SURSE Coaliția ar fi agreat o reducere cu 30% a numărului maxim de posturi în administrația publică locală
SURSE: Coaliția ar fi agreat o reducere cu 30% a numărului maxim de posturi în administrația publică locală
04 Nov, 2025 18:30
ZIUA de Constanta
282
Marime text
282
Marime text
Coaliția a agreat ca pentru administrația publică locală o reducere cu 30% a numărului maxim de posturi posibile, dar nu mai mult de 20% din numărul efectiv de angajați. Conform StiripeSurse.ro, unii primari pot să nu facă deloc concedieri, dacă au făcut concedieri în trecut. Pentru administrația centrala s-a agreat de principiu reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, pentru a nu afecta ministerele unde există deficit de personal.Potrivit unor surse, proiectul stabilește o reducere cu 10% a personalului bugetar, iar măsura se va aplica atât administrației locale – primării, consilii județene, instituții subordonate –, cât și administrației centrale. Nu e vorba doar de „optimizare” sau înghețare de posturi, ci de tăieri efective de posturi ocupate. Peste 12.000 de bugetari ar urma să fie dați afară. Acest punct e important pentru că, până acum, o parte a negocierilor se blocase tocmai aici: unele partide doreau reducerea cheltuielilor totale cu personalul, lăsând ordonatorilor de credite libertatea să decidă cum fac economia, în timp ce altele au cerut explicit reducerea numărului de angajați, măsurabilă în organigramă.
Executivul urmează să adopte întregul pachet tot prin procedura de angajare a răspunderii în Parlament. Asta înseamnă că Guvernul își asumă proiectul ca bloc unic, fără negocieri pe articole și fără riscul amendamentelor din plen, iar opoziția are ca singur instrument moțiunea de cenzură.
StiripeSurse.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


