Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:43 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Devenind mircist, mi-am făcut mândră familia“

ro

01 Feb, 2018 00:00 3767 Marime text
Scriam despre Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa ca fiind blazonul învăţământului dobrogean, rămas un ţel de atins, din generaţie în generaţie, pentru majoritatea elevilor de gimnaziu. Ce face diferenţa între acest colegiu centenar şi restul unităţilor de învăţământ constănţene - dincolo de banala „fiţă“ din cauza căreia unii chiar se consideră mai deştepţi - este palmaresul impresionant care a atins aproape orice domeniu educaţional. Palmares impresionant şi incontestabil, pentru care merită toată atenţia noastră.
 
Ieri, în sala „Coriolan“, am asistat la o altfel de lecţie de istorie, dedicată împlinirii a şase secole de la moartea domnitorului Mircea cel Bătrân, patronul spiritual al acestui colegiu centenar, moment în care am considerat interesant să aflăm de ce au ales aceşti elevi să devină mircişti.
 
 „Este un liceu care şi-a clădit prestigiul din generaţie în generaţie, de mai bine de 120 de ani. Din punctul meu de vedere, este calea spre performanţă, mai ales datorită acestor generaţii care şi-au lăsat amprenta“ - Antonio Holmanu, clasa a X-a.
 
„Sunt mândră că am reuşit să rămân la «Mircea», având în vedere emoţiile pe care le-am traversat la ambele examene (clasa a V-a şi clasa a IX-a). Am ştiut că aici voi găsi un colectiv foarte bun şi profesori care mă ajută să învăţ pe mai departe“ - Ana-Maria Furtună, clasa a X-a.
„Pentru că primesc o educaţie mult mai bună şi este o mândrie, mai ales pentru familie“ - Ariana Dan, clasa a X-a.
 
„În primul rând, pentru că părinţii mei au fost la liceul acesta şi au dorit să duc tradiţia mai departe. Dar şi pentru că am mai multe posibilităţi pentru viitor“ - Călin Dumitrescu, clasa a X-a.
 
„Mi-am dorit foarte mult să ajung aici, pentru că am considerat că este opţiunea cea mai bună pentru viitorul meu“ - Aida Marin, clasa a X-a.
 
Chiar dacă poate părea lipsit de modestie, mircistul adevărat se conturează ca fiind cel care a reuşit să-şi determine urmaşii să creadă că în acest colegiu perspectiva asupra educaţiei capătă o altă dimensiune, a performanţei de top.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii