Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Si-a taiat parul de Ziua Luptei Impotriva Cancerului de San

ro

02 Oct, 2009 03:13 2308 Marime text

fundatie_corina_alexandru.jpgÎn 2003, la patru ani de la momentul în care aflase că suferă de cancer ganglionar, a pus bazele Asociaţiei Oncologic Rom. Îşi dorea ca nimeni altcineva să nu se mai simtă teama, durerea, nepăsarea de care se lovise ea.

Se numeşte Corina Alexandru şi de zece ani luptă cu boala. Nu numai cu boala ei, ci a oricărei persoane care-i trece pragul atelierului unde face obiecte decorative, din vânzarea cărora obţine bani pentru programele asociaţiei. Ieri, ca în fiecare an, de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului de Sân, a renunţat la podoaba capilară în semn de solidaritate faţă de femeile bolnave de cancer. „Le transmit faptul că trebuie să fim tari şi, în primul rând, trebuie să depăşim psihic boala. Să o acceptăm. Să nu o luăm ca pe o tragedie sau pedeapsă dumnezeiască. Să mergem mai departe".

În luna decembrie, Corina Alexandru va lansa un volum în care povesteşte lupta cu cancerul pentru viaţă. Nu ştie încă ce titlu îi va da, dar cei care îi cunosc povestea ştiu că va fi o carte ce se va citi pe nerăsuflate.

Persoanele care vor să ceară ajutorul la Asociaţia Oncologic Rom o pot contacta pe Corina Alexandru la numărul de telefon 0723. 853.328.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii