Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:30 12 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (II). Împărţirea administrativă din 1878 în plăşi şi judeţe

ro

08 Oct, 2019 00:00 890 Marime text
În baza Decretului 2533 din 13 noiembrie 1878, vechile unităţi administrative otomane, kazalele, sunt desfiinţate, iar administraţia românească introduce termenii de district (judeţ) şi plasă...
 
Termenul de district era la modă în Europa (district în franceză, din latinul districtus), dar nu era foarte folosit la noi. De altfel, el apare doar la începutul titlului I pentru ca în articole să fie uzat doar mult mai cunoscutul termen judeţ.


 
Termenul de judeţ are o întreagă istorie în Țara Românească, fiindcă în Moldova fusese folosit multe veacuri termenul de ţinut. România modernă a mers pe termenul judeţ, pentru a defini unitatea administrativ-teritorială de rang I. Să nu uităm că prima atestare a unui judeţ în Țara Românească este cea din 1392, când Mircea cel Bătrân menţiona într-un hrisov domnesc ca judeţ "ţinutul Vâlcii" (Vâlcea este primul judeţ atestat documentar).
 
În Evul Mediu, judeţul a fost condus iniţial de către un jude, numit apoi căpitan de judeţ şi mai târziu ispravnic. Iniţial, aceştia erau dregători cu o competenţă amestecată pe diverse domenii, de la administrativ, la fiscal (strângerea impozitelor), la judecătoresc (împărţirea dreptăţii) sau militar (ridicarea de steaguri, de trupe din regiunea respectivă, la cererea domnului). Cu timpul, în epoca modernă, aparatele şi atribuţiunile încep să se diferenţieze şi să fie atribuite mai multor persoane.
 
Din vremea lui Cuza, lucrurile se schimbă, sub puternica influenţă a sistemului vest-european. Pe 11 iunie 1862, Legea Rurală prevede existenţa de comune urbane, conduse de către primari numiţi de domnitor, dar şi de comune rurale, unde primarii erau numiţi de primari de la oraşe.
 
Legea 394 din 31 martie 1864 stipula clar ca fiecare comună să aibă şi câte o primărie iar cele urbane - câte un corp de pompieri şi câte un spital (dacă oraşul avea peste 6000 de locuitori). Aceste prevederi au fost menţinute şi pe timpul Principatului lui Carol I (domn din 10 mai 1866), rege al României din 1881 până la moartea sa, în 1914. Evident, prevederile valabile pentru România s-au aplicat imediat şi Dobrogei, odată cu apariţia decretului din 1878.
 

Dobrogea românească în noiembrie 1878

 
Dobrogea românească preia şi termenul de plasă (ocol), subdiviziune a judeţului, superioară oraşelor şi comunelor. Plasa (pl. - plăşi, plase) avea practic în subordine mai multe comune urbane şi rurale, grupate după criterii geografice şi economice.
 
Unităţile judeţ şi plasă au coexistat în România până în 1950, când au fost înlocuite (n.a. doar pentru o perioadă), după modelul sovietic, cu regiuni şi raioane.
 
Dobrogea românească de la 13 noiembrie 1878 este un teritoriu cuprins între Gurile Dunării, "hotărâte la nord de talvegul braţului Chilia, la sud prin linia de delimitare ce pleacă de la Silistra şi se opreşte la Mangalia". Aici, cuvântul "hotărâte", referindu-se la Gurile Dunării, are sensul de hotărnicite (n.a. de la hotar, graniţă), adică mărginite la nord de graniţa cu Rusia. Termenul de talveg se traduce şi ca "firul văii", linia de concentrare a apelor, care urmează partea mai joasă a unui curs de apă - în cazul de faţă cursul braţului dunărean Chilia.
 
Provincia era împărţită administrativ în trei judeţe: Tulcea, Kustengea (Kustenge, Kiustenge - azi Constanţa) şi Silistra Nouă - despre care am amintit în primul material al acestei serii dar asupra căruia vom mai reveni cu detalii. Împărţirea românească ţine cont de vechile diviziuni otomane, preluând adesea mare parte dintre acestea, dar face şi modificări utile în vederea unei mai bune viitoare administrări.
 

Organizarea administrativă a județului Tulcea

 
Judeţul Tulcea avea patru plăşi, prima dintre acestea fiind chiar plasa Tulcea, capitală a judeţului şi sediu al fostei unităţi turceşti, caimacamlîk (de la kaimakam - guvernator şi caimacamie). Plasa Tulcea are în componenţă toate satele din regiune, care depinseseră de ea şi în epocă turcească. I se mai adaugă însă localităţile Isaccea, Niculiţel, Teliţa şi Celic Dere (în traducere - Pîrîul de Oţel), aşezări ce până la 1878 făcuseră parte dintr-o subdiviziune teritorială, mudurlîk, ce îşi avusese sediul la Isaccea. Și se mai face o modificare importantă: din subordinea sa iese satul Sarikioi (Sarichioi - Satul Galben există şi astăzi), care trece administrativ la plasa Babadag.
 
A doua plasă a judeţului Tulcea este Sulina, care are ca bază oraşul cu acelaşi nume iar în subordine "toate satele pedinte (n.a. pendinte - subordonate, care depind de...) din vechea căimăcămie". Plasei Sulina i se adaugă acum şi satele care pe vremea turcilor făcuseră parte din mudurlîkul Chilia. De asemenea, foarte important: în componenţa plasei Sulina intră acum şi nou-preluata Insulă a Șerpilor.
 
Plasa Măcin este cea de a treia plasă a judeţului Tulcea şi cuprinde oraşul cu acelaşi nume, plus satele vechii căimăcămii. I se mai adaugă şi alte câteva aşezări ce făcuseră parte din mudurlîkul Isaccea. Este vorba despre satele: Geaferca (n.a. Geaferca Rusă - azi satul Căprioara, comuna Hamcearca), Diglis Monastir (Mînăstirea Diglis - ?), Cocoş Monastir (azi - Mânăstirea Cocoşu, com. Niculiţel) şi Giafer Islam (Geaferca Turcescă - menţionată ca sat Islam încădin 1543 - azi sat Floreşti, comuna Horia).
 
Ultima diviziune administrativă tulceană de rang II este plasa Babadag, cu sediul în oraşul Babadag (în traducere - Muntele Tatălui). Și aici avem o fostă căimăcămie tulceană, în componenţa căreia intră toate satele din zonă. Aşa cum aminteam anterior - plasei Babadag i se adaugă o singură localitate nouă, Sarichioi, preluată din vechea căimăcămie a Tulcei...
        

Bibliografie

 
"Dobrogea în Arhivele româneşti 1597-1989", coordonator Virgil Coman, document nr.26 - Decretul nr.2533/13 noiembrie 1878
Costin Scurtu - Organizarea armatei române moderne în Dobrogea 1878-1894
Dan Prodan - "Identitatea  şi  integrarea  Dobrogei  în  cadrul  României (1878 – 1918)", revista Luceafărul, 9 noiembrie 2017, luceafarul.net, accesat 4 oct 2019
financiarul.ro, tvfagaras.ro -Organizarea administrativ-teritorială a României 1864-1989
 
Sursa foto: Ilustrație din cartea „Istoria Dobrogei“, de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu, disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
    
 

Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (I). Contextul istoric și Decretul din 13 noiembrie 1878

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii