14 octombrie-Sfânta Cuvioasă Parascheva

,,Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău” (troparul sărbătorii)
 
Niciodată nu am fost lăsaţi străini şi singuri pe acest pământ, fiindcă am primit înger păzitor şi sfinţi ajutători. 
Ne-a fost dăruită de Sf. Treime în această zi de 14 octombrie, o Sfântă în mijlocul nostru, ca să se păstreaze pentru vecie dovadă de preţ că: ,,Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei”. (Psalmul 15,3)

Un ,,vas” ales, dorit şi meritat de neamul românesc. Îi mulţumim mereu bunului Dumnezeu pentru acest odor: Sf. Cuv. Parascheva.
Din anul 1641 şi până astăzi  creştinii ortodocşi îşi pleacă genunchii înaintea Sfintei, rugând-o să ducă rugăciunile la Mântuitorul Hristos, ca să putem trece cu folos timpul. 

 
S-a născut în Epivatul Greciei,Tracia de odinioară, din părinţi credincioşi şi înstăriţi la acea vreme.  Este crescută cu bună rânduială alături de fratele ei pe nume Eftimie. Mergea  cu mama ei la sf. biserică în duminici şi sărbători şi când avea 10 anişori la slujbă fiind, aude cuvintele lui Iisus din  Sfânta Evanghelie: 
 
,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Marcu VIII,34).  
 
Au rămas Cuvinte  dumnezeieşti, care răscolesc conştiinţa celor care doresc să aivă parte de Cer.
Pe unii îi tulbură, pe alţii îi sensibilizează, pe când celor chemaţi şi vrednici le mişcă voinţa ca să urce spre El. 
 
Aşa s-a petrecut în istoria creştinismului cu toţi cei care care au ales să meargă pe calea cea strâmtă şi dreaptă către Împărăţie. 
Sfinţii au reuşit, iar noi  avem în ei nu doar modele, ci rugători drepţi care ne spun că  sfinţenia este un dar care se poate lua  numai dacă urmezi poruncile Evangheliei. 
 
Chiar dacă nu suntem în stare să  ne desprindem suveran de mirajul acestei lumi materiale, totuşi ne purtăm Crucea ca să nu fim nepăsători la ceea ce ştim că avem de împlinit.
 

La această chemare a Duhului Sfânt răspunde această copilă Parascheva.( Παρασχευή, care traduce  pregătirea zilei de Vineri, s-a numit Sfanta Parascheva, Sfânta Vineri). 

 
Nedumeriţi au fost părinţii când hainuţele şi îmbrăcămintea ei frumoasă cu care era gătită, era schimbată de Parascheva cu zdrenţele celor săraci. 
Au certat-o şi pedepsit-o, pentru că nu au înţeles comportamentul ,,firesc” şi mesajul... 
 
Din vechime vorbeşte profetul Isaia: ,,Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde..“ (Isaia 58, 7). 
 
Aşa că, nimeni în Legea Harului nu mai are dezvinovăţire! 
 
Drumul ei era spre o altă Lume... a Mântuitorului. 
După moartea părinţilor, împart toată averea celor nevoiaşi şi au ales amândoi Calea....fratele său ajungând mai târziu episcopul Maditiei. 
 
Desprinsă de grijile şi rătăcirile omeneşti, tânăra Parascheva caută bunătăţile nepieritoare făgăduite de Iisus. 
 
Cu post şi milostenie spre înălţimea îngerilor, viaţă aspră şi pustnicească pentru a găsi împlinirea şi desăvârşirea. 
 

Ajunge la Biserica Maica Precistă Vlacherne  din Constantinopol, apoi se nevoieşte timp de 5 ani în pustietate Heracleea şi la sihăstria Iordanului. 
 
Osteneli, lacrimi şi privegheri de noapte cu multă rugăciune, îndurând frigul şi arşiţa, aţintită cu gândul doar la Icoana lui Dumnezeu. 

 
Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă: „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspunsul... (judecății n.n.) ce va să fie”.
 
Viaţă  curată cuprinsă de ascultare şi multă credinţă... 
Primeşte prin înger porunca de a  se întoarce acasă, în satul Epivat. Şi avea doar 25  de ani,  dar aceasta este voia lui Dumnezeu: ca acolo să-şi lase feciorelnicul trup. 
 
Aici este înmormântată lângă ţărmul mării, la anul 1235. Uitată de lume şi de toţi, dar nu de Dumnezeu. 
 
Povestesc sinaxarele că valurile au adus la ţărm  un corăbier mort, pe care creştinii satului l-au îngropat, chiar lângă mormântul ei. 
 
Sobor îngeresc cu Maica Domnului în vis se arată unui sătean pe nume Gheorghe şi unei femei cinstite Eufimia, poruncind să dezgroape trupul Prea Cuvioasei Parascheva, neputred și plin de mireasmă. 
 
Pe când săpau groapa aceluia, din pământ ieşea miros îmbietor, de esenţa mirodeniilor. ,,De ce aţi uitat trupul meu acolo? Degrab să vă sârguiţi să puneţi trupul meu la loc de cinste!” 
 
O, Minune! Au găsit trupul neputrezit al sf. Cuvioase, având miros de mir, ca să se încredinţeze peste veacuri şi cei  ce aşteptă semne minunate.
 
,,Degrabă scoţînd moaştele mele, la loc însemnat să le puneţi, pentru că şi eu am fost ca şi voi şi patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiţi!" 
 
Vestea  s-a răspândit, iar localnicii au pus Sf. Moaşte în Biserica satului, Epivat şi...au început să se săvârşească minuni.  
 

Bizanţul avea probleme cu latini cruciaţi, care  cerând adăpost, la 1204 cuceresc Constantinopolul şi înfinţează Imperiul Latin de Răsărit.

Ioan Asan al II-lea, al românilor și bulgarilor (1218-1241) prieten cu împăratul bizantin, auzind de tâmăduirile ce se făceau de către Sfânta Parascheva, cere Sf.Moaşte. 
 
Cu evlavie, slujbă şi mare cinste le mută în capitala Târnovo, unde vor sta 160 ani, după care vor ajunge la Bălgrad.

 
Cronicarul Grigore Ţamblac spune că după ocuparea de către turci a oraşului Târnovo, Sf. Moaşte au poposit aproape 3 ani şi în Ţara Romănească, aduse fiind de Mircea cel Bătrân (1386-1418), care după campania de la Nicopole 1396, este obligat să le înapoieze. 
 
Mai târziu, au fost strămutate la Belgrad cu acordul lui Baiazid, care le dă  Anghelinei, Kneaghina Serbiei, deoarece o fiică a ei ar fi devenit soția padișahului. 
 
Vremuri tulburi şi primejdioase pentru ortodoxie şi creştinătate... 
Sultanul  Mahomed al II-lea Cuceritorul (1444-1445,1451-1351) pârjoleşte şi trece prin iatagan ţinuturile Balcanilor,  prefăcând Belgradul în paşalâc.(1456) 
 
Deşi Bizanţul căzuse la 1453 Patriarhul cu înţelepciune şi curaj întoarce sf. Moaşte ale Cuvioasei  spre Bucuria celor din Constantinopol, în Biserica din Vlacherne, unde se rugase cândva Sfânta. 
 
Au fost așezate în Biserica Sfânta Maria Panmacaristos şi mutate  apoi din cauza primejdiei în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601). 
 
Patriarhia Ecumenică avea  multe dări şi tribut de dat Înaltei Porţi, aşa că a fost voia Domnului ca domnitorul Moldovei Vasile Lupu, la anul 1641 să răscumpere cu bani grei Moaştele Sf. Cuv. Parascheva şi să le aducă în ţară. 
 
Dacă nu s-ar fi plătit cei 12000 ducaţi, sultanul  ameninţa că Moaştele vor fi aruncate în mare.
 
Patriarhul Partenie I (1639-1644)  le dăruieşte: „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)... după cum se spune în „scrisoarea sinodicească”. 

 

Aduse  cu o corabie pe Marea Neagră de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei), Sfintele Moaşte au fost întâmpinate de popor mult la Galaţi şi de voievod,  împreună cu mitropolitul Varlaam și episcopii de Roman și Huși.

 
Cu procesiune şi slujbă au trecut prin toate satele, până au ajuns la Iaşi, ca să binecuvinteze şi Ctitoria domnească.  
 
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, în 1643. 
 
Despre Viaţa şi minunile Sf. Parascheva au scris diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), marele patriarh Eftimie al Târnovei, Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mânăstirea Dealu, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei în lucrarea sa Viața și petrecerea sfinților (4 vol. Iași, 1682-1686). 
 
Vieți de sfinți și în edițiile Mineielor tipărite la noi în țară, aghiograf grec Nicodim Aghioritul (1749-1809),episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului (1823-1892), care scrie Viața și minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea nouă și istoricul sfintelor ei moaște (București, 1889).
 
La anul 1692  Monahul Antim, viitorul Mitropolit al Țării Românești, tipăreşte o carte de cult care include Slujba și Viața Sfintei Cuvioase Parascheva din porunca Binecredinciosul Domn Brâncoveanu Constantin. 
 
Aici în capitala Moldovei au rânduit ca Moaştele Sf. Cuv. Parascheva  să fie aşezate spre închinare în Biserica Sf. Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. 
 
La anul 1686 cotropitorii polonezi conduşi de Sobieski nu reuşesc să ocupe cetatea Iaşilor, care este salvată după cum spun cronicarii, de Sfânta Parascheva, ocrotitoarea acestor meleaguri. 
 
Minunea despre care pomenim acum este consemnată de oameni de încredere ai vremii şi de Ziarele timpului. Depun mărturie cu  proces - verbal  întocmit de  Theodor Rosetti preşedintele Consiliului de Miniştri. 
 
În 1888 se renova Biserica Sf. Trei Ierarhi, iar racla cu Sf. Moaşte este dusă în baldachinul Paraclisului mânăstirii, în sala numită „gotică”. 

Era noaptea de 26-27 decembrie după slujba vecerniei, când în capelă un incediu s-a pornit de la o lumânare şi spre dimineaţă totul era o vâlvătaie imensă şi grămezi de jeratic. Mare jale a cuprins tot ţinutul, vuindu-se că au ars în acelaşi timp şi Moaştele Sfintei. 
 
Mare minune, fraţilor! 
 
După ce s-a potolit focul, au răscolit  cenuşa fierbinte şi jarul şi... de povestit tuturor generaţiilor. 
 
Racla de argint era topită, însă Moaştele Sf. Cuv. Parascheva neatinse. Doar perna  din raclă fusese puţin afumată. 
 
Ce ziceţi? 

S-au găsit  binefăcători ca Lupu Botez din Fălticeni,  care împreună cu alţi credincioşi au făcut o  raclă din lemn de chiparos, ferecături de argint pentru, Moaştele Prea Cuvioasei,  care au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană. Minunile ce se petrec, milioanele de credincioşi  şi pelerinii care trec de aproape patru secole şi le sărută spre ajutor, păstrează în sufletele noastre dovada, că Sfânta Parascheva împlineşte rugăciunile celor care cer cu credinţă, milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. 
 
 

 
În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 februarie 1950,  are loc prima canonizare a Sfinţilor Români şi a unor Sfinți ale căror moaște se găsesc în Ţara noastră.
 
În Tomos Sinodal la Canonizarea Sfinţilor din 10 octombrie 1955, şi printr-o Circulară B.O.R. hotărârea este împlinită  la 14 oct. în Catedrala Mitopolitană din Iaşi, de faţă fiind reprezentanţii Bisericilor ortodoxe: Rusă şi Bulgară. 
 
Se  generalizează astfel Cultul Cuvioasei Sfinte Parascheva ocrotitoarea Moldovei, cu acatist şi slujbe. 
 
Reamintim cu temeiuri că Sfânta Parascheva dintotdeauna a fost îndrăgită şi chemată în rugăciune de poporul nostru.  
 
Fiul domnitorului Alexandru cel Bun în 1408 făcea danii bisericii mușatine, cu hramul „Sfânta Vineri” (adică Sf. Parascheva. 

Catedrala de la Roman, restaurată de Petru Rareș și pictată în 1550, prezintă 24 de scene din viața și istoria cinstitelor ei moaște iar Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în Cazania, tipărită în 1643,  scrie un panegiric la ziua Sfintei Parascheva.
În 1756 chiar sub hasburgi boierul Leca în Transilvania repară o Biserică cu hranul Sfintei, la Deseşti şi Alba.
 
Un inventar de la 1843, din Arhivele de Stat din Cernăuţi, (începutul sec. al XVIII-lea) pomenesc că în Biserica ce purta hramul Cuv. Parascheva, exista o Evanghelie (1723), un Liturghier (1758), o Psaltire (1766), de la 1804. Hramurile de Biserici şi Mânăstiri cât şi  cei care îi poartă numele, alături de pelerinii şi închinătorii ortodocşi care şi în această clipă sărută  Sf. sale Moaşte, arată evlavia celor care îşi pun nădăjdea în  ajutorul  Tuturor Sfinţilor: ,,Casnicii lui Dumnezeu”. 

De teama războiului din 1944 sunt  aduse cu escortă militară la Bucureşti în Catedrala Patriarhală, şi în urma secetei  anului 1947 sunt scoase pentru prima oară în procesiune pentru a mângăia şi şterge lacrimile de răstrişte ale neamului românesc.
 
,,În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici.”( Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.)
 

Se spune că prin anii 1950-1954 comuniştii, speriaţi de mulţimile care se adună la Iaşi de ziua Sf. Parascheva au intenţionat să fure Moaştele ca să le îngroape. Au uneltit deja planul în secret şi au trimis în cimitir ca să sape groapa,  dar când au început  lucrul, deşi era o zi senină, cerul s-a învolburat stârnind vijelie şi ploaie cu grindina cât oul de porumbel, încât speriaţi  s-au retras.

 
 Tunetele şi fulgerele au îngrozit locuitorii oraşului care nu ştiau cauza, şi  credincioşii au  dat buzna la mitropolie să se roage, ca ploaia năprsaznică să înceteze. (sursă: Ziarul Lumina)
 
Moaştele Sfintei sunt înveşmântate cu veşminte de culoare deschisă  şi cu veşminte de culoare închinsă  în posturile Crăciunului şi Sf. Paşti. 

Peste  veşmântul  de culoare roşie în care au fost aduse Sf. Moaşte sub sigiliu domnesc este scris: 
 
,,Blestemat sa fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva". 
 

Mulţi îşi pun  şi acum întrebarea: cum Catedrala Mitropolitană din Iaşi care adăposteşte Moaştele Cuvioasei, a scăpat de bombardamente?

 
Iată una din comorile noastre pe care Dumnezeu a dăruit-o, iar noi aşteptăm... şi ne rugăm pentru ziua în care Teodora din Carpaţi ( Sf.Cuv. Teodora de la Sihla) să vină din nou acasă,lângă Moaştele  Sf. Parascheva, aşa cum au poposit  Moaşte de Sfinţi; Sf. Apostol Andrei şi acum Sf. Muceniţă Ecaterina. 
 
Şi Sfinţii  şi Poporul au trecut prin multe încercări, dar rugăciunile Sfintei ne ţin pentru Bucurii şi mai mari!
 
Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdi.  Nu ne lăsa,
 
Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
 
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.
 
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! (acatist)