Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.1) - Wilhelm Hamm - galerie foto

 
Prin Pacea de la Adrianopol din 1829, Rusia anexase Delta Dunării și deschisese navigația pe Dunăre. Ca urmare, în anii '30, în Austria au fost înființate două companii de navigație: „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (Viena), care opera până la Galați, și „Österreichischer Lloyd” (Trieste/Italia), care opera din portul moldovenesc până în capitala otomană.
 
În 1858-1859, agronomul a efectuat două călătorii în Moldova și sudul Rusiei. El a călătorit pe Dunăre de la Budapesta până în portul moldovenesc Galați, unde a locuit o perioadă, după care a reluat călătoria pe fluviu spre Marea Neagră.
 
Rezultatul literar al acestor voiaje a fost volumul Suedostliche Steppen und Staedte, publicat în 1862, la Frankfurt am Main. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediție pentru noua serie de Călători străini despre Țările Române.
 
Capitolul III al cărții se întitulează „Tulcea și coloniile germane din Dobrogea”.
Vasul cu aburi „Zrinyi” a părăsit Galați la 21 iunie 1858, având ca pasageri „toate neamurile Europei”, precum și persani „cu căciuli înalte”, tătari „vicleni” și etiopieni „murdari”.
 
Printre personalitățile de la bord, se numărau Omer-pașa, președintele „mult discutatei” Comisii a Dunării de la Galați, ofițerul prusac Malinowsky, comisar otoman pentru regularizarea cursului Dunării și căpitanul britanic Charles Hartley, comandantul punctului de observație de la Sulina.
 
Comisia Dunării fusese înființată de marile puteri după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856) și adusese „o viață nouă” în regiune, dar Hamm aflase de la „unul dintre cunoscători” că impactul recent începutelor lucrări de unire și curățare a Dunării putea fi evaluat „abia în douăzeci și cinci de ani”.
 
Pe malul dobrogean, „în depărtare”, erau vizibili pereții „abrupți” ai unui munte, care contrazicea ideea că „Dobrogea, partea de nord-est a Bulgariei între Dunăre și Marea Neagră” era un ținut „plat, ba chiar mlăștinos”.
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653 și 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofițerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII) și anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Mai departe, în peisaj apăreau păduri de sălcii și stuf, iar vasul austriac trecea pe lângă câte o navă turcească „murdară” și cu pupa „neobișnuit de înaltă”, așteptând la ancoră vântul favorabil.
 
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clericul ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomații unguri curuți M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretașul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV) și bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI).
Pădurile din Dobrogea au fost menționate în secolele XVI–XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) și geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV).
 
Spre uimirea călătorului german, ofițerii moldoveni de la bord nu acordau „nici cea mai mică atenție” pașei, general al suzeranului lor, spre deosebire de ofițerii turci de rang inferior care s-au îmbarcat apoi la Isaktscha/Isaccea. Din fortăreața care apăra localitatea, celălalt Omer-pașa, comandant al armatei otomane în Războiul Crimeii, bombardase cu succes navele de război rusești. Acum, însă, fortificația „lasă impresia de delăsare, ca tot ce este otoman“.
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII și de alți călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Nicodim și Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI) și anonim francez (1857?1858/CXXV).
 
În dreptul orașului turcesc Tultscha/Tulcea, Dunărea se ramifica în brațele Kili Bogasi/Chilia, Suline Bogasi/Sulina și Kedrille Bogasi/Sf. Gheorghe, care se vărsau în Pontul Euxin. Sulina era ruta „principală” pentru circulația fluvială, dar puterile europene hotărâseră că acest rol urma să fie luat de Sf. Gheorghe. Hamm își punea, însă, o întrebare „cu adevărat grea”: dacă Imperiul Otoman avea capacitatea de a furniza „marile puteri și mijloace” necesare acestei lucrări.
 
Pe lângă cele trei brațe navigabile, mai existau trei nefolosite, menționate și de A. Schmidl: Ialova-Kutsuk, Portesca/Portița și Kurte-Bogasi (Brațul lupilor). Acestea erau, de fapt, ramificări ale brațului Sf. Gheorghe, care, după ce trecea de târgul Dunavecz/Dunavăț (azi, comuna Murighiol), „petrecea o vreme” în lacul Ramsinsee/Razelm și se vărsa în mare prin patru brațe. Pe țărmul acestui lac, caracterizat ca „marea baltă”, se afla Babadagh/Babadag, „murdara capitală a Dobrogei”. Gurile Portiței și Kurte delimitau insula Kectai/Ceaplace (azi, în comuna Mihai Viteazu), pe care era așezat un „sărman” sat de pescari. Kurte Bogasi a fost localizat în 1840 de J. Moller în zona lacului Razim, acolo unde azi se află rezervația naturală Grindul Lupilor.
 
Predecesori germani ai lui Hamm care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV), diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial M. Gruneweg (1582-1586/XCIV/s), caretașul E. Döbel (1831/CXI), medicul F. Chrismar (1833/CXII), botanistul A. Grisebach (1839/CXXI), prințul H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul P. Holthaus (1843/CXXXVII), medicul K. Koch (1843/CXL), orientalistul J. Petermann (1852/CLIII) și diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII).
Alți călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul venețian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretașul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoțieni A. Bonar și R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII), anonim englez (1857/CLXXII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV) și bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
http://www.profudegeogra.eu
https://en.wikipedia.org/
https://upload.wikimedia.org/
https://i.pinimg.com/
 
Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, București, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/
http://www.acad.ro/
https://de.wikipedia.org/
https://books.google.com/
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din București și are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din București. A fost profesor de Istorie și Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citește și:

Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXVI) - David Schickler (Franţa)