Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:03 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsură exagerată? Directorul de la Termica Năvodari, încătuşat şi pus în libertate. Articole identice, soluţii diferite (documente)

ro

07 Sep, 2013 00:00 5488 Marime text
Vasile Alexandru Manu, director la SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, şi ginerele său, Marian Găliceanu, administrator la SC CSI Energo Electric SRL, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Prin intermediul unei informări oficiale, organele de anchetă spun că Manu este cercetat pentru conflict de interese, „prev. de disp. art. 2531 Cod penal, constând în aceea că în calitate de director la SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, persoana juridică la care asociat unic este oraşul Năvodari, a încheiat contracte cu SC CSI Energo Electric SRL, în perioada 2011 - 2013, prin care s-au realizat foloase materiale pentru ginerele său, Găliceanu Marian, administrator la societatea comercială beneficiară a contractelor încheiate”. În opinia unora, până şi măsura reţinerii pentru 24 de ore luată în acest dosar ar fi exagerată, raportat la existenţa şi altor cauze asemănătoare, în care cei suspectaţi de conflict de interese au fost şi sunt cercetaţi în stare de libertate, ei nefiind încătuşaţi pentru niciun moment.

Găliceanu este acuzat de complicitate la conflict de interese, „constând în aceea că, având calitatea de administrator la SC CSI Energo Electric SRL şi fiind ginerele inculpatului Manu Vasile Alexandru, a acceptat încheierea contractelor cu SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, în perioada 2011 – 2013, obţinând astfel, pentru sine, foloase materiale”, conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. „În fapt, s-a reţinut că, la data de 30.12.2011, între SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, reprezentată de inculpatul Manu Vasile Alexandru, în calitate de beneficiar, şi SC CSI Energo Electric SRL, reprezentată de inculpatul Găliceanu Marian, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. 2983/2011, având ca obiect lucrări de reamenajare fântână arteziană din parcarea centrului cultural şi reamenajare sens giratoriu din intersecţia străzilor Constanţei şi Albinelor şi relocare staţie Pescar, preţul convenit fiind de 429.838,71 lei, la care s-a adăugat taxa pe valoare adăugată în valoare de 103.161,29 lei, contractul încheiat între părţi nefiind consecinţa unei selecţii de ofertă”, continuă procurorii. „La data de 27.12.2012, între aceleaşi părţi, SC Termica Distribuţie Năvodari SRL şi SC CSI Energo Electric SRL, reprezentate de aceiaşi inculpaţi, s-a încheiat contractul de închiriere utilaje şi mijloace de transport nr. 3890/27.12.2012; şi cu acest prilej, nu a fost urmată nicio procedură privind selecţia ofertanţilor. În urma încheierii contractelor dintre cele două societăţi, inculpatul Găliceanu Marian, în calitate de ginere al inculpatului Manu Vasile Alexandru, a dobândit în mod direct un folos material prin derularea celor două contracte. Conform fişei contabile a SC CSI Energo Electric SRL existentă în contabilitatea SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, societatea comercială administrată de Găliceanu Marian a primit de la SC Termica Distribuţie Năvodari SRL suma totală de 690.146,59 lei în perioada 4 ianuarie 2012 - 17 iunie 2013. Propunerea de arestare preventivă formulată a fost înaintată (n.r. ieri) Curţii de Apel Constanţa, spre competentă soluţionare. Menţionăm că sesizarea instanţei de judecată cu solicitarea de luare a măsurii arestării preventive reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situaţie care nu poate înfrânge, în niciun mod, prezumţia de nevinovăţie”, au conchis procurorii. De dosar s-a ocupat procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Adina Florea. Propunerea de arestare s-a aflat pe masa completului de judecată 1 Urgenţă, prezidat de Dan Iulian Năstase şi format din Ciprian Coadă şi Andreea Ianca. Ulterior deliberărilor, magistraţii au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori, însă le-au impus celor doi să nu părăsească localitatea de domiciliu. După cum arătam şi mai sus, în opinia unora, chiar şi măsura reţinerii pentru 24 de ore luată în acest dosar ar fi exagerată, raportat la existenţa şi altor cauze asemănătoare, în care cei suspectaţi de conflict de interese au fost şi sunt cercetaţi în stare de libertate.

„Soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”

Nu de mult, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că „Neague Titu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar al Comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, a încheiat un contract de arendare între Primăria Comunei Bărăganu şi SC La Titu Frumosu SRL (societate în cadrul căreia soacra acestuia deţine funcţia de asociat şi administrator)”. „Astfel, Neague Titu a încălcat dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora «Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […]». Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Neague Titu a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de dispoziţiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”, potrivit ANI.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii