Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei bărbaţi au fost încătuşaţi Grupare specializată în traficul de migranţi, pusă pe butuci

ro

19 Aug, 2015 00:00 1707 Marime text
Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au destructurat un grup infracțional organizat, bănuit că racola, îndruma, transporta, transfera și adăpostea migranți irakieni, ce doreau să tranziteze granițele mai multor state, cu intenția de a ajunge în spațiul Schengen.
 
În urma activităților, au fost depistați opt migranți irakieni (doi migranți și un membru al grupului infracțional organizat în județul Arad, doi migranți și un membru al grupului în județul Sibiu, precum și patru migranți cu doi membri ai grupului în județul Ilfov), care ar fi urmat să treacă fraudulos frontiera de stat a României. Persoanele bănuite sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți. Procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru 24 ore a trei dintre cei bănuiți, iar ieri au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii