Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cezar Mardare ridică un bloc cu două etaje (deocamdată) într-un cartier de case Birouri şi apartamente, lângă bazinul de înot al lui Răzvan Florea (galerie foto)

ro

25 Mar, 2016 00:00 2550 Marime text
Dintre cele cinci persoane notificate, doar unul-doi cetăţeni au fost interesaţi de soarta pe care o vor avea locuinţele lor după edificarea unui imobil de către investitorul Cezar Mardare. Chiar în apropierea bazinului de înot al lui Răzvan Florea, un investitor vrea să dărâme actuala magazie pe care o are pentru a ridica aici un imobil cu parter şi două etaje. Cel puţin asta declară el, întrucât Planul Urbanistic Zonal a fost iniţiat pentru o construcţie P+4E.

Urbaniştii explică însă că la dimensiunea terenului deţinut de acest proprietar, este admisibilă o înălţime de cel mult zece metri, ceea ce înseamnă că nu va putea să „se ridice“ mai mult de două caturi peste parter.
 
Pentru că imobilele din jur sunt căsuţe doar cu parter, Cezar Mardare a iniţiat un Plan Urbanistic Zonal pentru modificarea indicatorilor urbanistici. Astfel, el propune ca viitoarea sa construcţie să ocupe terenul în proporţie de 55% şi să i se permită un CUT (Coeficient de Utilizare a Terenului) de 1,65. La dezbaterea programată ieri, nu au existat nemulţumiri în această etapă, însă oamenii spun că, în situaţia în care investitorul va ajunge să construiască blocul de patru nivele propus, atunci, situaţia s-ar putea schimba.
 
Urbanistul Rodica Ungureanu, care s-a ocupat de întocmirea acestui plan, a explicat însă că această creştere va fi posibilă pe viitor, doar în cazul în care cineva va deţine în proprietate tot arealul studiat. Astfel, Cezar Mardare va transforma depozitul pe care îl are într-un imobil cu funcţiuni mixte, cu birouri la parter şi câte un apartament la celelalte două etaje. Locurile de parcare vor fi asigurate în subsol, dar şi la suprafaţa solului, în incinta proprietăţii. Imobilul va avea două intrări, atât de pe strada Garofiţei, cât şi de pe strada Avram Iancu. Viitoarea construcţia va fi edificată la adresa Avram Iancu nr. 19.
 
În secţiunea „Galerie foto“, puteţi vedea pe larg propunerile urbanistice ale iniţiatorului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii