Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:09 04 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură impresionantă de rapane la Negru Vodă! Un polițist de la Rutieră și un polițist de frontieră au depistat transportul ilegal

ro

04 Nov, 2025 20:22 1107 Marime text
Un polițist de la Serviciul Rutier Constanța împreună cu un polițist de frontieră de la IGPF, aflați în acțiune pe DN38 la intrare în orașul Negru Vodă, județul Constanța sunt cei care au depistat autoutilitarele ce transportau ilegal aproximativ 800 kg de rapane confiscate în data de 1 noiembrie 2025.

Conform unor surse, cei doi oameni ai legii care au depistat transportul ilegal sunt agent principal Giomiade Adrian Ștefan din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră Constanța și agent Neacșu Denis din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Română. 

Echipajul aflat la intrare în Negru Vodă a oprit cele două autoutilitare și a constatat că transportau rapane fară a avea funcționale sistemele de răcire. De asemenea s-a constatat că marfa transportată avea un miros urât și era depozitată în saci de rafie ce nu nu permiteau aerisirea corespunzătoare. Imediat a fost anunțat dispeceratul IPJ Constanța pentru a fi trimise la fața locului echipaje ale DSVSA și SICEF pentru continuarea verificărilor. 

Potrivit unui comunicat al DSVSA Constanța, din verificarea datelor din documentele care însoțeau transporturile, a  datelor deținute de A.N.P.A. privind poziționarea navelor în timpul recoltărilor de rapane și a controlului oficial efectuat de medicii veterinari din cadrul D.S.V.S.A. Constanța, inclusiv a echipamentelor electronice deținute de navele implicate a rezultat faptul că navele au recoltat gasteropode marine vii atât din zone monitorizate cât și din zone nemonitorizate ale Mării Negre.

Ca urmare a anchetei desfășurate, din cantitatea totală transportată, 781 de kg de rapane recoltate din zonă nemonitorizată au fost retrase din mijlocul de transport, au fost verificate și testate din punct de vedere al viabiltății rapanelor. Astfel, cantitatea retrasă a fost redată habitatului natural sub supravegherea autorităților competente.

Reiterăm faptul că, Zonele 3 și 4 clasificate ale Mării Negre sunt monitorizate permanent de medicii veterinari oficiali din cadrul D.S.V.S.A. Constanța prin prelevări de probe de apă de mare, moluște bivalve vii și gasteropode marine vii pentru determinarea nivelurilor de fitoplancton, biotoxine marine, E.Coli și contaminanți, astfel încât moluștele bivalve vii și gasteropodele marine vii care sunt expuse spre comercializare să fie sigure pentru consumul uman și sănătatea publică.

De asemenea, pentru siguranța populației, recomandăm ca moluștele bivalve vii și gasteropodele marine vii să se achiziționeze numai din surse autorizate/înregistrate  și monitorizate sanitar veterinar“ - mai transmite DSVSA Constanța

Citește și. 

Aproape 800 kg de rapane recoltate ilegal din Marea Neagră, confiscate în vama Negru Vodă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii