Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:27 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.3) - W. Hamm (Germania)

ro

21 Feb, 2018 00:00 904 Marime text

Wilhelm Hamm (1820 Darmstadt/Hessa/Germania - 1880 Viena) a studiat științele agricole în orașul natal și la Stuttgart și a făcut practică pe domenii din statul său. În 1845, el a obținut doctoratul în agronomie și a predat la o școală agricolă din Elveția. În anul următor, Hamm s-a mutat la Leipzig, unde a devenit redactor-șef al publicației „Agronomische Zeitun” și a întemeiat o fabrică de mașini agricole în 1851.
 
În 1858-1859, agronomul a efectuat două călătorii în Moldova și sudul Rusiei. El a călătorit pe Dunăre de la Budapesta până în portul moldovenesc Galați, unde a locuit o perioadă, după care a reluat călătoria pe fluviu spre Marea Neagră. Rezultatul literar al acestor voiaje a fost volumul Suedostliche Steppen und Staedte, publicat în 1862, la Frankfurt am Main. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediție pentru noua serie de Călători străini despre Țările Române.
 
Capitolul III al cărții se întitulează „Tulcea și coloniile germane din Dobrogea”.
Hamm a plecat din Tulcea pentru a vizita coloniile germane din Dobrogea: Kataloi/Cataloi (azi sat în comuna Frecăței din județul Tulcea) și Atmadscha/Atmagea (azi, sat în comuna Ciucurova din județul Tulcea).
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653 și 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofițerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII) și anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Din bazar, el a închiriat o birjă moldovenească cu doi cai de la un evreu de 12 ani, care a îndeplinit și funcția de birjar. Băiatul a acceptat jumătate din prețul cerut, deși seara era biciuit dacă aducea acasă mai puțin de cinci piaștri.
 
Prezența evreilor în Dobrogea în secolele XVII-XIX lea mai fusese menționată și de: soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), cărturarul turc Evlia Celebi (mijlocul secolului XVII), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), ofițerul francez H. de Bearn (1828/CVII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1) și anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Pe munții „întunecați” de lângă oraș creșteau doar tufișuri, deoarece „multele” turme de capre erau duse acolo la păscut de ciobani bulgari, sprijiniți în bâte „lungi” și ajutați de câini „galbeni”.
 
Prezența bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată și de alți călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1) și anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Deasupra ținutului „sălbatic” planau „nenumărați” vulturi „mari”, care se temeau atât de puțin de prezența omului, încât Hamm a împușcat „un mândru vultur de mare alb” cu pistolul de la 15 pași.
 
Diversitatea păsărilor la Dunărea de Jos, între care se remarcau pelicanii, a fost menționată și de: nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.D), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1792XCII/), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), prințul prusian H. Puckler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3), anonimul englez (1857/CLXXIII) și anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Pe munții din interior creșteau păduri de stejar, tei, ulmi și carpeni. Cum stejarii fuseseră tăiați în mare parte, în locul lor erau folosiți carpenii pentru „construcțiile de pe Dunăre”.
 
Pădurile din Dobrogea au fost menționate în secolele XVI–XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) și geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV).
 
După o călătorie de două ore, germanul a ajuns la Cataloi. În acest sat moldovenesc, colibele „goale, cenușii și posomorâte” erau așezate „una peste alta”. Prin Cataloi au mai trecut și nobilul sol polonez I. Gnisnski (1677/XLI) și agentul comercial german M. Gruneweg (1582-1586/XCIV).
 
„Nu după multă vreme”, Hamm a sosit în colonia germană. Primele colibe se deosebeau de cele moldovenești doar prin fumul „gros” care se ridica din „grămezi” de stuf. Urmau „câteva” case „ceva mai frumoase”, construite din lut și acoperite cu pari, cu uși și ferestre, care erau „o, surprinzător lux, chiar văruite!”.
 
Prezența germanilor în Dobrogea fusese menționată și de profesorul universitar prusac K. Koch (1843/CXL).
 
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clericul ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomații unguri curuți M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretașul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV) și bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI).
 
Una dintre acestea era cârciuma deținută de o familie de francezi: el citea un roman franțuzesc ilustrat, iar ea, îmbrăcată grecește, fuma din ciubuc. Familia Puissant venise „de mai mulți ani” de la Dijon pentru o întreprindere industrială, care, însă, îi „storsese”, iar cu averea rămasă se instalaseră la Cataloi, unde dețineau o suprafață „întinsă”. Pentru aceasta însă, francezii au fost încadrați de autoritățile otomane în statutul neplăcut de raia (supus). Dacă localul era „ceva mai mult decât sărăcăcios la curățenie”, „micuța” cameră de oaspeți scotea „la lumina zilei” naționalitatea proprietarilor prin dotările ei. În timp ce bea ceea „ce numesc francezii bere”, călătorul a aflat că germanii pe care îi căutase în Tulcea locuiau aici.
 
Francezii se certau „neîncetat” cu germanii majoritari, deoarece aceștia nu respectau „prea mult” proprietatea primilor, care ocupaseră în calitate de primi sosiți „cel mai bun” pământ și „cele mai grase” părți de pășune. Se cultivau mai ales cerealele și porumbul, deoarece „secara se prinde rău, cartofii doar pe jumătate”. Francezii creșteau în special cai, iar germanii vite, în timp ce oile se bucuraseră de puțină atenție, deși pământul ar fi fost „mai potrivit” pentru ele.
Întors la cârciumă pentru a-l trimite acasă pe birjar, Hamm a găsit acolo un arnăut „uriaș” cu mustăți „lungi de un picior”. Era o apariție „frapantă” prin portul „bogat împodobit” și pistoalele și hangerul de la brâu. Lângă el se afla o narghilea și o halbă de bere: „Primul semn al civilizației progresiste printre turci!”.
Colonia germană era formată din 40 de familii. Cele mai multe femei erau din Wurtemberg și Baden, în timp ce majoritatea bărbaților erau unguri și polonezi. Inițial fuseseră colonizați în Basarabia rusească, dar la începutul Războiului Crimeii (1853-1856), de teamă ca bărbații să nu fie înrolați, s-au mutat în Dobrogea otomană. Numai că luptele s-au extins și aici și coloniștii au pierdut averile. Ca urmare, au revenit în Rusia, unde au peregrinat câțiva ani, până când regimul țarist i-a trimis pe cheltuiala sa înapoi în Dobrogea.
 
 
Autoritățile otomane le-au permis să se așeze unde doreau și ei au ales Cataloi. Spre deosebire de francezi, germanii „aveau spor unde aceștia nu aveau”. Inițial avuseseră profit și din lemnul tăiat, dar ulterior li s-a interzis această afacere. Problema principală era „lipsa de apă”: nu existau izvoare, iar fântânile, în pofida adâncimilor mari, dădeau o apă cu „un ușor gust sărat”.
 
Casele de tip rusesc aveau pereți din lut înalți de „cel mult un cot”. În cele trei odăi subpământene aerul era „gros, nesănătos”, din cauza mirosului porcilor și găinilor dinăuntru, al vasului de cvas, al laptelui acru și al cepei. Mobila era „cea mai simplă”, patul comun din lemn neavând așternuturi. Se acopereau cu blănuri, iar iarna se urcau pe „marele” cuptor de lut.
 
Dacă copiii erau „proaspeți și bine hrăniți”, iar bărbații erau „făpturi impunătoare”, femeile încă tinere arătau „pe jumătate mai bătrâne” din cauza permanentelor munci casnice. Întreaga zi bărbații, ajutați de copiii mai mari, o petreceau la muncă: zootehnie, agricultură, tăiat lemne și stuf, primit gratuit de la autorități pentru repararea acoperișurilor și a gardurilor. Și căruțele și plugurile erau de tip rusesc, germanii ironizând uneltele agricole „noi” introduse de francezi.
 
Dacă Germania fusese uitată „cu totul”, coloniștii își exprimau încă „dorul” de Rusia, deși susțineau că în Dobrogea „ne merge bine”. Dar, ca și francezii, „cea mai mare plângere” era teama de statutul de raia.
Colonia germană de la Atmagea era „mult mai mare, dar altfel cu nimic mai bună” decât colonia de la Cataloi. Majoritatea coloniștilor de aici proveneau din regatul Prusiei și „câțiva” din Wurtemberg. Cea mai mare parte erau la a doua generație, înaintașii lor emigrând în Rusia în timpul dominației împăratului Napoleon I asupra Germaniei (1806-1813).
 
Satul era „mai bogat” în lemn decât Cataloi și coloniștilor le mergea „foarte bine”.
Statul prusac le acorda o mare atenție prin agentul consular Blucher de la Galați. Aproape toți coloniștii erau de confesiune luterană (protestantă) și chiar în acele zile urma să sosească pastorul Kuhn trimis de guvernul prusac.
 
Atmagea fusese menționată și de cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E).
Hamm era sigur că cele două colonii „ se vor împlini prin muncă”, deoarece „nu există alți oameni mai harnici și mai cumpătați decât germanii”. De asemenea, el spera că biserica și școala le vor aduce o „viață cu adevărat germană”.
 
În ce privește o eventuală colonizare a Dobrogei, germanul lansa o „avertizare”. Teren exista „pentru mulți”, pământul „virgin” putea da recolte „abundente” și existau și piețele pentru produse agricole. Dar raiaua, în pofida hatișerifului sultanal privind egalitatea în fața legii, rămăsese „față de musulmanul adevărat, un exploatat, un sclav”. Într-o discuție cu Omer-pașa, acesta i-a replicat lui Hamm că pe lângă drepturi, raiaua ar fi trebuit să preia și obligațiile de cetățean.
 
Predecesori germani ai lui Hamm care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV), diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial M. Gruneweg (1582-1586/XCIV/s), caretașul E. Döbel (1831/CXI), medicul F. Chrismar (1833/CXII), botanistul A. Grisebach (1839/CXXI), prințul H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul P. Holthaus (1843/CXXXVII), medicul K. Koch (1843/CXL), orientalistul J. Petermann (1852/CLIII) și diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII).
 
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://hartatulcea.ro/imagini/harti/r_tulcea.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
https://i0.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2012/12/germania-zollverein.jpg
 
Document
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, București, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://de.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_von_Hamm#/media/File:Wilhelm_von_Hamm.jpg
https://books.google.com/books/content?id=s66t11SyRKwC&printsec=frontcover&img=1&zoom=1&edge=curl&imgtk=AFLRE70FLXjQyGIKa8Teq03U9s9nzTEm9t4jEzremttgsZdpZTysxcfrlXaMjt3_VaohIFjPThdUkS7PxT8aDjLeWu2aptP5pu7aVl0VJNk552cNyXH9m2Dv8C1hA-cWZHIsDdFF_9Y4
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.2) - Wilhelm Hamm (Germania) - galerie foto
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii