Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:34 22 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Creştinismul în Dobrogea antică Legendele, tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea a II-a - Crucile de la Dervent (galerie foto)

ro

27 Feb, 2019 00:00 682 Marime text
Aşa cum am arătat în primul material din această serie, când vorbim despre creştinismul dobrogean din perioada sec.I-III d.Hr. nu avem la dispoziţie decât câteva izvoare ale bisericii sau legende şi tradiţii populare, şi mai puţin dovezi istorice intangibile.
 

 
Miturile şi tradiţiile născute din acestea au supravieţuit însă timp de aproape două milenii şi au oferit plusul de farmec şi de unicitate ce face ca povestea Dobrogei să fie una inedită. Tradiţia orală şi obiceiurile satelor româneşti au dus mai departe amintirea Sfântului Andrei şi a minunilor sale, făcându-i pe creştini să reziste în vremurile de asuprire şi să îşi menţină identitatea şi, mai ales, credinţa.
 
Un loc plin de legende este şi Dervent, acolo unde se află una dintre cele mai frumoase mânăstiri din România. Şi aici se poate vorbi despre prezenţa Sfântului Andrei. Povestea spune că printre ucenicii Sfântului Andrei se numărau şi patru tineri, un preot şi trei fecioare, care au ales să îşi continue misiunea de propovăduire undeva prin zona Derventului, foarte aproape de apele Dunării. Ei au fost executaţi de către romanii care se închinau zeilor păgâni, dar pe locurile unde tinerii au fost ucişi au răsărit patru cruci de piatră, crescute din pământ şi nepuse acolo de vreo mână omenească. Se spune că fetele au fost tăiate cu sabia în bucăţi iar tânărul preot, jupuit de viu, după care trupurile lor au fost aruncate în Dunăre.
 
După moartea celor patru martiri, locul a fost treptat uitat, până acum câteva sute de ani. Într-o zi de vară, un cioban surdo-mut din Coslugea se afla pe câmp, cu turma de oi, şi la un moment dat, când animalele păşteau liniştite, s-a dus să se odihnească la umbra unor copaci. Acolo, şi-a pus capul pe cea mai mare dintre crucile de piatră şi a adormit. După puţin timp, s-a pornit o furtună cum nu se mai văzuse iar bărbatul s-a trezit, speriat de tunete îngrozitoare. Auzea acum freamătul cerurilor, bubuitul fulgerelor, zgomotul ploii şi tălăngile oilor speriate. Se lecuise de beteşug şi auzea acum mai bine decât oricine. Şi minunea nu se oprise aici: ciobanul putea vorbi. Fericit că a fost tămăduit, bărbatul a mers în sat şi le-a povestit semenilor săi de minunea petrecută. Aşa au aflat din nou românii de Dervent şi de crucile martirilor şi vorba acelui loc sfânt a fost purtată degrabă în toate colţurile ţării.
 
Legendele de la Dervent sunt numeroase. Una dintre ele este de fapt o variantă inedită, care are ca personaje principale pe călugărul creştin Liinad şi un derviş, ascet musulman rătăcitor care făcuse jurământ de sărăcie. Este posibil ca aceşti doi oameni să se fi întâlnit în zona Derventului undeva prin sec. X-XI d.H, când sudul Dobrogei a fost invadat de triburile migratoare ale pecenegilor (dervişul venind alături de armatele acestora). Deşi erau de credinţe diferite, cei doi s-au împrietenit iar legenda spune că Liinad a murit, iar cel care l-a îngropat a fost tocmai “necredinciosul” său prieten. Dervişul i-a pus la cap răposatului şi o cruce cu rubine. Povestea mai spune că din pământ a răsărit însă şi o cruce mare de piatră, care a devenit apoi loc de pelerinaj pentru toţi creştinii.
 
Mai mult, în locul în care se afla chilia lui Liinad a ţâşnit un izvor tămăduitor, unde toţi creştinii îşi puteau alina suferinţele. Ce s-a întâmplat cu dervişul nu se mai ştie, dar această legendă mai spune că de la derviş ar veni de fapt numele Dervent. Este însă puţin probabil, pentru că, de fapt, Dervent înseamnă în limba turcă trecătoare sau pasaj iar această realitate geografică este aproape sigur motivul pentru care a fost ales acest toponim.
 
Cea mai frumoasă şi mai interesantă legendă, ultima pe care o enumerăm, este cea legată de blestemul familiei lui Ahmed Bey. Se spune că acest Ahmed, fost spahiu în armata otomană, ar fi cumpărat mult pământ în zona Derventului. Văzând că supuşii lui creştini se roagă la crucile de piatră, el le-a respectat credinţa şi a dat poruncă tuturor musulmanilor săi ca nimeni vreodată să nu le tulbure românilor credinţa. Aşa s-a făcut că pământurile Derventului au devenit tot mai bogate iar zona era ferită de epidemii, de foamete sau de războaie. Satele lui Ahmed Bey erau tot mai bogate şi aici veneau să se stabilească creştini din toate colţurile Dobrogei. Lumea spunea că acest belşug i se datora şi înţeleptului Ahmed, dar mai ales crucilor de piatră ce făceau minuni şi la care, dacă te rugai, te tămăduiau de orice suferinţă.
 
Din păcate, Ahmed Bey a trebuit să plece de pe moşie, cu treabă la Stanbul, şi l-a lăsat să conducă în locul său pe fiul ce nu îi iubea pe creştini (după unele surse bibliografice acesta se numea Riifat). Acesta nu a ţinut seama de ceea ce îi spusese tatăl său şi a vrut să distrugă crucile de la Dervent cu sabia. Această faptă a adus un blestem asupra familiei sale. Până s-a întors Ahmed bey acasă, nenorocirile s-au abătut asupra familiei sale: hambarele i-au luat foc, slujbaşii au murit de boli cumplite iar casa i-a fost distrusă de un cutremur îngrozitor.
 
Într-o altă variantă a acestei legende se spune că blestemul nu s-a abătut în timpul vieţii lui Ahmed Bey cel înţelept, ci asupra urmaşilor săi, câteva sute de ani mai târziu, motivul însă fiind acelaşi, nerespectarea crucilor de la Trecătoare...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Arhimandrit Andrei Tudor - “Istoria Crucilor de Leac de la mânăstirea Dervent”, Editura Arhiepiscopia Tomisului, 2007
Titus Cergău, Emanoil Papazisu – Legende dobrogene
Marian Moise - Țara dorobanţilor de fier
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Şcolilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citeşte şi:   
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Creştinismul în Dobrogea antică Tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea I - Sfântul Andrei şi legendele (galerie foto)
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii