Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:51 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Termen în Dosarul Retrocedărilor Radu Mazăre a anunţat că va comenta rezultatele alegerilor. L-ar putea vizita şi pe Nicuşor Constantinescu, la Rahova (document)

ro

18 Nov, 2014 00:00 2427 Marime text


Căutat insistent, ieri, de jurnalişti pentru a comenta rezultatele alegerilor prezidenţiale şi eşecul drastic suferit de PSD şi de Victor Ponta la nivelul judeţului Constanţa, precum şi protestele de duminică seara, în care sute de constănţeni i-au cerut demisia promisă, primarul Radu Mazăre a refuzat să dea declaraţii şi s-a rezumat să transmită că va spune ce are de spus pe marginea acestui subiect astăzi, la Bucureşti, unde are un nou termen în Dosarul Retrocedărilor. Edilul-şef de Constanţa a subliniat că va face comentariile la Bucureşti, ca să fie mai bine auzit.


Aflat sub control judiciar în dosarul presupusei mite primite în dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, Radu Mazăre are, azi, termen la Curtea de Apel Bucureşti în celebrul Dosar al Retrocedărilor. La termenul de marţea trecută, judecătorii au decis amânarea cauzei din lipsă de procedură în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Acesta tocmai fusese internat în Spitalul Penitenciarului Rahova după ce instanţele din Bucureşti şi Constanţa au respins contestaţiile şefului suspendat al CJC la cele două mandate de arestare emise pe numele său.

Procesul retrocedărilor din municipiul Constanţa se află pe rolul instanţei din Bucureşti încă din luna octombrie a anului 2008, iar termenul de azi este al 60-lea.

Conform portalului instanţelor de judecată, expertul Marian Chiriţoiu trebuie să „clarifice pe teren obiecţiunile, să formuleze concluzii la raportul de expertiză topo-cadastrală, cu acurateţe şi fără a folosi în mod excesiv terminologie tehnică“.



Pe lângă primarul municipiului Constanţa, mai sunt judecaţi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, funcţionari din Primăria Constanţa la momentul trimiterii în judecată, respectiv Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, două funcţionare din Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu) şi alţii.

Astfel, ca şi în urmă cu şapte zile, edilul va scăpa de vizita săptămânală de marţi la sediul Poliţiei Constanţa, unde dă cu subsemnatul încă din primăvară, când a fost pus sub control de magistraţi, după o noapte petrecută în arest, el fiind reţinut, iniţial, de procurorii DNA în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“.

În plus, Radu Mazăre l-ar putea vizita, astăzi, la Spitalul Penitenciarului Rahova, pe prietenul său, preşedintele suspendat al CJ Constanţa. Deşi declarase, marţea trecută, că va merge în vizită la Rahova alături de fiica lui Nicuşor Constantinescu, pentru a-i duce acestuia haine groase, Mazăre nu a mai ajuns, atunci, să-şi vadă prietenul. Nicuşor Constantinescu se află la spitalul penitenciarului după ce s-a întors din străinătate de la tratamentul pentru cancer de prostată, iar magistraţii din România au confirmat cele două mandate de arestare preventivă emise în lipsă, în ţară, pe numele său, pe când acesta se afla în SUA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii