mulliarea nu va s’cuteaḑă ca s’lu arîdă. Tu aistă ḑîuă vĕ spun, fraţĭ chrĕştiñĭ, că noi tuţĭ cari şideam tu întunericlu nescirillei fum scoşĭ la lum̃ină di hillul al Dumniḑă, açel de care tremură çerlu ş’illi s’încllină soarle cu tute stealele. Mare lipseaşte s-u cllimăm ḑîua aistă şi tră  faptul că tu năsă s’feaçe ciudia ciudiilor. Străuşĭlli a noştri au viḑută ciudiĭ marĭ, cum easte açea cându Marea Roşie s’disfeaçe în dauă şi uvreilli tricură pit mesea llieĭ fără ca vărnu si s’îneacă; deapoea ună altă ciudie, açea când Dumniḑă lĕ  pitricu tut a uvreilor hrană dit çer aprópe patru ḑĕçĭ di añĭ ca s’nu moară di foame; ma ciudie ca aistă di astă-ḑĭ, ca s’ṽină tu mesea noastră Dumniḑăulu şi s’seadă cu noĭ ahât timpu, nu maşi că nu s’are faptă, ma niçi că va si s’facă.

Timpul în care vini Christoulu peste loc, dupĕ cum nĕ spune vangheilu di astă-ḑi, easte açel cându di la façirea lumillei tricură 5.508 (çinçi milli çinçi sute optu) di añĭ, şi căndu Iudea era sum amirărillia romanilor. Tu aistu timpu Cesar August, deade sbor, ca tute familiile di sum amirărillea luĭ să si ducă ca să s’înscrie fie care în çitatea luĭ. Atunçea Iosif, care era di siminţa luĭ David ş’luă isusita luĭ Maria, şi s’duse ’n Bethleem. Auaçe agiunse seara; era ună arcoare mare, şi apile aveau înglliţată. Çi vreţĭ s’vĕ spun cama ghine că după  cum sciţĭ era tu meslu a luĭ Dechemvrie; tu buriclu di iarnă şi voi fraţilli a m̃ei lipseasce să sciţĭ cam çi lucru greu easte tră un bărbat oarfăn şi tră ună mulliare sarçină cum era Maria simnă prit călliurĭ, tru arcoare, şi s’nu-şĭ află vărnu loc sigur iu si s’discurmă ună noapte! Tu aistu timp, căndu viḑu Iosif, că tute casile suntu acăţate şi nu easte vărnu loc, tră năşĭ, atunçea năs deadun cu Maria  işiră afoară dit çitate şi intrară tu ună păhnie ca s’pitreacă açea noapte. Şi tu m̃iaḑă-noaptea aişteĭ noapte, Maria amintă un ficior care fu scăpătorul nostru Isus Christos. Tu aistă noapte cu tute că soarle avea scăpitată, ma era cama mare lum̃ină că işi un altu soare care lum̃ina inimle oameñĭlor. La aistă ciudie căndu Hillu al Dumniḑă s’dipuse dit çer şi s’feaçe din S-tă Măria, păhnia di iu ira intunicată s’lum̃ină cu lum̃ina açea cama curată; iar afoară tuţi anghelli s’dipuneau din çer şi căntaŭ cu harauă mare căntiçe di alăvdare. Picurarlli atunçea care durmiau si sculară şi aspĕraţi di căntiçĭle anghellilor şi di lum̃ina dit păhnie ahiurhiră s’fugă. Ma atunçea un anghel s’aprughiă di năşi şi lĕ ḑîse: „Staţi, nu vĕ înfricăşaţĭ ca ia vĕ aduc ’nă mare harauă, care va s’hibă tră tut populu; ca astă-ḑi s’a născut în çitatea luĭ David scăpătorul, Măntuitorul, care este Christos Domnul”. La aiste sboară nĕşi s’turnară înapoĭ şi viniră tu păhnie ca illi s’inclină luĭ Isus. Deapoea nu tricu multu timpu şi steaua di la răsarit, care s’primna pi çer ca ună amirăroañe prit açeale alante steale, ahiurhi s’arĕspăndească razăle a lliei di amalămă piste loclu iu s’feaçe Christoulu. Şi la fana aiştei steale, trei inviţaţi (maghi) di la răsărit si sculară şi viniră la Bethleem çitatea iu s’feaçe Christoulu, ca s’illi aducă amalăma, smirnă şi timiamă şi s’illi s’inclină a lui.

Ma tora, fraţi chrĕstiñi, poate că vreţĭ s’m ’intribaţi, că macă Christoulu era Dumniḑă tră çi vru si s’facă di oameñi oarfañi, tu păhnie şi nu ca un Dumniḑă di oameñi bogaţi şi s’hibă înfişat tu faşă di sirmă?

La aistă întribare vĕ spun ca aeste tute le feaçe maşĭ trĕnoi aişti di auaçe, dit valea plănḑirlleĭ, ca s’videm ca scăpătorul nu ease dit pălăţĭ ma dit casa açea cama oarfănă, cum fu păhnia iu s’feaçe Christoulu. Li feaçe aiste ca s’veadă oarfăñĭlli ca şi Christoulu, Dumniḑăulu a nostru fu oarfăn, şi că averea di auaçe nu easte altu çeva de cât un lucru care ţîne maşi di bana di auaçĭ, şi care bană pi ninga açea alantă dit çer nu ahărḑeasce çiva.

Aistă easte în puţîne sboare, nascerea (façerea) lui Iisus Chr. pe care voi fraţilor u ascultat cu multă harauă. Videţĭ cătă buneaţă avu Dumniḑău trĕ noĭ, că pitricu auaçe la noi Hilli a lui ca s’nĕ scoată di sum putearea açelui arău. Videţĭ câtă vreare avu trĕ noĭ, ca-şĭ alăsa tută mărirea lui şi vini ca s’băneaḑă tu mesea nóstră, şi aistă u feaçe maşi ca s’nĕ îndreaptă pi noĭ pe calea açea bună. Şi tora, fraţi chrĕştiñi, căndu him scăpaţi di picatele străuşescĭ, cându him îndriptaţĭ pe calea açea bună, când bana aistă di auaçe nu easte di cât ună ’ndreagere trĕ açea  alantă, tora lipseasce noĭ tuţĭ uniţĭ cu inima şi cu mintea s’cântăm cu harauă mare cum căntau anghelli cându s’feaçe Christoulu şi s’ḑîçim: „Mărire l’acelli d’in sus, pi loc isihie (pace) şi la oameni vreare bună”.  
 -----------------
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii